Rusia investeşte 60 de milioane de dolari în proiectul euroasiatic din Transnistria

La Tiraspol

Serghei Melnicenko: …se pare însă că între companiile de construcţii din Transnistria şi „Gosstroi” deja au apărut neînţelegeri.

Reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, s-a lăudat pe reţeaua de socializare Twiter cu noile ambulanțe care au ajuns recent la Tiraspol din Rusia și a prezentat o serie de imagini ale noilor clădiri de instituții sociale care sunt sau vor fi construite în regiunea transnistreană pe bani rusești. Potrivit oficialului rus, „încă patru ambulanțe vor ajunge în Transnistria în curând”. Rogozin a publicat fotografii cu „proiecte ale noilor școli, spitale și creșe care vor fi construite pe pământul transnistrean” şi, potrivit lui Rogozin, „lucrările deja au început pe 10 șantiere de construcții. Personal monitorizez desfășurarea lucrărilor”. Rogozin a spus că el îi raportează direct preşedintelui Rusiei despre starea lucrărilor la care vor participa specialişti transnistreni. Obiectivele au fost selectate de către „președinte” și „parlamentul” Transnistriei”, mai scrie Rogozin pe pagina sa de Twitter.

Toate aceste investiţii sunt de ultimă oră şi ele caută să balanseze investiţiile europene în regiune, despre care, de altfel, locuitorii regiunii abia daca reuşesc să afle. Cele ruseşti sunt însă... pe primele pagini ale ziarelor.
Despre proiectul umanitar rusesc cu numele „Integrarea Eurasiatică” şi miza acestuia, Radu Benea a stat de vorbă cu economistul Serghei Melnicenko din Tiraspol:

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Serghei Melnicenko


Serghei Melnicenko: „Federaţia Rusă a anunţat că în următorii un an şi jumătate va acorda un ajutor umanitar masiv Transnistriei, finanţând construcţia a 12 obiective de infrastructură socială. Se aşteaptă ca suma investiţiilor în aceste obiective să ajungă la 60 de milioane de dolari. Proiectul este finanţat prin intermediul unei organizaţii independente necomerciale numită „Integrarea Eurasiatică” şi care este condusă de deputatul în Duma de stat a Rusiei, Aleksei Juravliov, liderul partidului „Rodina”, fondat cândva de actualul vicepremieri Dmitri Rogozin. Contractant general este compania de construcţii din Rusia „Gosstroi”. Se presupune că firmele subcontractante vor fi din Transnistria. Dar se pare că între companiile de construcţii din Transnistria şi „Gosstroi” deja au apărut neînţelegeri - aşa, cel puţin, afirmă unii dintre şefii acestor companii. Mai există şi opinia că contractantul general din Rusia ar vrea să câştige cât mai mult din această schemă şi să finanţeze cât mai puţin, prin politica de preţuri, companiile de construcţii transnistrene. Dar pentru companiile locale este foste important să aibă cât mai mult de lucru, ca să poată atrage forţă de muncă şi să plătească salarii angajaţilor.”

Europa Liberă: Serghei, despre ce obiective concret este vorba şi când ar urma să înceapă construcţia?

Serghei Melnicenko: „Planurile şi termenul lor de realizare sunt foarte ambiţioase. Proiectul deja a demarat cu demolarea grădiniţei de copii din satul Sucleia. Printre cele mai mari proiecte se află construcţia unui bloc nou de studii pentru facultatea de medicină a universităţii din Tiraspol, construcţia unui centru de perinatologie pe lângă maternitatea republicană şi construcţia unor grădiniţe de copii în unele oraşe şi raioane. Toate acestea ar urma să fie realizate până la sfârşitul anului 2014. Însă există deja probleme cu începutul construcţiei şi respectarea termenelor. De exemplu, punerea pietrei de temelie a facultăţii de medicină trebuia să aibă loc pe 15 iulie, dar a fost amânată pe 1 sau 2 septembrie, în ajunul „zilei republicii”. Acest gen de asperităţi nu permit deocamdată asimilarea banilor în totalitate.

Europa Liberă: „Integrarea Eurasiatică” – pare a fi o denumire simbolică, dacă ţinem cont că în regiunea transnistreană, de câţiva ani, în proiecte sociale investeşte şi Uniunea Europeană.

Serghei Melnicenko: „Da, denumirea acestei organizaţii prin care nu vor trece, se pare, fonduri bugetare, ci bani adunaţi de la oameni de afaceri, inclusiv de la oligarhi din Rusia, este una simbolică şi în consonanţă perfectă cu vectorul politic extern proclamat de conducerea Transnistriei şi orientat către Răsărit. Concepţia politicii externe aprobată la începutul anului prevede expres integrarea regiunii transnistrene în spaţiul euro-asiatic. Într-adevăr, dacă analizăm, Transnistria a devenit un fel de teren în care s-au ciocnit interesele geopolitice ale Estului şi Vestului, ale Rusiei, pe de o parte, şi ale Uniunii Europene, pe de alta, care şi ea finanţează aici proiecte umanitare, dar într-un volum cu mult mai mic şi în cadrul acelor măsuri de încrederi între malurile stâng şi drept ale Nistrului. În ce priveşte proiectul umanitar rusesc, aici se declară că el nu urmăreşte nici un scop politic, ci numai îmbunătăţirea vieţii şi ridicarea bunăstării transnistrenilor. Este doar una din componentele, destul de proeminente, ale sprijinului oferit Transnistriei de către Rusia, în afara livrărilor de resurse energetice şi finanţarea lunară a pensiilor.”

***

Veţi putea asculta întregul interviu în emisiunea „Dialoguri” a Europei Libere, de săptămâna viitoare, pentru locuitorii regiunii separatiste.

Publicaţia centrului american de cercetare geostrategică, politică, economică şi de securitate Stratfor are astăzi o analiză despre situaţia din regiunea transnistreană şi interesele strategice pe care le are Rusia în regiune. „Sprijinul continuu al Moscovei pentru Transnistria, - scrie publicaţia, - este menit să compenseze „noua orientare politica a Moldovei către Uniunea Europeană”. Mai mult, publicaţia scrie şi că prin poziţia sa strategică, regiunea transnistreană îi permite Moscovei să acţioneze şi asupra politicii Ucrainei. Schimbările de lideri de la Tiraspol, care au fost iniţial văzute ca o şansă a schimbării, arată că, la fel precum Igor Smirnov, şi Evgheni Şevciuk nu este doritor să renunţe la prezenţa militară rusă şi nici la securitatea pe care i-o oferă Moscova, deoarece Şevciuk se bazează pe Rusia tot atât de mult ca şi predecesorul său. În concluzie, Stratfor susţine că nici Tiraspolul şi nici Moscova nu vor face concesii în negocierile transnistrene pentru că nu au nici un interes să le facă şi, ca urmare, conflictul acesta va mai rămâne mult timp „îngheţat”, aşa ca acum, „cel puţin pe termen mediu”…