Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

duminică 15 septembrie 2019

Calendar
ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 1 2 3 4 5 6

De pe 1 mai 2019, puteți citi articolele semnate de Traian Ungureanu pe romania.europalibera.org/agora.

Într-un fel care poate fi ratat numai prin superficialitate în fața timpurilor, drama de la Notre Dame ne spune, în limbajul comprimat al cîtorva ore de distrugere, ce am lăsat să se întîmple și ce am făcut culturii și civilizației noastre, în ultimii două sute de ani de aroganță egolatră. Nu încape îndoială: sîntem civilizația cea mai vinovată de vandalism în raport cu ea însăși. Dacă Notre Dame a ars, singura comparație posibilă e asemănarea cu fapta cuiva care scapă un Rembrandt în acid. Capodopera poate fi restaurată dar nu va mai fi niciodată aceeași. În plus, așa ceva nu se întâmplă decît pe un fundal de nepăsare sau cu un gest de rea credință. E totuna.

Timpurile care au văzut Notre Dame arzînd sînt timpurile în care nenumărate biserici au fost profanate în Franța. Cîteva sute doar în 2017. Știrile nu au făcut prima pagină, ba au rămas, chiar, neînregistrate. Trăim, în schimb, febril, cronica mediatică a Bisericii denunțate ca vizuină de pedofili. Vocile care încearcă să dea de fir și argumenteze că Biserica trăiește un proces de auto-distrugere care o aliniază la practicile sexuale curente rămîn neauzite.

De pe 1 mai 2019, puteți citi articolele semnate de Traian Ungureanu pe romania.europalibera.org/agora.

Îndepărtarea fostului Papă Benedict a fost clasată în termenii unei pensionări caritabile. Nimeni nu vrea să spună că Benedict era prea catolic pentru un cler superior, care a renunțat la catolicism și s-a transferat într-un liberalism dizolvant. Notre Dame a fost rănită de foc într-un moment în care creștinismul însuși e o relicvă atacată distrugător și condamantă la supraviețuire muzeal-artistică. Opera nimicitoare e, azi, aproape încheiată. Ea a început tot la Notre Dame, unde în 1793, apostolii revoluției franceze și părinții militanților de astăzi au făcut din catedrală un depozit, au jefuit-o și reconsacrat-o pentru sărbătorirea a două culte monstroase: Cultul Rațiunii și Cultul Ființei Supreme – amîndouă impuse cu forța și sărbătorite, la Notre Dame, în numele libertății. A fost primul foc mistuitor la Notre Dame.

Despărțirea de Notre Dame și de spiritul creștinismului a început demult. Am învățat, între timp, că orice și oricine e mai bun și mai cuprinzător decît creștinismul. Astăzi, prețuim, sub îndrumarea ghizilor noștri culturali, orice colibă, orice cap de sfoară și pietroi rătăcit în Mongolia sau pe Amazon.

Absolut tot ce nu e civilizație europeană e mai sofisticat și mai valoros decît trecutul nostru. Creștinismul și catedralele, gîndirea și etica, speranța și credința? În cel mai bun caz la și altele, cu unele merite dar și cu defecte inacceptabile. Nici măcar miracolul ingineresc și arhitectural care a făcut posibilă, la 1160, cea mai uluitoare construcție a lumii nu mai contează. Am uitat tot și n-am învățat nimic. Nu știm de pildă că Notre Dame, Chartres, York, Strasbourg, Köln, Milano și alte catedrale au fost construite de oameni încredințați că lucrarea va fi terminată, fără să știe cînd, dar conștienți că nu o vor vedea în timpul vieții lor omenești. Ceva fabulos trebuie să fi menținut dăruirea acestei munci care a înghițit, la fiecare catedrală, două sau trei sute de ani. Acest lucru se numește comuniune și comunitate și a dat sensul și speranța unei lumi solidare care a născut Europa.

Același lucru e, azi, complet neînțeles sau respins. Prima și singura Europă vie a fost făcută de mîinile și mințile care au ridicat Notre Dame în sute de ani de muncă fără oprire și ezitare. Acolo au fost încoronați regii Franței și Angliei. Așa cum, de Crăciunul anului 800, Charlemagne a îngenunchiat în catedrala Sfîntul Petru și a primit coroana de împărat roman. Europa Catedraleleor a fost Europa.

