Victor Ponta, un taler cu doua fețe

Neculai Constantin Munteanu

„La noi furi, te scuzi și nici capul nu te doare. Ești numai bun de prim ministru.”
Primul ministru Victor Ponta și-a dat puțin poalele peste cap la Bruxelles. Încălcând o decizie a Curții Constituționale, deși are în ADN respectarea legii, domnul Goe n-a putut rezista ispitei de a se da în spectacol și de a fi și ridicol. Europa a avut prilejul să vadă un prim ministru plagiator, adică un hoț care, crede el, conduce cel mai cinstit și mai competent guvern dâmbovițean.

Înaintea spectacolului european, micul arogant și-a permis luxul unui chip nou. Nu, nu s-a maturizat. Va rămâne imatur în eternitate. A învățat de la maeștrii lui, excomuniștii Adrian Năstase și Ion Iliescu, folosirea limbajului dublu. Unul pentru uz intern, agresiv și obraznic, și celalalt pentru export, chibzuit, responsabil și, culmea, democrat. Prilejul i-a fost oferit de un interviu acordat ziarului El Pais. Întrebat despre viitorul politic al lui Adrian Năstase, aflat în închisoare, după o ridicolă încercare de sinucidere, Victoraș a fost categoric. Conform statutului, a pierdut calitatea de membru al partidului din clipa în care a fost condamnat definitiv. Mai mult, nu s-a îndoit de vinovăția protectorului său, indicând exact cauza condamnării, finanțarea ilegală a partidului. Cât privește calitatea de membru PSD, dacă nu mințea, Ponta o scălda. La ora interviului Adrian Năstase era și în închisoare, și în partid. În partid se vorbea de „era Năstase”, era comparat cu Mihai Viteazul și mulți oameni cu funcții de conducere promiteau ca fostul lider aflat în închisoare nu va fi abandonat. Insă „afară” dădea bine sa te arați intransigent cu corupția, chiar și când este vorba de colegi de partid. Și Victoraș nu se priva să fie un pic mincinos, un pic ipocrit!

Arama și-a dat-o pe față în toată splendoarea când a fost întrebat de plagiat. Nu, a zis micul arogant fără să roșească, nu a plagiat. Și a anunțat că a cerut Comisiei de Etică a Ministerului Educaţiei să verifice acuzaţiile. Și dacă această Comisie va decide că aţi plagiat? „Atunci, cu siguranţă, mă retrag”! Veţi demisiona..., a insistat ziaristul! „Da. Îmi voi asuma responsabilitatea”, a răspuns, bărbătește, mărunțelul domn Goe. Însă mințea cu nerușinare, știind că ministrul educației, Liviu Pop, cel mai sinistru agramat care a ocupat vreodată această funcție, lucra pentru a împiedica orice comisie să se pronunțe sau de a găsi una complezentă cu furtul. N-a reușit însă și cu Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Care a constatat că 85 de pagini din lucrarea premierului sunt copiate, cerând retragerea titlului de doctor.

Bărbatul curajos care și anunțase demisia n-a mai demisionat! Ca și mentorul lui aflat în închisoare, s-a dat victimă politică. Deși plagiatul e vizibil și din avion pentru orice om de bun simț. E vizibil si pentru colegii de partid care, încercând sa-i ia apărarea, recunosc implicit realitatea furtului. Ministrul de Interne Ioan Rus, deși inginer de meserie și sponsor al zburdălniciilor automobilistice ale lui Ponta, știe că „de la Platon şi Aristotel încoace toată lumea plagiază”. Așa că n-o fi foc dacă a plagiat și Ponta. Si pentru că ridicolul este contagios, hop și Răzvan Theodorescu. El susține că plagiatul impune retragerea din politică a autorului doar în țările occidentale cu tradiţie în privinţa raportului dintre originalitate şi plagiat, dar că în România, aflată al limita orientală a civilizației, ar fi suficiente doar scuzele!

Pe scurt, la noi furi, te scuzi și nici capul nu te doare. Ești numai bun de prim ministru. Mai ales dacă ești, ca Victor Ponta, un arivist și un taler cu totul și cu totul special. Cu două fețe, adică. Pe una scrie hoț și pe cealaltă mincinos. Abia așa poți fi șeful celui mai competent și mai cinstit guvern!