Dacă-i adevărat că „Puterea e cel mai tare afrodiziac” (Henry Kissinger) – iar oamenii politici par să se întreacă în a confirma spusele diplomatului american –, ultima „ieşire” la rampă a directorului FMI şi potenţialul candidat al PS la Preşedinţia Franţei pentru alegerile din 2012 Dominique Strauss-Kahn se înscrie în logica… „bolii profesionale” de care a suferit la vremea lui şi ex-preşedintele USA Bill Clinton, iar mai târziu i-au căzut victime alţi bărbaţi ai neamului cui îi are: ex-preşedintele Israelului Moshe Katsav, prim-ministrul Italiei Silvio Berlusconi, preşedintele Africii de Sud Jacob Zuma (lista rămâne deschisă: a se vedea, în acest sens, şi „dosarul fierbinte” Vladimir Putin – Alina Kabaeva).
Faptul că un cap de ţară gândeşte nu întotdeauna cu capul, sau – ca să jucăm la două… capete – nu cu capul care trebuie, nu constituie o noutate pentru nimeni (mărturie – toată istoria omenirii, de la Facerea încoace…); doar că, între timp, aşa-zisa „corectitudine politică” îşi bagă codiţa acolo unde înainte vreme era spaţiul privat al potentaţilor zilei. (De neconceput un scandal cu tentă sexuală în cazul lui John F. Kennedy, de pildă, mai cu seamă că miza nu era o menajeră oarecare, ci însăşi Marilyn Monroe!) Ceea ce mi se pare grav este impactul pe care un impuls necontrolat îl poate avea asupra ordinii lumii – nici mai mult, nici mai puţin. Am stat două zile cu urechile lipite de TV5 Monde şi RFI – toţi comentatorii prezic o slăbire a FMI, iar cei mai pesimişti prevăd deja o nouă criză financiară. E suficientă o simplă mişcare, de baghetă magică, a unei erecţii neavenite! Tragicomică mi se pare şi situaţia în care favoritul nr. 1 în sondaje al socialiştilor francezi pentru alegerile prezidenţiale din 2012 este scos din cărţi de o pornire hai să-i zic sanculot-ă, asta în timp ce Ségolène Royal & François Hollande au făcut, în concubinaj, patru copii, după care s-au despărţit. Nu-i mai puţin adevărat că una e să-l „convingi” pe cel/cea care ţi-a căzut cu tronc, şi cu totul altceva să-l/o iei cu forţa.
Pentru aceştia din urmă, Pravila lui Constantin Mavrocordat, de pe la 1750, s-ar putea dovedi mai eficientă decât curtea cu juraţi ai oricărei democraţii occidentale: „Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”. Doar că, deocamdată, tot patria democraţiei, alias Grecia, riscă să rămână cu ajutorul financiar tăiat…