Candidatura premierului a fost desemnată. Reîncep negocierile

Ce şanse are Iurie Leancă să găsească o majoritate în parlament pentru viitorul său guvern?

Liberal democratul Iurie Leancă a fost desemnat astăzi de preşedintele Nicolae Timofti drept noul candidat la funcţia de prim-ministru. După ce Curtea Constituţională invalidaseră candidatura lui Vlad Filat, liderul PLDM. Leancă are acum 15 zile pentru a prezenta noul cabinet şi programul de guvernare. Ce şanse are Iurie Leancă într-un parlament în care nu dispune încă de o majoritate sigură?


După ce PLDM a anunţat ieri că-l înaintează pe Iurie Leancă la funcţia de premier, astăzi şeful statului l-a desemnat oficial pe şeful diplomaţiei moldoveneşti în calitate de candidat, fără a mai purta alte negocieri cu partidele parlamentare.

„Fac un apel către parlament şi deputaţi să se pătrundă de importanţa momentului şi să voteze un nou guvern, ca să readucă stabilitatea în ţară şi pentru a continua dezvoltarea Republicii Moldova”, a spus şeful statului după ce a semnat un decret corespunzător.

Din fosta coaliţie proeuropeană, PLDM-ul a invitat la negocierea noului cabinet PD-ul şi o parte din PL - grupul reformatorilor -, dar a exclus grupul Ghimpu cu care Vlad Filat spune că nu mai este posibilă o guvernare comună. Chiar şi aşa, cu 15 mandate ale democraţilor şi 7 ale reformatorilor, voturi ar fi suficiente pentru instalarea guvernului. Cele două nu şi-au anunţat însă deocamdată poziţia. Înainte ca negocierile să înceapă, liberalii reformatori au spus doar că vor să-şi păstreze cele mai multe din portofoliile ministeriale care au aparţinut până acum PL-ului.

Marea întrebare este ce vor face democraţii. Vlad Filat îl suspectează pe Vlad Plahotniuc că ar fi inspirat, de la spate, decizia Curţii Constituţionale ce i-a îngrădit accesul la funcţia de premier, asta în timp ce l-a şantajat să accepte o coaliţie în condiţiile PD-ului, coaliţie care era ca şi creată. Democraţii, la rândul lor, acuză partidul fostului premier că a votat împreună cu comuniştii mai multe legi neconstituţionale. Unele din ele au şi fost contestate de aliaţii informali ai democraţilor la Curtea Constituţională. Vor putea cele două partide trece peste aceste animozităţi? Solicitat de noi, democratul Adrian Candu ne-a spus că lucrurile se vor limpezi după primele discuţii cu Iurie Leancă:

„Până la discuţiile despre formarea noului guvern trebuie să înţelegem care sunt adevăratele intenţii ale colegilor noştri din PLDM. Deoarece frică ni-i că ei mai mult vor imita negocierile pentru formarea guvernului, dar de fapt în spate au un plan convenit cu comuniştii şi anume alegerile anticipate. Sunt foarte importante primele discuţii pe care le vom avea. Vrem să vedem poziţia domnului Leancă în mai multe privinţe. ”

Chiar dacă nu o spun deschis, democraţii par decişi să insiste pe păstrarea status quo-ului asupra CNA-ului, precum şi obţinerea unor pârghii de influenţa la fisc, vamă şi afaceri externe. Din nou Adrian Candu:

„Trebuie să avem răbdare ca aceste negocieri să înceapă mai întâi: să ne dăm şi noi seama cum vede noul candidat lupta cu corupţia care e prezentă la nivel guvernamental dacă CNA trece în subordinea premierului şi a prim-ministrului; cum luptăm cu corupţia la nivel de colectare a banilor publici. Noi venisem cu ideea creării unei agenţii a veniturilor care să înlocuiască vama şi fiscul, care să aibă o conducere de coaliţie; ar fi cazul să creăm un minister al integrării europene care să implementeze ceea ce vom semna la Vilnius…”

Mai mulţi lideri de opinie care şi-au dat cu părerea ieri şi astăzi despre şansele ca Republica Moldova să aibă în două săptămâni un nou guvern au spus, în general, că dacă există vreun candidat capabil să aducă conciliere pe scena politică, acela este tocmai Iurie Leancă. Oazu Nantoi:

„Candidatul este. El nu s-a implicat în reglările acestea dezgustătoare de conturi şi atacuri la persoană. Şi doi: el se identifică cu politica europeană şi este acceptat de europeni. Deci, ar putea restabili acel nivel minim de încredere ca să fie relansat parteneriatul UE-RM. Vreau să văd lista celor care vor îndrăzni să voteze contra lui.”

Publicistul Petru Bogatu: „Dacă ar exista un top al actorilor politici care ar fi în stare acum să încerce marea cu degetul să caute soluţii pentru a crea o nouă coaliţie şi nu nou guvern, sigur că Iurie Leancă ar fi primul în acest top. De aceea cred că şanse sunt.”

Altminteri, niciunul dintre partidele parlamentare nu sunt pregătite pentru un scrutin anticipat, cred analiştii, ceea ce ar şi putea cataliza, în opinia lor, cel mai puternic o eventuală înţelegere pentru mai puţin de doi ani, cât a rămas până la alegerile ordinare.