O opinie clară împotriva predării limbii ruse în şcoli a fost exprimată de aproximativ o mie de pedagogi la congresul învăţătorilor, la Chişinău.
Angajaţii Primăriei Chişinău au primit de la Cancelaria de stat 116 portrete ale preşedintelui Vladimir Voronin, pentru a le instala în birouri.
Experţii OSCE verifică alte două eşaloane cu piese de artilerie, care vor porni spre Rusia până la sfârşitul acestei luni.
Vagoanele cu mărfuri vor parcurge cu aproximativ 600 de kilometri mai mult, dintre care în jur de 300 de kilometri pe teritoriul Ucrainei.
Proiectul de lege a fost propus de 35 de deputaţi comunişti, între care şeful grupului parlamentar al comuniştilor, Victor Stepaniuc şi preşedintele Comisiei juridice, Maria Postoico.
Vladimir Voronin: atâta timp cât va deţine funcţia de şef al statului va exista o singură mitropolie, cea a Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova.
Un aide-memoire semnat la Chișinău de miniștrii de interne ai României și Moldovei.
Mihai Cimpoi: „Limba noastră redevine jucărie în mîinile murdare ale politicienilor”.
Sinodul Mitropoliei Chişinăului şi Moldovei a adoptat o declaraţie, cerând Parlamentului revizuirea Legii cu privire la sănătatea reproductivă şi planificarea familiei.
După modificările operate la statut, Vladimir Voronin nu va mai avea funcţia de prim secretar, ci de preşedinte al partidului.
Din cele 300 de mii de blocuri locative din Chişinău, 600 au refuzat să primească apă caldă, iar alte 300 nu o primesc din cauza defecţiunilor reţelelor.
Raport realizat de asociaţia Promo Lex în colaborare cu experţi din Georgia şi Serbia
Guvernul de la Chişinău speră să obţină deblocarea proiectelor umanitare şi stabilirea termenelui de reluare a negocierilor
După o vizită la Washington, Natalia Morari ne-a acordat un interviu despre stagnarea reglementării transnistrene sub guvernarea comunistă.
Obţinerea dreptului de export într-o ţară UE depinde foarte mult şi de producători
OSCE, ONU, Comisia Europeană şi Consiliul Europei - invitate să-şi trimită reprezentanţi la lucrările comisiei.
Graba autorităţilor de la Tiraspol de a amenda "Constituţia" Transnistriei
Un proiect transfrontalier ce utilizează experiența românească în domeniul asistenței sociale pentru copii și fondurile europene pentru îmbunătățirea infrastructurilor sociale.
Procedeele de recrutare parcurg cicluri de 7-8 ani
Misiunea OSCE din Moldova a fost sesizată de incident de ONG-ul Promo Lex
Încarcă mai mult