Eu nu cred ca Victor Ponta şi-a plagiat doctoratul. Nu a plagiat, pur şi simplu pentru că el nu a scris un rînd din acele 400 de pagini. Indignarea lui e de aceea sinceră. In mod limpede, cineva a fost plătit, acum mai mulți ani, un „negru“, cum se spune, un „scrib fantomă“, pentru a-i cîrpi o lucrare cu aparența coerenţei.
E, desigur, doar o convingere personală, bazată pe faptul ca cineva care are cunoştinte, fie şi sumare, despre cum se face o bibliografie, cineva care a avut de-a face cu mediile post-universitare (ba chiar şi cu canoanele universitare şi academice pe scurt) nu ar cita numele unei publicații periodice în traducere. Nu poți spune „revista Natura“ pentru „Nature”, după cum nu spui „ziarul francez Lumea“ pentru „Le Monde”.
Totuşi, astea sînt doar indicii superficiale. În schimb, am cunoscut foarte bine categoria asta de oameni, de la profesori universitari, pe vremea când urmam literele, care îşi plagiaseră cărțile şi cursurile despre Joyce sau Raymond Queneau, pînă la scriitori în pană de idei care se „inspirau“ de pe ici pe colo...
Unul din ei, pe care l-am cunoscut bine, publica în mod regulat în revistele literare ieşene, pe vremea când mai existau. Îi băgase în cap raposatul poet Mihai Ursachi că „are vînă“, iar bietul om, care se căznea pe niste textuleţe plătite cu rîndul, ajunsese sa nu mai facă faţă cererii revistelor şi obişnuia să mă tapeze de teme, subiecte, idei, sau chiar fraze.
Aşa că într-o zi, când venise iar cu sticla de vin să-i dau o idee pentru povestirea ce trebuia sa intre în şpalturi a doua zi, i-am spus: „Fii atent, de data asta ai să scrii o satiră criptată, cu o tentă un pic fantastică. Închipuie-ți ca dimineața, când te trezeşti şi trebuie să pleci la serviciu, descoperi că peste noapte te-ai transformat în gîndac“...
Nu prea îi plăcea ideea, dar i-am explicat ca gîndacul ar avea talia unui om, ar purta pijama, iar din primele fraze el ar trebui, încercînd să se intindă, să-şi vadă oribilii craci cu multe articulații zbătându-se spasmodic în aer, în vreme ce la uşă familia bate îngrijorată să vada de ce nu se scoală.
Încet, flaşul creativ s-a produs şi ideea i-a plăcut. M-a întrebat cum ar trebui sa se numeasca personajul. I-am spus Grigore, dar mi-a zis ca asta nu merge şi i-a pus alt nume.
A doua zi, ajuns de rîsul tîrgului, a venit sa ma certe, indignat de farsa crudă şi, credea el, nemeritată, pe care i-o jucasem.
Iată de ce nu cred ca Ponta a plagiat. Indignarea lui e prea reală şi absența de vinovăție nejucată prea evidentă ca să crezi că el a scris vreun rînd din teza aia. Cineva „l-a lucrat“. Omul se simte în mod sincer o victimă.
