• În varianta de revistă, iniţial a apărut cu titlul din manuscris: „Ţipătul lăstunilor”.
• Când a venit timpul să apară în volum, la editură (1966), mi-am zis că e prea liric titlul şi l-am schimbat în unul concis, dur, dramatic până la... tragic, precum e şi mesajul cărţii.
• Editura, din partea ei, mi-a cerut să reduc vârsta eroului central Isai de la 15 la... 13 ani. Argumentul? La 15 ani un băiat e deja ca şi matur, pe când la 13 mai e ...copil. Şi Isai din carte are un comportament care ar putea provoca mai multe... suspiciuni!
Dar astea au fost, cum s-ar zice, floare la ureche.
Peripeţiile cele mari abia de aici încolo încep.
• Peste un an cartea, care a avut un ecou destul de pronunţat în rândurile publicului cititor, este nominalizată la Premiul de Stat al RSSM (1968). În tandem cu creaţia poetului Nicolai Costenco, fost deţinut politic. Doi candidaţi, în virtutea faptului că în anul precedent această distincţie a fost acordată la doi scriitori: Andrei Lupan şi Ion Druţă.
Ce urmează?
Din cei doi la votare în comisia respectivă niciunul nu întruneşte voturile ...necesare! Halal comisie! Nu s-a dorit să se acorde acel aşa zis premiu, care, evident, nu viza valoarea unor scrieri, ci reieşea din considerente ideologice...
Dar păţania cea mare avea să survină odată cu traducerea romanului în rusă.
• Precum se obişnuia pe vremuri, cărţile apărute în fostele republici sovietice erau traduse şi editate la centru. Aşa a apărut romanul „Singur în faţa dragostei” de Busuioc. Aşa a fost editată „Povestea cu cocoşul roşu” a lui Vasilache. Mi-a venit şi mie rândul.
A fost găsit un traducător. A fost făcută traducerea. După care redactorul responsabil de la editura centrală citeşte romanul şi îmi trimite o scrisoare, prin care îmi cere să scot episodul cu arestarea tatălui lui Isai...
Iată câteva pasaje din răspunsul meu (recent l-am descoperit printre vechile, îngălbenitele hârtii): „Traducerea este, în opinia mea, reuşită... În ceea ce priveşte suprimarea liniei privind arestarea şi dispariţia tatălui lui Isai nu o pot accepta. Acest om a fost o dată în viaţa lui... lichidat, acum e tăiat şi din carte..” Ce i se incrimina părintelui lui Isai? Că a vorbit cu sora sa care locuia pe celălalt mal al Nistrului, adică peste graniţă. De ce nu accepta cenzura vremii de atunci asemenea situaţii?
Vă voi relata, succint, cum s-au desfăşurat lucrurile în continuare.
Sunt convocat, în mod special, la editură, la Moscova, ca să tratez direct cu şeful secţiei respective. Cu cel care mi-a cerut să tai din text. Nici aici nu am cedat. S-a înfuriat rău. Şi cum era olog de un picior şi purta baston, mi-a strigat în faţă acestea: „Ce, crezi că noi nu înţelegem că nu e vorba despre Nistru în cartea dtale! Despre Prut este vorba! Voi toţi, acolo, sunteţi nişte naţionalişti! Peste Prut vă uitaţi: şi Busuioc, şi Vasilache, şi dta!” Cum ieşisem din sediul editurii şi aşteptam un troleu, iar trotuarul era acoperit cu polei, s-a clătinat pe picioarele lui nestabile, a ridicat bastonul şi, fie că a fost cu voie sau fără de voie, m-a lovit cu mânerul în frunte...
5 septembrie 2013.
P.S. Mai declaram în scrisoarea mea: „Nu este acceptată cartea aşa cum am scris-o, să nu apară. Să aştepte alte timpuri, mai favorabile. O carte mutilată nu-mi va aduce nicio bucurie. Iar de bani mă pot lipsi... N-o să mor de foame şi cu aceste 85 de ruble salariu câte le am pe lună. Am avut în viaţa mea perioade şi mai grele... Iar de glorie falsă nu am nevoie”...
P.P.S. O experienţă şi mai dură şi amară am trăit cu „Noaptea a treia”, carte care a fost blocată pentru aproape două decenii...