Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

luni 6 iulie 2020

Calendar
iulie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

A doua întrebare e, firește: ce vor să pună adversarii civilizației în locul civilizației? Răspunsul nu pare o problemă, de vreme ce e rostit atît de des și în atîtea sloganuri cuceritoare: dreptatea, justiția socială sau rasială sau sexuală, libertatea de a gîndi fără condiționările tradiției, fericirea și înfrățirea Omului peste rase, superstiții și culturi, abolirea exploatării și răsplata egală a muncii, eliberarea de iluziile religiei, dreptul la dragoste liberă și universală, reparația discriminării și instalarea fostelor victime pe locul lor de drepți și în pozițiile și posturile refuzate lor atîta timp. În cîteva cuvinte și în semnificația lor necuprinsă: eliberare, fraternitate și dreptate.

Comunismul primitiv iacobin, socialismul, Marx și marxiștii au eșuat catastrofal

Acest răspuns a mai răspuns. Aceleași cuvinte, aceleași sloganuri și idealuri au mai cucerit lumea gînditorilor și au mai pus în mișcare protestul și violența de masă. Cine păstrează o onestitate minimă va recunoaște în acest repertoriu de năzuințe și proclamații, utopiile doctrinare ale trecutului. Dar și naufragiul lor repetat. Într-o formă sau alta, comunismul primitiv iacobin, socialismul, Marx și marxiștii au eșuat catastrofal, sub aceeași deviză, în ultimii 200 de ani de revoltă, promisiuni, sete de absolut, violență și cadavre. Nici una din propunerile lor obligatorii n-a trecut vreodată de dogmă, de ideea care respinge realitatea anterioară și nu poate fonda o altă realitate în afară de prizonieratului impus oricărei alte idei.

Fie că au împlinit 100 sau 200 de ani, fie două luni, fiecare din aceste doctrine febrile și surori impun una și aceeași inversiune absurdă. Ideea, opinia și rostirea nu mai sînt efectul realității ci devin cauza ei. Ideea nu mai e consecința unei realități confirmate de timp și nu mai exprimă o concluzie cîștigată prin experiență și învățare. Dimpotrivă: ideea precede realitatea și face din existența ei viitoare și neiertătoare o consecință de nerefuzat. Această inversiune pune limbajul și teoria pură înaintea lumii reale. E de notat că lumea politică în care trăim, și cînd vorbim de extremiști și cînd vorbim de cei ce se consideră centriști, a renunțat aproape cu totul la testul realității și a migrat în imagine și limbaj. A bifa și a lansa formule, clișee și sloganuri retorice sau de imagine e, astăzi, totuna cu a face politică. Retragerea din realitate e direcție de lucru generală. Odată cu ea vine despărțirea de omul comun și așa zisele lui prejudecăți strîmte și pragmatice. Apoi, inevitabil: oroarea de ființa simplă care nu pricepe și nu are acces la adevărurile înalte. În schimb și în paralel, preluarea și dezvoltarea discursului despre progres atestă superioritatea și aduce admiterea aspiranților în cadrul select al clasei cunoscătoare, luminată și calificată pentru putere permanentă.

Noua teorie sau doctrină pregătește realitatea perfectă

Indiscutabil, adepții și posesorii adevărului unic își vor justifica etic poziția: ideile lor curăță, în sfîrșit, umanitatea de greșeli și nedreptăți. Noua teorie sau doctrină pregătește realitatea perfectă. Fiind perfectă. deși, deocamdată, doar proiect, lumea perfectă dovedește din viitor spre prezent că ideea pe care se sprijină nu poate fi decît perfectă. În consecință, toate opiniile și ideile celorlalți trebuie să recunoască și să se alăture ideii mele care nu e, pur și simplu, doar ideea mea, ci adevărul unic și perfect. Acest acord necesar al restului cu mine însumi și cu ideea mea perfectă înseamnă putere. Dreptul automat la putere asupra tuturor.

Altfel spus, cu un termen uzat și, azi, subestimat: dictatură. Cu observația că nici dictatura nu mai e ce a fost ci s-a modernizat publicitar. E, astfel, de bănuit că preluarea dogmatică a societăților va înainta în limitele de vocabular și imagine ale liberalismului. Dar diferența de ambalaj nu schimbă identitatea de conținut.

Într-adevăr, la început a fost cuvîntul. Mai aproape de noi, timpurile s-au deprins să rostească și să repete cuvîntul greșit.

E prea tîrziu? Am intrat, deja, într-una din acele mișcări ale timpului care trag după ele societăți și civilizații? E greu de răspuns în termeni preciși dar senzația e copleșitoare. Sentimentul răsturnării istorice plutește în aer. Tot ce era pînă de curînd dat, cert și garantat - toate ideile și instituțiile pe care se sprijină civilizația în care trăim - se clatină sau par arbitrare, vinovate și fragile. Nimic în afara proclamațiilor care mătură viața clădită în milenii de civilizație nu mai are dreptul la viață. Singura realitate admisă în febra contestației e distrugerea rapidă și generală a realității. Inventarul e înspăimîntător.

Sexul a fost suspendat și redefinit ca opțiune psiho-personală

Campania de anihilare a lovit rînd pe rînd noțiunile elemntare ale vieții de grup și, chiar, ale anatomiei umane. Noua ideologie a progresului, drepturilor și identității supreme forțează eliminarea granițelor de stat și a fronteirelor culturale, după ce le-a declarat o barieră rasistă. În consecință, migrația nu mai e transfer de populații ci datorie civică. Familia suferă același tratament și a fost așezată între marile relicve rușinoase ale discriminării ”de gen”. De aici, deprecierea familiei descrisă cu ostilitate drept formă de asociere ”tradițională”. Sexul a fost suspendat și redefinit ca opțiune psiho-personală. A fi bărbat sau femeie nu e nici obligatoriu, nici permanent, nici singura opțiune. Egalitatea, înțeleasă ca obligație numerică a scos din joc ideea de merit și competența recunoscută. Cotele rasiale și sexuale bat orice alt considerent la angajare și pot aduce un post oricărui candidat cu identitate, nu cu pregătire corespunzătoare. Statul și funcția lui de garantor al ordinii au fost demascate ca părți îngemănate al sistemului de opresiune. Forțele de ordine, în primul rînd poliția, au fost defăimate și puse în fruntea listei de instituții care trebuie lăsate fără finanțare. Cultura istorică și educația școlară au devenit, tot prin proclamație, oglinda intereselor de rasă ale opresorilor occidentali trecuți sau prezenți. Memoria lor e îndepărtată, odată cu statuile demolate la cererea noilor forțe ale vigilenței și corectitudinii. Filozofia, istoria, economia, științele medicale sînt șterse sau rescrise pentru a elimina autori, opere și idei indezirabile. Adevărul e o noțiune flexibilă, discutabilă și nenecesară. În aceste condiții, cenzura e cea mai activă formă de gîndire și argumentul cel mai frecvent, la întîlnirea cu opiniile diferite, exprimate azi sau de la sumerieni încoace. În genere, tot ce a pre-existat suflului devastator care condamnă, acum, viața lumii nu e nimic mai mult decît o mascaradă criminală, un complot înrăit împotriva exploataților, exclușilor și minoritarilor dintotdeauna. Existența spirituală și viața concretă a lumii de pînă azi sînt un fals mizer. Suma lor e mereu egală cu acte premeditate de rasism, profit și exploatare.

Aici am ajuns în anul 2020, la aproape 80 de ani de la victoria democrației asupra nazismului și la 30 de ani de la triumful aceleiași democrații asupra comunismului. Tabloul e complet și cere, fără rezerve și excepții, înlocuirea sau, mai bine și mai repede, suprimarea civilizației încununate de aceste victorii - excepție fac, deloc surprinzător, numai ideile groparilor generoși care au trecut la înhumarea atîtor milenii de rușinoasă cultură umană. Acesta fiind tabloul, acestea fiind dorințele și urgențele de neamînat ale noului val de gîndire, apar, inevitabil, cîteva întrebări.

Mai întîi: cum de e posibil ca umanitatea în întregul ei să fi greșit tot, în toate direcțiile și pe toate planurile, de la începutul vremurilor și pînă astăzi? Căci revolta împotriva civilizației presupune o civilizație eșuată. E, deci, tot ce am gîndit și clădit, din generație în generație, o rătăcire pe care o îndreaptă, astăzi, s-ar zice, din senin, cei ce văd adevărul pe care o omenire oarbă nu l-a ghicit nicicînd? Pare absurd. Dar nu tot ce pare absurd e imposibil sau inexistent.

Sîntem în fața unei realități înfricoșătoare dar nu și în fața unei atitudini nemaivăzute,. Dacă ajută la ceva, ar trebui spus că istoria umanității a mai cunoscut și a mai traversat, cu pierderi colosale, asemenea faze destructive și curente nihiliste. Sofistica greacă e un strămoș complex și dificil al viforului elementar de astăzi. Apoi, milenarismul sectar creștin, războaiele pentru adjudecarea formelor de stat care au fost la un pas de distrugerea Europei în secolul XVII și cutremurul negaționist al Franței revoluționare au precedat furiile de astăzi și le-au dictat repetitiv ideile fixe.

Dorul înverșunat de auto-distrugere e parte a culturii și condiției umane

Cine dorește, însă, exemple mai ușor de descifrat trebuie să lege cu secolul trecut. Nazismul și Comunismul de stat au fost sigure de inutilitatea vinovată a lumii și au adus-o în pragul dispariției. Pînă la urmă, tulburarea zilelor în care trăim nu e nici atît de nouă, nici atît de originală pe cît și-ar dori să creadă animatorii ei. S-ar zice că umanitatea trece periodic prin episoade de boală și rătăcire pe care le transformă într-o forță teribilă, dezlănțuită împotriva propriei ființe. Am mai crezut că tot ce a fost înainte de noi și tot ce am clădit cu valorile originare ale umanității e un păcat de neiertat și de eradicat urgent. Concluzia e inevitabilă: dorul înverșunat de auto-distrugere e parte a culturii și condiției umane. Ca întotdeauna, pierderile vor fi colosale. Și tot ca întotdeauna, noii campioni ai utopiei vor fi eliminați cu propriile argumente de proprii tovarăși de luptă. Umanitatea nu poate fi înlăturată dar e destul de limpede că acest adevăr elementar trebuie reînvățat periodic și plătit cu un preț cumplit.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG