„O satisfacţie morală, în special şi pentru lumea juridică, în sensul că o hotărîre dreaptă şi corectă a fost reabilitată.”
24 iulie 2001
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Andreea Pora).
Cruciada lui Brumărescu.
Cum aminteam, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare promovat de Parchet în cazul Brumărescu. Acest recurs în anulare reprezintă o premieră pentru justiţia romanească, în sensul că a fost atacată cu succes o decizie a Curţii Supreme luată tot în urma unui recurs în anulare. Cazul Brumărescu va intra în alte hăţişuri juridice şi nu este deloc exclusă o noua plîngere adresată Curţii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Principalul obiect al „cruciadei” lui Brumărescu pentru a primi înapoi ceea ce i-a fost furat de regimul comunist îl constituie un apartament aflat la parterul imobilului din str. Victor Babeş nr. 2. Un apartament foarte sărăcăcios, nelocuit din 1998 cînd locatarii lui, soţii Mirescu s-au sinucis explicîndu-şi gestul prin neputinţa de a mai suporta sărăcia şi poverile senectuţii. Detalii de la Andreea Pora.
Statul roman a încercat să rezolve pe ultima sută de metri punerea în aplicare a hotărîrii Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în cazul Brumărescu, astfel încît, să evite pe de-o parte plata despăgubirilor iar, pe de alta, să îndrepte imaginea negativă creată prin decizia de la 1 martie 1995 de nerestituire a proprietăţii lui Brumărescu.
Admiterea astazi a recursului în anulare promovat de procurorul general Joiţa Tănase, la numai o zi după expirarea termenului de șase luni acordat de CEDO Romaniei pentru restituire are mai mult rolul unei reparaţii morale acordate lui Brumărescu, deoarece de facto, acesta nu cîştigă nimic în plus.
Avocatul Adrian Vasiliu, cel care l-a repezentat pe Brumărescu în şirul de procese din aceşti ani: „Doar moral, pentru că el, vechea lui hotarîre a reînviat, prin care el dobîndise întregul imobil, dar oricum o parte din imobils-a vîndut şi chestiunea asta trebuie reglementată oricum ulterior, acum, însă pe hîrtie el a redobîndit, potrivit hotarîrii judecătoreşti, întregul imobil. Deci este o satisfacţie, dacă vreţi, morală, în special şi o satisfacţie şi pentru lumea juridică, în sensul că o hotărîre dreaptă şi corectă a fost reabilitată.”
Cu toate acestea, Brumărescu este în continuare nemulţumit, el dorind restituirea întregului imobil, inclusiv a apartamentului vîndut în anii ʼ70 şi a terenului integral. [...]
Tot evident este că statul a fost forţat la această atitudine de decizia CEDO, dovadă că a aşteptat pînă în ultimul moment să promoveze recursul în anulare, amînînd, timp de șase luni restituirea în natură a imobilului. Un rol a jucat şi suma destul de mare pe care statul roman era obligat să o plătească în cazul nerestituirii: 181 000 de dolari.
La acestea se adaugă imaginea proastă în Occident care ar fi decurs din nerespectarea unei decizii a Curtii de la Strasbourg, lucru care ar fi putut atrage după sine excluderea Romaniei din Consiliul Europei.
Dan Brumărescu este astfel primul roman care nu numai că a cîştigat la Strasbourg un proces de retrocedare a unei case naţionalizate, dar a reuşit să se facă dreptate şi în ţară. Exemplul Brumărescu creează însă un precedent în alte cazuri similare pentru cei care sunt purtaţi de ani de zile prin sălile tribunalelor în încercarea de a-şi recupera imobilele confiscate de regimul comunist.