30 mai 2001
Ora Moldovei.
Sinodul amenință cu excomunicarea deputații favorabili legii legalizării avorturilor.
Dan Ionescu: La numai câteva zile de la adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la sănătatea reproductivă şi planificarea familiei, sinodul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove s-a arătat decis să pună în aplicare ameninţarea mai veche de a-i excomunica pe acei deputaţi, care vor vota in favoarea legalizării avorturilor. Relatează Viorica Zaharia.
Sinodul Mitropoliei Chişinăului şi Moldovei, care urma să se întrunească şi astăzi pentru a găsi o soluţie în conflictul de la mănăstirea Noul Neamţ, şi-a amânat şedinţa pentru o perioadă nedefinită. Motivul contramandării a fost absenţa episcopului de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian, care a refuzat să vină la Chişinău, fără a oferi vreo explicaţie. După dezbateri îndelungate, sinodul nu a putut adopta în şedinţa de marţi o decizie în privinţa mănăstirii Noul Neamţ de pe malul Nistrului, care riscă să intre sub controlul autorităţilor de la Tiraspol.
Totodată sinodul Mitropoliei Chişinăului şi Moldovei a adoptat ieri o declaraţie, cerând Parlamentului revizuirea Legii cu privire la sănătatea reproductivă şi planificarea familiei, adoptată la 25 mai. Votată de către deputaţii comunişti, legea reconfirmă dreptul la avort, prevăzut şi de alte acte legislative ale Republicii Moldova.
În declaraţia sinodului, difuzată astăzi de agenţiile de presă de la Chişinău, se spune că „cei care vor promova omuciderea prin avort se vor autoexcomunica de la trupul bisericii şi nu vor fi admişi la sfânta împărtăşanie”. Sinodul precizează că deputaţii, care au votat Legea cu privire la sănătatea reproductivă şi planificarea familiei au acceptat benevol excomunicarea. Să amintim că o declaraţie similară a fost difuzată de Mitropolia Chişinăului şi Moldovei în noiembrie 2000, când Parlamentul a aprobat legea în prima lectură.
Din Chişinău, Viorica Zaharia, pentru Radio Europa Liberă.