-- De ce: Haşdeu?
-- Pentru că recent s-au împlinit 175 de ani de la naşterea celui care a marcat, ca nimeni altul dintre basarabeni, istoria şi cultura română, titan al literelor şi eminent exponent al conştiinţei naţionale.
-- De ce: actualitate?
-- Pentru că pe parcursul anului 2012 Editura Ştiinţa-Chişinău a scos de sub tipar volumele 6, 7, 9, 15 şi 16 din ediţia critică (îngrijire: Stancu Ilin şi I.Oprişan, lector Mihai Papuc), eveniment editorial în premieră, care ne aduce, pentru prima dată, între coperţile ultimelor două cărţi fulminanta operă publicistică hasdeuiană. Acea nepreţuită moştenire, care a fost, pe parcursul multor decenii, ţinută sub lacăt de zbirii diverselor regimuri şi ideologii şi care vine să răsune ca o palmă dată peste obrazul scorţos al contemporaneităţii noastre corupte...
-- Dar de ce: ruşinea noastră?
-- Pentru că!
Zice marele rebel Hasdeu, pornind la decizia lui Garibaldi de a înălţa un „monument în memoria lui Girolamo Savonarola” şi vizând pe I. Heliade Rădulescu, cel care şi el, cândva, pledase pentru ridicarea unui monument lui Gheorghe Lazăr, dar apoi a... uitat: ”Am văzut pe d.Heliade Rădulescu din 1848 şi tot pe dumnealui în 1869. NI-E RUŞINE!..” Citim aceste sfinte cuvinte ale înaintaşului nostru şi ne ia foc obrazul de... RUŞINE.
În faţa Palatului Republicii, unde îşi ţine şedinţele Parlamentul R.M. se află un mic squar, unde printre tulpinile de brazi se vede o ţeavă neagră, marcând locul în care urma să fie instalat monumentul (bustul?) marei interprete de operă Maria Cebotari, cea care a dus departe în lume faima Basarabiei... O idee nobilă, de cinstire a predecesorilor, care a fost, cu multă neruşinare, uitată. ” NU VĂ E RU—Şi—NE!!!”, strigă, către noi, conştiinţa lui Haşdeu...
Şi noi!?
Citim în „Cosmopolitism şi naţionalism”: ”Ca români, să nu uităm că suntem latini. Numai români şi numai latini... Să păstrăm, deci, cu o fanatică gelozie acest gingaş tezaur, pe care poate să ni-l răpească într-o zi pentru totdauna pestifera suflare a demonului... Acesta este nivelul cosmopolit, duşmanul cel mai înverşunat al adevăratei umanităţi... Trăiască NAŢIONALISMUL!” Iată că aici, la noi, pe zidurile Chşinăului, citim inscripţii ca acestea: ” MOLDOVENI, DECI ROMÂNI!”, ”BASARABIA E ROMÂNIA!”, ”VREM REUNIRE CU ROMÂNIA!” Da, pe ziduri! Acolo, unde altădată şi în altă limbă, fraţii mai mari îşi zgâriau în limba lor expresiile porcoase... Pe aceleaşi ziduri tinerii noştri îşi exteriorizează cele mai scumpe dorinţe şi vise şi drepturi: de a fi români!
NI-E RUŞINE!
Din motto-ul la volum: ”Mântuitorul a zis: ”Rodul iese din grăuntele cel putrezit în pământ”. Această învăţătură se aplică d-o potrivă la om şi la plantă... Grăunţii cei putreziţi în pământ ai neamului românesc sunt oasele unui Mircea, Ştefan, Mihai, Greceanu, Miron Costin, Horea, Şincai, sute şi mii... Acesta este cimitirul în care, din sămânţa cea îngropată a înţelepciunii şi a bărbăţiei strămoşeşti, dacă ne vom da dulcea osteneală de a mai mişca din când în când uitatele brazde sau cel puţin câte una din ele, VA ÎNFLORI O NOUĂ ROMÂNIE.”
Ce se întămplă astăzi cu noi?
NI-E RUŞINE!
28 februarie 2013
P.S. Cu acest prilej jubiliar Biblioteca municipală B.P. Hasdeu a organizat o frumoasă lansare a volumelor apărute, momente festive au avut loc la biblioteca Academiei, prin licee... A marcat acest eveniment şi Muzeul de literatură „Mihail Kogălniceanu”, în invitaţia căruia citim din aprecierile lui G.Călinescu: ”Hasdeu... posedă până la virtuozitate arta de a aţâţa curiozitatea, de a irita şi de a amâna, de a lăsa pe cititor în prada celei mai furioase nevoi de a afla imposibilul”... Ceva mai jos vine şi un alt excerpt: ”Hasdeu ne dă, în domeniul literaturii, atât fragmente sclipitoare cât şi întreguri rău clădite” (din O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia de Mihai Cimpoi ).”... întreguri rău... clădite”? La ... Haşdeu? La acest gigant, care a muncit întreaga-i viaţă cât atâtea institute şi academii luate la un loc?
Iată, dar, că şi peste atâţia ani, GENIUL BASARABIEI nu a ajuns să fie deplin înţeles şi apreciat la justa-i valoare...
NI-E RUŞINE!!!
V.B