Atunci când Nichita Stănescu scria: „Poetul ca şi soldatul…”, în mod sigur nu s-a gândit la luptele intestine dintre literaţi. Tabere au existat dintotdeauna, dar trebuia să se ajungă în plină democraţie cu specific moldav pentru ca Ziua Internaţională a Poeziei să fie literalmente ruptă-n două la Chişinău, partizanii ex-preşedintelui Mihai Cimpoi (ce nu-şi recunoaşte de mai bine de patru luni înfrângerea în alegerile din 29 octombrie 2010, în ciuda validării rezultatelor de către Ministerul Justiţiei al RM) adunându-se pe Aleea Clasicilor la un recital „între patru ochi”, iar ceilalţi – de fapt, absoluta majoritate – răspunzând chemării preşedintelui ales al USM, Arcadie Suceveanu, de a participa la un maraton poetic în Sala cu Cămin de la sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Cum era şi firesc pentru un om care respectă democraţia internă, fie şi într-o zonă în care ierarhiile (deloc democratice!) au ultimul cuvânt, m-am dus la USM, deşi mi-ar fi plăcut ca maratonul organizat de noua conducere să aibă loc într-un spaţiu mai puţin convenţional – în troleibuz, la piaţa de alimente, la talcioc, la gara auto (sau de trenuri; după moartea tinerei poete ruse în atentatul terorist de la aeroportul din Domodedovo, nu aş îndrăzni să propun aeroportul internaţional Chişinău, deşi m-a bătut gândul…), la urma urmei într-o librărie – alta decât din Centru (pentru a nu monopoliza acţiunea) –, în ideea că poezia se întâmplă în lume, totul e s-o exprimi. Or, de data aceasta „lumea” s-a restrâns între pereţii unei instituţii, altădată de mare prestigiu, acum tot mai „supt vremi”, chit că un vânt de înnoire tot se simte… Cum însă, helas! cu o singură floare nu se face primăvara, nici o manifestare coborâtă cu hârzobul din cerurile înstelate ale Uniunii Europene nu poate compensa anii de lipsă a USM din viaţa „exterioară” a societăţii. Ca să parafrazez un titlu celebru – La vie est ailleurs –, viaţa literară s-a întâmplat în ultimul deceniu şi mai bine în altă parte, uneori în sălile pline ale unor librării, alteori într-o cumplită singurătate.
Puţine surprize, în cadrul maratonului de la USM – poeţii buni au confirmat, amatorii & grafomanii n-au lipsit nici ei la apel, gestul frumos al lui Teo Chiriac de a-i lăsa pe tineri să recite din contul „timpului său” (cât ce să uit – Nicolae Popa a adus o clepsidră, fiecărui ins revenindu-i răstimp de o răsturnare a nisiparniţei) a fost mai puţin eficient, şi asta deoarece au dat buzna tot felul de nechemaţi şi nechemate (mai puţin o tânără, cu un poem auto-ironic despre primăvară), alte câteva voci i-au readus pe regretaţii Gheorghe Vodă, Adrian Păunescu, s-a auzit şi Poemul alcoolicilor de Ion Mureşan, dar şi versuri în rusă & găgăuză… Într-un cuvânt, s-a marcat (subl. mea) Ziua Internaţională a Poeziei, dar… sărbătoarea a lipsit. Să fie oare chiar întâmplător faptul că Arcadie Suceveanu dăduse startul maratonului de azi evocând nostalgic Sărbătoarea Poeziei de altădată, când Aleea Clasicilor din Chişinăul anilor ’80-’90 era neîncăpătoare pentru toţi cei veniţi să asculte. Nu cumva publicul venit (sau totuşi – adus?!...) la maratonul de la USM nu se are cu ascultatul, ci doar cu recitatul „creaţiei proprii”?! Ştiu că nu sună foarte democratic, dar cultura nu e „după clepsidră”, ci „pe scară (valorică)” – tânărul chemat să se producă în faţa unor profesionişti trebuie să trăiască evenimentul ca pe o „mare glorie” (vorba lui K. Kavafis), şi nu să împroaşte cu producţiile sale puerile sărind peste capetele scriitorilor consacraţi (e de înţeles gestul lui Serafim Saka de a părăsi, sastisit, recitalul, după ce s-a trecut la „rezerve”…). Poate că – ierte-mi-se gura slobodă – cu Ziua Internaţională a Poeziei e ca şi cu globalizatul Valentine’s Day, pe care nu văd de ce trebuie să-l sărbătorim la grămadă cu toată lumea câtă vreme avem Drăgaicele noastre.
Altfel spus, cu poezia (cea de toate zilele, fără majusculă) e ca într-o inscripţie pe care am văzut-o recent la o tarabă închisă din Piaţa Centrală: „Mă întorc când vin”. Nimeni nu ştie când a plecat, dar unii o mai aşteaptă!