Ce chestie minunată, să-l cunoşti pe autor de 28 de ani (mai exact, din chiar primul an de facultate, în toamna lui ’81), şi să te pomeneşti brusc personaj de roman, păstrîndu-ţi-se numele, în ultima scriere a acestuia pe care tot tu trebuie să i-o lansezi, asta după ce i-ai fost, în tot acest răstimp (frumoasă unitate de măsură, răstimpul), prieten, redactor de carte, cititor în premieră al unor piese cînd puse-n scenă, cînd doar publicate etc., etc. Scurt pe doi, Emilian Galaicu-Păun de la pagina 87 a romanului Sex & Perestroika, de Constantin Cheianu, Editura Cartier, 2009, este una cu insul care tocmai redactează aceste rînduri, după ce luni, 21 septembrie curent, tot el a făcut-o pe moderatorul, de data asta nu într-una din librăriile Cartier, ci în holul – neîncăpător pentru cîtă lume a venit la eveniment – teatrului „Satiricus”.
Să fi îndrăgit, peste noapte, moldovenii cartea, încît au dat năvală la o lansare, fie şi a unui autor cu vino-ncoace?! Să li se făcut dor de Perestroikă (după anii de „stagnare” Voronin), că de sex sunt pline toate tarabele?... Nu e nici un mister la mijloc – lumea a venit la aniversarea lui Cheianu (50 de ani, cine-ar fi crezut?!), iar lansarea de carte & spectacolul ce a urmat, chit că anunţate în invitaţie („Prietene/ Prietenă, te invit la degustarea vinului de Truşeni, recolta 2009. Din meniu: Sex & Perestrika, aperitiv de la editura Cartier; Cu bunicul, ce facem?..., premieră-trufanda, marca „Satiricus”; Roşu de Truşeni, licoare la discreţie”), trebuiau doar să-i surprindă – după principiul (rusesc) „в кустах случайно оказался рояль” – pe cei veniţi să se instaleze în capul mesei.
Aşadar, cel puţin trei generaţii au umplut holul teatrului „Satiricus”: prima, cea mai în vîrstă, trebuie că-şi mai aminteşte ce înseamnă Perestroika (o demonstrează cu brio prozatorul Serafim Saka, într-un speach mai degrabă autoreferenţial decît oprindu-se la creaţia cheiană); ultima, cea mai tînără, ştie sigur cum e cu sexul (blogherul Tudor Darie enumeră scenele fierbini, ca şi cum şi-ar afişa propriile izbînzi în materie); iar între acestea – pe post de & (sau, dacă vreţi, de liant, într-un limbaj mai de-al casei) – optzeciştii (Mircea V. Ciobanu, Lucreţia Bîrlădeanu, Nicolae Popa, Irina Nechit, Dumitru Crudu ş.a. s-au mulţumit să-l asculte pe Constantin Tănase), cu împricinatul în frunte.
În întunericul sălii de spectacol unde a avut loc lectura piesei Cu bunicul, ce facem?... toate generaţiile s-au contopit într-una singură, cea care a debarcat PCRM-ul de la putere, pe 29 iulie 2009. Nu că ar fi o capodoperă, dar felul în care dramaturgul surprinde din mers falia din „ţara în care trăiau doar moşnegi & babe şi copii” mă face să cred că mersul în popor – cu texte de calitate – nu e o idee de abandonat, mai ales acum, după ce că tot felul de caravele ale culturii au brăzdat mările roşii ale satelor noastre. Iar scena în care moş Grigore şi activistul de partid îi trimit la prăşit grădina pensionarului pe Voronin şi dna Greceanîi chiar că merită implementată în viaţa de zi cu zi, ca să folosesc un limbaj birocratic (aplauze furtunoase)...
Dacă la toate acestea mai pui că lansarea & lectura piesei au fost transmise în direct de televiziunea prin internet privesc.md, şi că această transmisiune a fost urmărită de cîteva zeci de oameni (tocmai atunci cînd puteau să privească bunăoară „Mesager” în limba rusă), ei bine, îţi dai seama că arta cuvîntului chiar capătă o anumită greutate, într-o Moldova (încă) sub teroarea articolului 13 din Constituţie.
