În ciuda tonului glumeţ din titlu (cine nu-şi aduce aminte de „Vărul Shakespeare” al lui Marin Sorescu?!), Gustave Eiffel chiar poate fi numit Naşul podurilor din Moldova. Faptele vorbesc, cum s-ar zice. Bref, în cea de a doua jumătate a sec. XIX, un inginer rus a construit un pod peste Nistru între localitatea Ungheni din Basarabia şi comuna Ungheni din judeţul Iaşi, construcţie ce se dovedeşte a fi prea puţin rezistentă. Atunci conducerea companiei feroviare apelează la nimeni altul decât Gustave Eiffel, cunoscut arhitect de poduri, în vârstă de 44 de ani. Acesta vine în Basarabia în 1876, unde şi proiectează „Podul Eiffel” (cum i se spune de la bun început), care va fi inaugurat pe 21 aprilie 1877. Pare – nu-i aşa? – un fragment de Turnul Eiffel aruncat peste-o apă, ceea ce înseamnă că, mai mult ca niciodată, stilul este omul.
La doar trei zile de la inaugurare, izbucneşte războiul ruso-tur, iar podul intră deîndată în… serviciul armatei ruse, servind la trecerea trupelor militare şi a armamentului greu. Dincolo de rolul strategic, pentru care şi fusese proiectat, podul va juca şi un important rol economic, iar ceva mai târziu şi politic. De remarcat că-n tot acest răstimp a trebuit să facă faţă – şi a făcut, cu brio! – numeroaselor inundaţii, certificând o dată în plus rezistenţa construcţiei lui Eiffel. Şi încă: rămânând mereu în funcţiune, niciun proiectil n-a atins podul pe durata celui de al Doilea Război Mondial. Acelaşi pod avea să intre în istorie, sub numele de Podul de flori, pe 6 mai 1990, când românii de pe cele două maluri ale Prutului s-au regăsit, pentru o zi, după circa jumătate de secol de înstrăinare.
O construcţie geometrică perfectă, Podul Eiffel, căruia Turnul Eiffel (1889) s-ar cuveni să-i zică „bade”!
