Cu riscul – asumat cu bună ştiinţă – de a o face pe trouble-fete, în chiar aceste zile solemne (când s-a mai văzut ca atâta lume bună, din cele mai înalte sfere ale politicului, să vină la inaugurarea unui Salon de Carte sau să depună flori la mormintele înaintaşilor noştri?!), afirm SUS şi TARE că decorarea lui Adrian Păunescu – cel mai zelos linguşitor al cuplului Ceauşescu, alias „bardul de la Bârca” ce ilustrează, ca nimeni altul în literatura română din ultimele decenii, mărirea şi decăderea artistului supt vremi – cu Ordinul Republicii este o palmă dată – helas! de preşedintele interimar, dl Mihai Ghimpu, nu fără contribuţia dlui acad. Mihai Cimpoi, prezent şi el la ceremonie – intelighenţiei române din Basarabia. Iar ca lucrurile să se întâmple exact ca-n Scripturi, pe celălalt obraz s-a aşternut palma dată de preşedinte AŞM, dl Gheorghe Duca, ce l-a făcut pe Păunescu membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Trec peste valoarea literară propriu-zisă a „bardul de la Bârca” – poet absolut onorabil până la Istoria unei secunde, metamorfozat apoi într-un versificator extrem de verbios, de necitit –, pentru a readuce în discuţie statutul de intelectual supt vremi, când rebel cu voie de la poliţie, când obedient de nu se poate. Ei bine, tocmai apologetul naţional-comunismului românesc să fie decorat cu cea mai înaltă distincţie a R. Moldova, şi încă de către o guvernare declarat anticomunistă?!
După ce câţiva intelectuali basarabeni de marcă, victime ale regimului comunist – mă refer acum la Serafim Saka şi la Petru Cărare – s-au învrednicit, în ianuarie curent, de aceeaşi decoraţie, ce sfetnic de taină i-o fi turnat dlui preşedinte interimar otravă în urechi, încât să comită – acesta e cuvântul – o asemenea nesăbuinţă?!! (Este ca şi cum Traian Băsescu l-ar decora pe Vasile Stati cu Steaua României, pentru Dicţionarul român-moldovenesc!)
Or, acest dublu standard loveşte mai cu seamă în cei care, de la 1988-’89 încoace, sunt în avangarda luptei de eliberare naţională, acum tot mai puţini şi vai! tot mai umiliţi.
Nu de talente duce lipsă literatura română, ci de conştiinţe – or, cele care există (şi există: de-ar fi să-i numesc doar pe Ana Blandiana şi Dorin Tudoran) au făcut şi continuă să facă pentru Basarabia mai mult decât toate „totuşi-iubirile” lui Păunescu & Co. Ce gest formidabil ar fi făcut actuala guvernare prin conferirea înaltei distincţii dlui Dorin Tudoran, să zicem, cu atât mai mult cu cât Domnia Sa chiar este ataşat de R. Moldova, stând la Chişinău nu mai puţin de 7 ani (ai „vacilor slabe”), deloc uşori. Sau dnei Ana Blandiana, mare poetă şi intelectuală cu şira spinării, cea care organizează an de an la Sighetul Marmaţiei cursuri ale Academiei Civice, şi unde au fost invitaţi sute de copii din Basarabia. Ca să nu mai vorbesc de Emil Brumaru, cel mai mare poet român în viaţă, originar din Bahmutea, Tighina, aflat în aceste zile la Chişinău.
Se vorbeşte, tot mai insistent, despre revenirea lui Paul Goma acasă, după 62 de ani de exil, ocazie cu care – nu am nici o îndoială – i se va decerna şi lui Ordinul Republicii. Adevărat, pe merit! Ce ironie a istoriei – să-l decorez, cu aceeaşi mână, pe cel mai zelos linguşitor al lui Ceaşescu şi pe cel mai mare disident român din toate timpurile!