Kalman Miszei: Reforma justiţiei imperativă pentru consens

Kalman Miszei

Cetăţenii trebuie să aibă încredere în sistemul de justiţie, începând cu poliţia, continuând cu procuratura şi instanţele judecătoreşti
Reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Miszei a vorbit astăzi, la o masă rotundă, organizată de Fundaţia Eurasia şi de Fundaţia pentru promovarea reformelor în justiţie, securitate şi apărare, despre necesitatea avansării refomei judiciarului moldovenesc ca un imperativ în atingerea unui consens naţional, vital, în opinia sa, după ce societatea s-a divizat în urma evenimentelor din 7 aprilie.

„Republica Moldova are un număr record de cauze pierdute la CEDO şi acest lucru vorbeşte despre faptul că există o problemă în ce priveşte independenta anchetatorilor, procurorilor şi judecătorilor”, a declarat Kalman Miszei în deschiderea sesiunii de discuţii. El a adăugat: „încălcările drepturilor omului după violenţele din 7 aprilie subliniază necesitatea unor măsuri urgente cum ar fi subordonarea izolatoarelor de detenţie preventivă Ministerului Justiţiei şi nu celui de Interne, cum e în prezent". Uniunea Europeană, a mai spus Kalman Misjei, asteptă ca Moldova să demonstreze în practică ataşamentul său faţă de valorile europene ale democraţiei, bunei guvernări, respectarea drepturilor omului, supremaţia legii”.

După sesiunea de discuţii, solicitat de Europa Liberă, Kalman Miszei a declarat că evenimentele de după alegeri au divizat societatea moldovenesca şi acum ar fi nevoie de un consens naţional: "Noi înţelegem aprofundarea reformei în justiţie ca unul din cele mai importante instrumente in atingerea unui consens democratic in societate. Cetăţenii trebuie să aibă încredere în tot sistemul de justiţie al statuilui, începând cu poliţia şi continuând cu procuratura şi instanţele judecătoreşti. Aceste structuri trebuie să câştige încrederea oamenilor în independenţa şi în capacitatea lor de a-i apăra şi a le apăra drepturile."

Ca şi alţi observatori externi, Kalman Miszei a apreciat că Moldova are restanţe la capitolul aplicarea în practică a standardelor europene adoptate, de altfel, în ultimii ani. “Suntem acum în aşteptarea raportului independent al Comisiei pentru drepturile omului a Consiliului Europei asupra evenimentelor din 7 aprilie şi după, şi recomandările acestui raport vor constitui o orientare foarte bună pentru Moldova în aprofundarea reformelor în justiţie”, a spus Kalman Miszei.

L-am întrebat pe oficialul european dacă Uniunea Europeană va trimite, aşa cum s-a convenit încă în luna aprilie, un expert în comisia formată de preşedintele în exerciţiu Voronin şi criticată de opoziţie care ar urma să investigheze cele întâmplate la şi după 7 aprilie: “Nu este vorba de experţi. Primul pas necesar este de a restabili Comisia. Trebuie să existe un consens local despre cum exact ea va fi restabilită. Experţii noştri pot veni doar în momentul în care comisia dvs este acceptată de partidul de guvernământ şi de cele din opoziţie ce au reprezentanţi în Parlament. Noi aşteptăm ca acest lucru să se întâmple. Pentru că a fost creată o comisie de stat şi ea a fost criticată pentru nereprezentativitate. Domnul Urechean a sugerat să se creeze o comisie parlamentară, preşedintele Voronin a fost de acord şi este spre binele clasei voastre politice să dea o formă acestei comisii. Şi doar după asta raportorii internaţionali pot merge la acestă nouă comisie şi pot să recomande parlamentului implementarea recomandărilor legislative. Uniunea Europeană lucrează activ cu clasa politică din Moldova pentru a restabili comisia şi participarea la lucrările ei. De sigur este important ca să nu uzurpăm drepturile parlamentului dvs şi ale acestei comisii, noi putem da sfaturi, facilita munca, însă rezultatele, care sperăm să fie bune, vor fi ale clasei politice de aici. Acest lucru este foarte important, deoarece Moldova este un stat suveran şi independent şi Uniunea Europeană respectă acest fapt. Noi putem da sfaturi, trimite experţi, dar în ultimă instanţă dvs trebuie să restabiliţi această comisie”.

Solicitat să aprecieze gradul de independenţă a justiţiei moldoveneşti, Kalman Miszei a răspuns: „Mai este mult de muncit şi de reformat pentru a avea o justiţie cu adevărat independentă. Sistemul legal este apropiat de cel al standartelor europene. Probabil ar mai fi de operat unele modificări în reglementările referitoare la activitatea procurorilor. Problema este în implementare, aici mai aveţi de lucrat până a ajunge la standartele europene. Desigur toată lumea este concentrată acum pe criza politică din ţară, însă anume acest fapt arată că trebuie accelerate aceste reforme în sistemul de justiţie”, a mai spus, în încheiere, reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău.