Într-una din zile, un vecin de garaj (din Valea Trandafirilor), pedalând pe bicicletă, mă întâlneşte şi, oprindu-se, mă întreabă:
-- Cine a foast Ion Vasilache?
Eu: --Poate... Vasile Vasilache? Scriitorul, autorul faimosului roman satiric „Povestea cu cocoşul roşu”...
El: -- Nu... Este o stradelă între Academie şi hotelul Chişinău...
-- A, mă dumiresc: e vorba de Ion Vasilenco!
-- Da, da: Vasilenco, confirmă dumnealui... Cine a fost ?
Iată, pe scurt, tragica poveste, pe care am relatat-o în plină... stradă:
„ L-am cunoscut foarte bine... De la Universitate... Eu am venit la facultate în 1950... Ion Vasilenco făcea parte din prima promoţie, cea din 1946—1951... Împreună cu Igor Creţu, Efim Levit, Petru Zadnipru, Vanda Zadnipru, Baca Deleanu, Ion Osadcenco... De altfel, de la Ion Osadcenco am aflat că Ion Vasilenco s-a înscris la matematici, dar dînsul l-a convins să vină la filologie (se cunoşteau de la liceu).
Da, cîteva date biografice: părinţii lui Vasilenco erau originari din Cetatea Albă, dar, în virtutea serviciului lor, Ion s-a născut la Paşcani. Cînd au intrat ruşii în România (1944) şi au prins a-i vâna pe basarabeni, au fost aduşi şi ei aici... Repatriaţi... forţat, ca atâţia alţii...
Ei bine, Ion Vasilenco era un om de mare şi aleasă cultură. După universitate a activat la Academie, la Institutul de limbă şi literatură... În anii de după moartea tiranului Stalin, în perioada aşa zisului dezgheţ hruşciovian (transcripţia aparţine eminentului lingvist Valentin Mândâcanu), când a demarat o activitate energică de readucere a literaturii clasice până atunci ţinută sub lacăt, Ion Vasilenco a scris şi publicat în săptămânalul de curaj „Cultura Moldovei” un eseu doct şi documentat despre opera gigantului Constantin Stere, pledând pentru repunera ei în circuitul de valori...
A fost ca o explozie! A pus pe jar întregul aparat ideologic –propagandistic al regimului comunist de ocupaţie. Cum? Constantin Stere? Acest personaj odios, care a fost unul din arhitecţii Unirii Basarabiei cu România în 1918? Astfel, s-a declanşat o întreagă campanie împotriva autorului acelui eseu, cu o avalanşă de adunări de partid, la care Ion Vasilenco era blamat şi calificat ca un neobrăzat colportor al unor idei burghezo-naţionaliste ş.a.m.d., în cunoscutul spirit agresiv bolşevic...
Scurt: a fost băgat la psihiatrie. A fost „tratat” ca să nu mai iasă de acolo.
S-a întîmplat să merg la acel ospiciu în vizită la un pacient şi am avut ocazia să-l văd şi să schimb câteva vorbe cu el, că doar ne cunoşteam bine... Erau scoşi în grup pentru vreo plimbare la aer sau, poate, duşi la vreo muncă, nu ştiu... Atît am reţinut, că era îmbrăcat într-o puifoaică albastră, cam peticită, că era rotund la faţă, efect al pastilelor cu care era îndopat... În ceea ce priveşte comportamentul lui, vorba, mi s-a părut firească, coerentă şi mi-am zis: de ce oare o fi ajuns aici...
Da, a fost internat în câteva rânduri, dar era lăsat pentru anumite perioade acasă... Familie nu a avut, se pare că stătea la o rudă, o soră... Şi un detaliu: pe când s-au declanşat atacurile furibunde împotriva lui, Ion Vasilenco era pe cale de a se căsători.. Cu o colegă de la matematici... Care s-a dezis de el...
Şi a survenit finalul.
Tragicul final: lăsat, precum ziceam, „acasă”, s-a dus la Petricani (mahalaua de jos a Chişinăului), pe unde trece calea ferată, şi s-a aruncat sub roţile trenului...
P.S. Lazăr Ciobanu, regretatul nostru coleg şi mare prieten al lui Ion Vasilenco, cu ceva timp înainte de propriul sfârşit prematur, a editat o carte, în care a adunat studiile savantului sacrificat...
P.P.S. În acea carte Lazăr Ciobanu a încercat să reproducă şi dosarul medical ,dar filele respective, adică acelea care ar fi adus lumină: cine, de ce, cum a fost băgat Vasilenco la casa de nebuni, erau toate smulse ...
P.P.P.S. În 1957 Ion Vasilenco a îngrijit ediţia Aleco Russo, „Opere”,în care era inclusă şi „Cântarea României”.
4 iunie 2013