Şi ultima: redactat la persoana întîia singular, Sex & Perestroika vorbeşte de fapt despre noi toţi, cei care-am fost la 1989 şi unde am ajuns în 2009, după 20 de ani de rătăciri. În epocă, a stîrnit rîsul, previziunea lui Silviu Brucan, zis şi Casandra, că România ar avea nevoie de două decenii ca să scape de comunism. În cazul nostru, numărătoarea abia dacă a început...
Să fi îndrăgit, peste noapte, moldovenii cartea, încît au dat năvală la o lansare, fie şi a unui autor cu vino-ncoace?! Să li se făcut dor de Perestroikă (după anii de „stagnare” Voronin), că de sex sunt pline toate tarabele?... Nu e nici un mister la mijloc – lumea a venit la aniversarea lui Cheianu (50 de ani, cine-ar fi crezut?!), iar lansarea de carte & spectacolul ce a urmat, chit că anunţate în invitaţie („Prietene/ Prietenă, te invit la degustarea vinului de Truşeni, recolta 2009. Din meniu: Sex & Perestrika, aperitiv de la editura Cartier; Cu bunicul, ce facem?..., premieră-trufanda, marca „Satiricus”; Roşu de Truşeni, licoare la discreţie”), trebuiau doar să-i surprindă – după principiul (rusesc) „в кустах случайно оказался рояль” – pe cei veniţi să se instaleze în capul mesei.
Aşadar, cel puţin trei generaţii au umplut holul teatrului „Satiricus”: prima, cea mai în vîrstă, trebuie că-şi mai aminteşte ce înseamnă Perestroika (o demonstrează cu brio prozatorul Serafim Saka, într-un speach mai degrabă autoreferenţial decît oprindu-se la creaţia cheiană); ultima, cea mai tînără, ştie sigur cum e cu sexul (blogherul Tudor Darie enumeră scenele fierbini, ca şi cum şi-ar afişa propriile izbînzi în materie); iar între acestea – pe post de & (sau, dacă vreţi, de liant, într-un limbaj mai de-al casei) – optzeciştii (Mircea V. Ciobanu, Lucreţia Bîrlădeanu, Nicolae Popa, Irina Nechit, Dumitru Crudu ş.a. s-au mulţumit să-l asculte pe Constantin Tănase), cu împricinatul în frunte.
În întunericul sălii de spectacol unde a avut loc lectura piesei Cu bunicul, ce facem?... toate generaţiile s-au contopit într-una singură, cea care a debarcat PCRM-ul de la putere, pe 29 iulie 2009. Nu că ar fi o capodoperă, dar felul în care dramaturgul surprinde din mers falia din „ţara în care trăiau doar moşnegi & babe şi copii” mă face să cred că mersul în popor – cu texte de calitate – nu e o idee de abandonat, mai ales acum, după ce că tot felul de caravele ale culturii au brăzdat mările roşii ale satelor noastre. Iar scena în care moş Grigore şi activistul de partid îi trimit la prăşit grădina pensionarului pe Voronin şi dna Greceanîi chiar că merită implementată în viaţa de zi cu zi, ca să folosesc un limbaj birocratic (aplauze furtunoase)...
Dacă la toate acestea mai pui că lansarea & lectura piesei au fost transmise în direct de televiziunea prin internet privesc.md, şi că această transmisiune a fost urmărită de cîteva zeci de oameni (tocmai atunci cînd puteau să privească bunăoară „Mesager” în limba rusă), ei bine, îţi dai seama că arta cuvîntului chiar capătă o anumită greutate, într-o Moldova (încă) sub teroarea articolului 13 din Constituţie.
Şi ultima: redactat la persoana întîia singular, Sex & Perestroika vorbeşte de fapt despre noi toţi, cei care-am fost la 1989 şi unde am ajuns în 2009, după 20 de ani de rătăciri. În epocă, a stîrnit rîsul, previziunea lui Silviu Brucan, zis şi Casandra, că România ar avea nevoie de două decenii ca să scape de comunism. În cazul nostru, numărătoarea abia dacă a început...