10.01 - București: Vizita lui Nicolae Cernomaz în România.

Nicolae Cernomaz

Nicolae Cernomaz: „totul a fost minunat în aceasta întilnire, ne-am îmbrăţişat şi ne-am strîns mîinile, dar a venit momentul unor rezultate economice mai concrete.”

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea: corespondent: Andreea Pora).

Vizita lui Nicolae Cernomaz la București.

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicolae Cernomaz a avut astazi întîlniri importante cu primul ministru Năstase şi cu preşedintele Iliescu. La palatul Cotroceni se afla Andreea Pora. Andreea, înainte de toate, sa încheiat întîlnirea între şeful statului şi domnul Cernomaz ?

Întilnirea s-a încheiat şi poate ar trebui spus că la ea au participat şi ambasadorii celor două ţări Emil Ciobu şi Victor Bîrsan, ministrul roman al afacerilor externe Mircea Geoană şi consilierii economici ai ambasadelor.

Europa Liberă: Ce s-a discutat ? Au fost făcute declaraţii de presă, după întîlnire ?

A. Pora: Preşedintele Ion Iliescu s-a referit într-o declaraţie la finalul acestei întilniri la problemele economice şi politice complicate cu care se confruntă cele două ţări, dar în special Moldova, unde mîine se va dizolva Parlamentul şi vor urma alegeri. Dar indiferent de rezultatul alegerilor, a spus Ion iliescu, importantă este dorinţa comuna de a consolida relaţiile dintre ţările noastre, relaţii care ar trebui să se intensifice în planul economic şi să nu se reducă la cel comercial. Ion Iliescu a spus că este nevoie de o implicare mai mare a capitalului romanesc în Moldova, de încurajarea investiţiilor şi investitorilor.

Preşedintele roman a mai declarat că cea mai complicată problemă pentru Moldova în momentul de faţă este Transnistria, afirmînd ca Romania prin poziţia pe care o deţine în OSCE va face tot posibilul să ajute Moldova pentru lămurirea acestei situaţii.La rîndul său ministrul moldovean de externe, Nicolae Cernomaz a declarat că speră într-o îmbunătăţire a relaţiilor bileterale dintre cele doua ţări şi în special a relaţiilor economice.

Europa Liberă: Andreea, în finalul discuţiei noastre aş vrea să te rog să faci cîteva referiri la alte declaratii de presă pe care le-ai putut auzi fiind de faţa şi la întilnirea de la Palatul Victoria dintre primul ministru Năstase şi şeful diplomaţiei de la Chişinău .

A. Pora: Şi la aceasta întilnire şi în declaraţiile care au urmat cei doi oficiali romani au pus accentul pe relaţiile economice, dar Cernomaz a fost ceva mai direct de data aceasta, spunînd că „totul a fost minunat în aceasta întilnire, ne-am îmbrăţişat şi ne-am strîns mîinile, dar a venit momentul unor rezultate economice mai concrete. Aceste rezultate ar putea fi obţinute după părerea ministrului de externe al Moldovei în ceea ce priveşte privatizarea şi sectorul energetic. Vorbind în acest context despre modalităţile pe care le caută cele doua ţări în ceea ce priveşte re-eşalonarea datoriilor pe care Moldova le are faţă de Romania.

Interesant este că atît la Palatul Victoriacît şi la Palatul Cotroceni, în declaraţiile oficialilor romani nu s-a făcut nici un fel de referire la tratatul bilateral dintre Romania şi Moldova, tratat care a fost parafat anul trecut de catre ministrii de externe şi care ar urma să fie analizat la nivel de experţi.