Deschiderea poloneză

Estul rămîne o lume necunoscută sau rău cunoscută, în Parlamentul European. Nu neapărat din rea voinţă, deşi, de multe ori, dintr-o suficienţă care trece uşor în rea voinţă. Cel mai adesea, necunoaşterea lumii est-europene vine din ignoranţă. Purtătorii acestei tip ignoranţă activă sînt oameni foarte inteligneţi care au comprimat, însă, universul european la platoul franco-german. Asta înseamnă, dealtfel, că Italia, Grecia sau Slovacia sînt la fel de puţin cunoscute şi înţelese de adepţii Europei franco-germane.

Nu e nimic ireparabil în această deficienţă. Iritarea sau resentimentul sînt cel mai ineficient răspuns în faţa acestui handicap nedrept. Între toate variantele de acţiune şi reacţiune, Parlamentarii polonezi au găsit, probabil, cea mai bună soluţie. Spre deosebire de reacţia încordată şi un pic provincială a cehilor, de mîndria tristă şi distantă a balticilor sau de umorul uneori resemnat al românilor, polonezii sînt mereu capabili să prezinte problemele Estului ca probleme general europene.

În plus, polonezii au o capacitate de cooperare remarcabilă iar legăturile de lucru ale parlamentarilor români cu parlamentarii polonezi din Grupul popular sînt excelente. Coordonarea e aproape instinctivă. Temele de interes şi punctele de vedere sînt, aproape matematic, identice sau convergente. Explicaţia? Greu de spus. Poate memoria comună a fragilităţii Estului în faţa presiunii ruse, poate o evaluare sceptică a capacităţii occidentale de orientare în labirintul politico-diplomatic est-european. În orice caz, polonezii ştiu să transforme aceste două experienţe nefaste în implicare activă.