„O societate care se pretinde a fi democrată peste noapte este plină de teroare”

Alla Ceapai în dialog cu Ludmila Popovici

La patru ani de la declanşarea protestelor din 7 aprilie 2009 multe dintre victimele supuse violenţei şi relelor tratamente în comisariatele de poliţie continuă să lupte cu consecinţele nu doar psihologice dar şi fizice. Despre cum sunt reabilitate psihologic, dar si medical victimele aflăm de la directoarea centrului pentru reabilitarea victimelor torturii Memoria Ludmila Popovici cu care a discutat Alla Ceapai.

Europa Liberă: În opinia dvs., evenimentele din 7 aprilie 2009 câte victime numără?

Ludmila Popovici: „Toată lumea care a suferit este o mare parte din societate. Dacă vă amintiţi în primele zile 8, 9, 10 aprilie practic foarte multă lume era ca şi cum paralizată de o frică enormă. De fapt, era un fel de teroare în societate. A fost destul de dureros pentru foarte multă lume să vadă că o societate care se pretinde a fi democrată peste noapte este plină de teroare. Dar dacă vorbim despre cei care au fost arestaţi şi maltrataţi, după estimările care s-au făcut atunci de diferite organizaţii, s-au compilat mai multe liste de la mai multe comisariate de poliţie, atunci se vorbea despre un număr de circa 600-700 care au fost în arest în diferite comisariate din Chişinău şi nu numai. Mulţi au fost duşi la nord sau la sud. Se ştie că mai ales cei mai bătuţi, care au fost cu semne evidente de maltratare şi tortură, cu vânătăi au fost încărcaţi în maşini şi au fost duşi la Ocniţa, la Vulcăneşti, probabil şi în alte localităţi pentru a fi ascunşi de ochii lumii şi de experţii internaţionali care au încercat să intre în comisariatele de poliţie şi să vadă ce se întâmplă.”


Europa Liberă: Cunoaştem că organizaţia neguvernamentală Memoria, pe care o conduceţi, a acordat asistenţă la peste o sută de tineri care au avut de suferit la 7 aprilie. La patru ani de la acele evenimente cum are loc reabilitarea psihologică şi medicală a victimelor?

Ludmila Popovici: „Nu putem să spunem că consecinţele fizice au trecut. Din numărul de peste 120 de victime asistate de echipa noastră o mare parte, circa 80 la sută, suferă încă din cauza bătăilor care le-au suportat, în special cele date peste cap. Circa 80 la sută sunt cu consecinţele traumatismului cranio-cerebral. Ei încă au nevoie de tratament. Unii dintre ei au consecinţe tardive se simt rău şi în ziua de astăzi nu doar în aspect psihologic, unii dintre ei au probleme de sănătate fizică. Sunt persoane care suferă şi acum din cauza loviturilor pe care le-au avut peste coloana vertebrală. Sau loviturile peste cap şi coloana cervicală le-au provocat deplasări de vertebre cervicale şi acum se simt rău. Sau cei care au fost loviţi peste rinichi, peste spate. Avem mulţi băieţi care au avut chiar contuzii ale organelor interne şi suferă până în prezent. Sau cei care au avut lovituri peste coloana vertebrală sau în regiunea rinichilor chiar au fost diagnosticaţi cu ptoză renală, adică rinichii coborâţi în urma loviturilor puternice fiindcă erau loviţi cu picioarele, cu bastoanele. Sau cei care au suferit de aşa numita tortura telefon, lovituri simultane peste urechi suferă şi acum. Sunt peste 20 de persoane cu surditate posttraumatică diagnosticată, adică s-au făcut audiograme, investigaţii. La unii dintre ei această surditate progresează şi s-ar putea ca în viitor unii dintre ei să aibă nevoie de proteze auditive sau de tratament chirurgical destul de serios. Dar sunt foarte scumpe. Avem încă foarte mult de lucru cu ei şi din păcate nu prea avem bani ca să le putem oferi suportul necesar. Aceasta este problema noastră cea mai mare. Suntem practic permanent în criză financiară şi trebuie să calculăm fiecare leu, să vedem cum să-l repartizăm astfel încât să putem să-i ajutăm.”

Europa Liberă: Şi presupun că indemnizaţiile oferite de Guvern, de la 1000 la 5000 de lei, nu constituie un suport suficient.

Ludmila Popovici: „Eu am fost membru în această comisie guvernamentală, dar chiar mi-am exprimat şi regretul la un moment dat că am acceptat să fiu membru în această comisie. În opinia mea lucrurile nu trebuiau în asemenea mod rezolvate, adică să fie toată lumea pusă pe acelaşi cântar. Din lista mare de beneficiari ai acestor compensaţii doar 95 de persoane sunt cele asistate la noi. Restul sunt poliţiştii, carabinierii care au suferit în urma violenţelor unor protestatari sau provocători. Eu înţeleg că toţi sunt victime şi au suferit şi reprezentanţii statului, adică aceşti poliţişti, dar nu trebuia să-i pună pe aceeaşi listă sau pe acelaşi cântar. Uneori îmi vine foarte greu să le explic beneficiarilor noştri, celor care au fost arestaţi, maltrataţi în comisariatele de poliţie, care au stat în arest în condiţii inumane că au primit şi ei 3000 de lei la fel ca un carabinier care fiind la serviciu acolo în Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost uşor rănit la cot sau a avut o mică leziune. A fost cam o egalizare ceea ce nu mi s-a părut corect, fiindcă o persoană care are nevoie de tratament foarte mult timp nu poate fi egalată cu o persoană care atunci a primit ajutor medical la Spitalul MAI şi după aceea nici cu a mai avut nevoie de îngrijiri medicale. Trebuia lucrurile totuşi un pic altfel făcute. Dar, în fine, asta a fost decizia comisiei, eu fiind în minoritate nu am putut decât să am grijă ca persoanele care au fost în asistenţa noastră să primească cel puţin o compensaţie.”

Europa Liberă: Faptul că nici până astăzi nu s-au aflat lucrurile relevante despre ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie bănuiesc că nu este chiar un balsam pe sufletele rănite ale celor care au fost torturaţi.

Ludmila Popovici: „Evident că nu este un balsam pe sufletul lor şi este şi o ruşine pentru sistem, de fapt. Nu se poate aşa. Toată lumea a văzut, atâtea imagini au fost făcute publice, atâtea reportaje, atâtea discuţii, atâtea fotografii, filmări şi, până la urmă, nimic. Una, două şi se face o analogie cu ce a fost în România în 1989. Dar atunci nu au fost atâtea documentări, nu au fost atâtea fotografii şi filmări. Lucrurile chiar mi se par destul de deplasate. Nu este corectă abordarea şi cum s-a acţionat după acele evenimente. Este vorba despre un sistem, aşa cum este, afectat de mai multe fenomene, de la corupţie până la cumătrism. Evident că în asemenea situaţii rezolvarea unor asemenea probleme serioase nu poate să aibă loc. este un păcat că au suferit oamenii şi acum sunt reduşi la tăcere. Este regretabil că şi noi ca şi Centrul de reabilitare practic suntem reduşi la tăcere prin diferite metode. Ţi mai este o problemă că de fapt foarte multe investiţii s-au făcut în instituţiile statului, pentru politic, pentru a schimba o virgulă sau nişte articole în legislaţie, dar foarte puţini bani s-au alocat pentru a ajuta persoanele şi familiile lor.”