Miniştrii Economiei şi Finanţelor despre modul iresponsabil în care guvernul comunist a produs un deficit bugetar de 8 miliarde de lei
„Un sac de datorii, aşa arată bugetul de stat acum”, a declarat ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă care a prezentat presei împreună cu ministrul Economiei, Valeriu Lazăr un prim diagnostic al economiei şi finanţelor publice.
Majorarea salariilor de către fosta guvernare fără să asigure acoperire bugetară, amnistierea fiscală plus scăderea exporturilor şi a volumelor de producţie în mai multe domenii au făcut să se ajungă la un deficit bugetar de 8 miliarde de lei. Potrivit miniştrilor, comuniştii au operat majorări salariale de 12 miliarde 400 milioane de lei, însă au prevăzut încasări în buget în acest scop de doar 600 de milioane de lei.
Valeriu Lazăr: "Noi estimam anterior, 5-6 miliarde, dar chiar nu ne-am gândit că se poate ajunge la 8 miliarde. Dar asta este realitatea. Asta este costul pe care noi trebuie să-l plătim pentru interesul electoral al cuiva. În condiţiile când bugetul public naţional este de 28 miliarde de lei, deficitul bugetar de 8 miliarde e o cifră enorm de mare".
Surpriză şi la plata pensiilor, spune ministrul Veaceslav Negruţă: "Sunt probleme cu bugetul asigurărilor sociale. O parte din pensii sunt achitate din împrumuturi dela bugetul de stat. Şi sumele sunt mari. Legea scrie exact care este coeficientul de indexare a pensiilor. Pentru că eram în campanie, coeficientul a fost mai mare".
Pentru că nu sunt bani în buget, adaosurile la salarii care urmau să le primească de astăzi 1 octombrie, funcţionarii publici şi militarii, vor fi amânate. "Eu cred că militarii şi funcţionarii publici o să ne înţeleagă. Eu personal sunt gata să le explic de ce nu le putem achita acum", spune Valeriu Lazăr. Majorările salariale pentru profesori, însă, care urmau să fie operate de la 1 septembrie, Guvernul nu le va anula, a mai spus ministrul.
Descreşterea economică ca urmare a crizei, planificată de fostul guvern este de minus 5%, actuala guvernare prognozează că ea va fi mai mare, de minus 8%. Ieşirea din criză ar urma să se producă abia spre sfârşitul anului viitor. Pe parcursul anului 2010 Guvernul speră să scoată economia din declin şi să ajungă la cota zero de creştere economică, apoi, în 2011, economia Moldovei să ia din nou un trend de creştere, a explicat ministrul Economiei.
Guvernul elaborează acum un plan anticriză, de optimizare a cheltuielilor, ţinând cont şi de recomandările Băncii Mondiale. Trei din aceste recomandări au fost sonorizate azi, în limba română, de şefa Misiunii Băncii Mondiale în Moldova Melanie Marlett: „Unu – ajustarea bugetului inclusiv prin utilizarea mai eficientă a veniturilor fiscale, doi – stabilitatea sectorului financiar prin evaluarea sistematică a Băncilor de către Banca Naţională a Moldovei şi trei - protecţia grupurilor social-vulnerabile prin asistenţa socială direcţionată mai bine spre cei nevoiaşi”.
La întrebarea cum veţi face rost de banii de care avem nevoie urgent, într-o lună, două? Ministrul Valeriu Lazăr a răspuns: „Dl prim ministru, la Bruxelles fiind, a avansat în discuţii cu Banca Europeană, cu Banca Europeană de Investiţii, dl ministru al Finanţelor va merge săptămâna viitoare la şedinţa anuală a BM şi FMI unde participă şi Banca Europeană, Banca Europeană de Investiţii ,alte structuri internaţionale şi de fapt noi încercăm să accesăm cât mai repede posibil şi să urgentăm punerea în aplicare a unor proiecte investiţionale care vă asigur că vor da efectele necesare. Dar toate aceste elemente le veţi regăsi în programul anticriză ”
Şi pe intern s-ar găsi bani, spune ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă: "De unde vom lua bani? Sunt un şir de întreprinderi unde statul este acţionar sau are o cotă de acţiuni. Aceste întreprinderi nu au plătit pentru anul 2008 dividendele aferente activităţii pentru anul 2008. Sunt sute de milioane".
Cei doi miniştri au ţinut să adauge că datele prezentate azi sunt preliminare şi nu au exclus că în câteva zile ar putea ieşi la iveală şi alte neconcordanţe economice, astfel încât să fie nevoie de modificarea parametrilor principali ai Legii bugetului pentru acest an.