Distrugerea de la Notre Dame ar trebui să ne pună în fața propriei vechimi și a adevărurilor care ne-au născut. Nu mai putem și nu mai știm pentru că am dat tot ce am avut. Comparația cu 11 septembrie 2001 e măruntă, dar reține ceva din simbolistica gravă a istoriei. Turla căzută în flăcări la Paris a fost comparată cu turnurile doborîte la New York. E mult spus. Turla de la Notre Dame s-a frînt ca o jucărie, ca un os vechi luat dintr-un trup rahitic. Durerea n-a avut și nu putea avea nimic solemn. În fond, am asistat la o dispariție demult anunțată. În 1904, Marcel Proust, nicicînd un evlavios, scria în Le Figaro un eseu plin de reproș pentru lumea care neglija activ și lăsa în mizerie Notre Dame. Cu 70 de ani înaintea lui, Victor Hugo, nici măcar un amic trecător al lui Isus, scria Cocoșatul de la Notre Dame și striga în ajutorul Catedralei lăsate uitării. Ce au văzut ei atunci s-a adeverit azi.

A mai rămas o speranță. Căci reacția oamenilor de rînd a fost extraordinară. Mii și mii de necunoscuți au plîns, au cîntat și s-au rugat în fața Catedralei cuprinse de flăcări. După sute de ani de negație și dispreț, de undeva, din straturi necunoscute, a apărut semnul unei credințe încă vii. E marea surpriză care strică socotelile și trufia celor ce cred că au decis cum va arăta viitorul nostru comun.

[Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă]

Din mijlocul flăcărilor, Catedrala Notre Dame a luminat, o data pentru totdeauna, ce s-a stins. Uluitoarea catedrală ridicată de geniul creștinismului acum 850 de ani a fost cuprinsă de foc în vremuri de agonie creștină. Mai dureroasă chiar decît focul și pierderea atîtor minuni, cacofonia ce a urmat marelui dezastru a măsurat dezonoarea, confuzia și nesiguranța lumii cu care am învățat să ne mîndrim.

Un șir lung și pînă de curînd absent de politicieni, personaje media și alți capi ai lumii post-creștine au deplîns nenorocirea în termeni cum nu se poate mai străini de înțelesul acestei drame. Începînd cu Președintele Macron, ctitor hiperactiv al unei Europe tehno-administrative, un amar de lume selectă a vorbit dinafară, străin, și fără înțelegerea umană a unui fapt de adîncă semnificație umană. Folosind și obosind aceleași formule și clișee, toți au pomenit arta, cultura, artefactele, simbolisitcă pariziană și respectul pentru vestigii istorice. Nimeni n-a vrut sau n-a știut să pătrundă în tristețea unei epoci de adîncă defăimare, dispreț și ostilitate față de creștinism. Omagierea oficială a Catedralei Notre Dame a fost, cuvînt cu cuvînt, un act de ipocrizie smerită. Dacă n-ar fi fost așa, declarațiile din noaptea focului de la Notre Dame ar fi avut legătură cu faptele dinainte. Dar nu e așa.

Adevărul e că personajele politice, media și culturale care fac acum elogiul Catedralei sînt aceleași figure care practică o indiferență constantă și, adesea, criminală față de tot ce e creștin. Mult înainte de incendiul de la Paris, creștinii din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au fost și sînt prigoniți, umiliți și uciși, fără cea mai mica reacție de solidaritate sau împotrivire a lumii bune occidentale. Orice altă minoritate are dreptul la compasiune și provoacă reacții robuste. Cu excepția creștinilor. Veți vedea, desigur, nenumărate demostrații de stradă și campanii media, cu celebrități, guverne și organizații civile în centru, dacă e vorba de homosexuali, drepturile transgender, tratamentul Islamului sau suspiciuni de rasism. Nu ați văzut și nu veți vedea niciodată demonstrații ale acelorași în fața ambasadelor Pakistanului sau Nigeriei, state în care creștinii sînt izgoniți sau uciși zilnic. Așa cum nu veți vedea nici urmă de protest cînd e vorba de drepturile omului în Korea de Nord. În plus, tot ce e valoare și filozofie creștină a fost demult dislocat, proscris și înlocuit în conștiința și educația occidentală cu un ocean de insulte și minciuni.

Orice persoană educată sau măcar la curent cu știrile va afla că tradiția creștină e o fabrică de rasism, violență și supestiție. Faptele spun, așadar, care e adevărata scară de valori a celor ce omagiză oficial Notre Dame. Cei ce au descoperit brusc Notre Dame sînt, sub presiunea propriilor convingeri, incapabili să vadă în Notre Dame altceva decît o mașină de absorbit turiști, propagat imaginea Franței și, prin asta, o sursă de încasări. De aici, insistența referințelor la cultură, prestigiu și artefacte. Dar asta lasă pe dinafară adevăratul înțeles istoric și spiritual al marii catedrale și al epocilor care au născut-o și dus-o la bun sfîrșit. Comentată și omagiată în acest fel, Notre Dame e o versiune mai greoaie a celeilalte embleme turistice a Parisului: Tour Eiffel. Așa cum mantia lui St. Louis, salvată din focul zilei 15 aprilie 2019, devine o variantă inferioară a tricoului lui Neymar, divinul de la PSG.

[Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă]

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG