Valoarea sondajelor

Expresie a democraţiei, dar şi instrument de conturnare a acesteia – şi într-un caz şi-n altul, nu fără suportul mass-media –, sondajele fac şi desfac realitatea (aia de peste geam, nu de pe postul TV cu acelaşi nume!), iar odată cu aceasta şi viaţa fiecăruia dintre noi. În ce măsură corespund adevărului, cu faimoasa lor marjă de eroare cu tot? – iată o întrebare tocmai bună de supus opiniei publice. Într-adevăr, cine crede sondajelor?

Trec peste sfera politicului, unde sondajele sunt adevărate cuvinte de putere – şi am avut un an 2009 în care, dacă cel puţin unul din două sondaje era sondă (de petrol sau gaz, să zicem), astăzi eram un soi de Basarabia Saudită a Europei –, şi mă opresc la cultură. O lume valorică, s-ar zice, cu ierarhii dacă nu bătute în cuie, cel puţin aprig disputate. Nu am văzut creator dispus doar „să participe”, toţi vor să-şi dea măsura valorii şi – nota bene! – să fie apreciaţi ca atare. Pe verticală, cultura a fost şi rămâne expresia autoritarismului (de unde şi „teroarea” unor modele, iar drept consecinţă, revolta avangardistă împotriva „clasicilor”); abia pe orizontală, i se oferă – am putea spune democratic, dacă termenul nu ar fi fost terfelit de-a binelea – publicului larg, care îl va prefera oricând pe Marc Levy lui Patrick Grainville (laureat al Premiului Goncourt, la doar 27 de ani), primul conducând detaşat în topul vânzărilor din Hexagon, cel de-al doilea prizat de critica de specialitate şi de cititorul select, unul şi unul.

Mai nou, orice publicaţie de cultură anunţă pe site, la început de an, propriile sale sondaje în ce priveşte literatura, muzica, teatrul, filmul etc., etc. Aşadar, lumea este chemată să se dea cu părerea, fie că a cetit/ascultat/privit operele respective, fie că nu (toate). În plus, nu se cere să te semnezi, o adevărată răzbunare a condiţiei de anonim. (A propos de răzbunare – prin anii optzeci Eugen Suciu a publicat o plachetă de versuri, prima şi ultima, Tentaţia anonimatului, cu care a şi intrat în Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu; avertisment grafomanilor stahanovişti!) Reviste cu mare pondere, cum ar fi Observator cultural bunăoară, afişează rezultatele sondajelor la zi, fără a specifica şi genul titlurilor selectate (şi nici cine anume şi cum le-a selectat), iar abia înfiinţata Agenţia de carte încearcă s-o ia înaintea juriului USR (în chiar primul număr se dă lista acestuia) în desemnarea cărţilor învingătoare la categoriile: poezie; proză; critică & istorie literară; debut.

Mărturisesc, m-am uitat şi eu cum „stau în sondaje”, măcar şi pentru a mă regăsi alături de autori pe care-i admir (Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Alexandru Muşina, Dan Coman ş. a.), uneori la o zecimală de fracţiune depărtare. Cum însă nu-i cunosc pe cei care mi-au acordat voturile lor, iar pe de-altă parte ştiu prea bine cum se difuzează cartea (în special, de poezie) în Ţară, am mari îndoieli că sondajele reflectă valoarea fiecărui titlu/autor pus în discuţie. Şi asta fiindcă nu poate fi Angela Marinescu (doar 2%) mai prejos de Dan Iancu (30%), prima o Mare Poetă publicând la o casă importantă (Cartea Românească), cel de-al doilea un cvasi-necunoscut, apărând la o editură de buzunar (Agol); doar că mecanismul „votului” e de aşa natură că oricine depune ceva efort, are toate şansele s-o ia înaintea… valorilor. (Cunosc bine specia – oameni ce depun un minim efort la scrierea unei cărţi şi se investesc totalmente în promovarea acesteia.)

Şi aşa, de unde se lărgeşte pe moment baza democratică a culturii (citeşte, a literaturii), se subminează pe dinăuntru ierarhiile aşezate în timp.