Intrarea în muncile de primăvară pe strada Kiev 6/3 din Ch-ău se face cu mult zgomot, iar în aer pluteşte mirosul de benzină. Echipa de curăţat copacii se împarte în şefi şi executori – şefii cu picioarele pe pământ şi capul dat pe spate, executorii aburcaţi (câte doi) într-un soi de braţ metalic de culoare galbenă ce-i ridică printre crengile uscate. Într-un cuvânt, terapia muncii!
Se cuvine să precizez că majoritatea casele de pe str. Kiev sunt construite prin anii ’60, aşa-zisele blocuri „hruşcioviste”, iar curţile sunt pline de copaci bătrâni (cel puţin aşa arată, că doar nu am umblat la… cercurile lor anuale), găzduind colonii de ciori, veveriţe şi alte jivine. O lume animală trăind la etaj, cum ar fi. Tot mai şubredă, în ultima vreme. Acum câteva săptămâni când ploaia de peste zi a trecut în lapoviţă, iar apoi în îngheţ, nu doar trecătorii de pe stradă şi-au frânt un braţ sau un picior, ci şi copacii bătrâni şi-au rupt crengile. Pârâitul uscat al unei sălcii sau al unui carpen este felul arborilor de a se plânge pe vremea de afară că le dor oasele.
Se mai cuvine să adaug că blocul cu 5 etaje de vizavi a suferit pe timpul cutremurului din 1977, şi acum este strâns într-un fel de corset metalic, cat cu cat. Prin centrul oraşului (în grădina publică Ştefan cel Mare, de pildă) am văzut câteva „monumente ale naturii” sprijinindu-se în cârje de fier, nu şi în curţile de la Râşcana, unde fiecare copac rezistă cât poate. Mi s-a întâmplat să văd prăbuşindu-se câţiva plopi bătrâni, în ultimii ani – unul pur şi simplu din rădăcină, intrând pe geamul de la bucătărie al apartamentului de la etajul doi din blocul în care stau. Era ca şi cum s-ar fi invitat singur la cină. Noroc că stăpânii se sculaseră de la masă. Altădată, un carpen s-a despicat nitam-nisam în două, iar una din părţi a căzut peste scaunul unde ţin sfat bătrânii din ogradă. Sărmanele bunicuţe, vai! zburătăcite ca nişte vrăbii...
Aşa că echipa de curăţat copacii era chiar binevenită – ce mai, vestitorii primăverii!... În curând, se auzea doar zgomotul specific al unei drujbe întrerupt din când în când de înjurături neaoşe sau ruseşti, după cum îi venea omului la gură, pe post de doamne-ajută. Treaba sporea. Câtă vreme oamenii retezau crengile uscate, era mai mare drag să te uiţi la dânşii. Când însă au atacat coroanele copacilor, şi acţiunea lor a căpătat un caracter ceva mai barbar. Vorba e că de acolo, de sus, tăietorii (acum, de lemne) aveau grijă să nu cadă ditamai ram peste vreun balcon al cuiva sau peste vreo maşină parcată în curte, iar faptul că bucăţi de copac se prăbuşesc printre cei câţiva arbori tineri, sfâşiindu-i literalmente, nu părea să-i preocupe câtuşi de puţin. De sus în jos, bucată cu bucată, fu dat la pământ trunchiul celui mai gros specimen, iar ditamai crengi în cădere au transformat cei câţiva copaci zvelţi în simple scobitori. În plus, pe harta veveriţelor s-a format un gol imens, ce nu le va mai permite să treacă pe sus din curtea noastră în curţile vecine. O mică Atlantidă de (viitoare) verdeaţă s-a prăbuşit, altă nu prea are de unde creşte în anii ce vor veni, şi asta fiindcă doborârea arborilor bătrâni a distrus mlada tânără…
Acum, curtea din str. Kiev 6/3 e mult mai luminată. Cineva vede cerul, altcineva tulpinile mutilate ale mladei tinere. Altcineva sunt eu. Şi Domniile Voastre?
Se cuvine să precizez că majoritatea casele de pe str. Kiev sunt construite prin anii ’60, aşa-zisele blocuri „hruşcioviste”, iar curţile sunt pline de copaci bătrâni (cel puţin aşa arată, că doar nu am umblat la… cercurile lor anuale), găzduind colonii de ciori, veveriţe şi alte jivine. O lume animală trăind la etaj, cum ar fi. Tot mai şubredă, în ultima vreme. Acum câteva săptămâni când ploaia de peste zi a trecut în lapoviţă, iar apoi în îngheţ, nu doar trecătorii de pe stradă şi-au frânt un braţ sau un picior, ci şi copacii bătrâni şi-au rupt crengile. Pârâitul uscat al unei sălcii sau al unui carpen este felul arborilor de a se plânge pe vremea de afară că le dor oasele.
Se mai cuvine să adaug că blocul cu 5 etaje de vizavi a suferit pe timpul cutremurului din 1977, şi acum este strâns într-un fel de corset metalic, cat cu cat. Prin centrul oraşului (în grădina publică Ştefan cel Mare, de pildă) am văzut câteva „monumente ale naturii” sprijinindu-se în cârje de fier, nu şi în curţile de la Râşcana, unde fiecare copac rezistă cât poate. Mi s-a întâmplat să văd prăbuşindu-se câţiva plopi bătrâni, în ultimii ani – unul pur şi simplu din rădăcină, intrând pe geamul de la bucătărie al apartamentului de la etajul doi din blocul în care stau. Era ca şi cum s-ar fi invitat singur la cină. Noroc că stăpânii se sculaseră de la masă. Altădată, un carpen s-a despicat nitam-nisam în două, iar una din părţi a căzut peste scaunul unde ţin sfat bătrânii din ogradă. Sărmanele bunicuţe, vai! zburătăcite ca nişte vrăbii...
Aşa că echipa de curăţat copacii era chiar binevenită – ce mai, vestitorii primăverii!... În curând, se auzea doar zgomotul specific al unei drujbe întrerupt din când în când de înjurături neaoşe sau ruseşti, după cum îi venea omului la gură, pe post de doamne-ajută. Treaba sporea. Câtă vreme oamenii retezau crengile uscate, era mai mare drag să te uiţi la dânşii. Când însă au atacat coroanele copacilor, şi acţiunea lor a căpătat un caracter ceva mai barbar. Vorba e că de acolo, de sus, tăietorii (acum, de lemne) aveau grijă să nu cadă ditamai ram peste vreun balcon al cuiva sau peste vreo maşină parcată în curte, iar faptul că bucăţi de copac se prăbuşesc printre cei câţiva arbori tineri, sfâşiindu-i literalmente, nu părea să-i preocupe câtuşi de puţin. De sus în jos, bucată cu bucată, fu dat la pământ trunchiul celui mai gros specimen, iar ditamai crengi în cădere au transformat cei câţiva copaci zvelţi în simple scobitori. În plus, pe harta veveriţelor s-a format un gol imens, ce nu le va mai permite să treacă pe sus din curtea noastră în curţile vecine. O mică Atlantidă de (viitoare) verdeaţă s-a prăbuşit, altă nu prea are de unde creşte în anii ce vor veni, şi asta fiindcă doborârea arborilor bătrâni a distrus mlada tânără…
Acum, curtea din str. Kiev 6/3 e mult mai luminată. Cineva vede cerul, altcineva tulpinile mutilate ale mladei tinere. Altcineva sunt eu. Şi Domniile Voastre?