Dacian Cioloș: „Competitivitatea vinurilor moldoveneşti nu va creşte doar pentru că noi am eliberat piaţa. Sînt multe de făcut aici, în R. Moldova”.
După ce a anunţat disponibilitatea UE de a deschide fără nici o oprelişte piaţa comunitară în faţa vinurilor moldoveneşti, comisarul european pentru agricultură, dacian Cioloş, a întreprins la sfârşitul săptămânii trecute şi o vizită la Chişinău. Într-un interviu la Europa Liberă comisarul a explicat, printre altele, de ce sunt neîntemeiate temerile celor ce cred că odată cu acordul de liber schimb, piaţa moldovenească va deveni vulnerabilă în faţa importurilor europene.
Europa Liberă: Această vizită Republica Moldova v-a permis să conturaţi situaţia reală a agriculturii?
Dacian Cioloş: „Mi-a permis, în primul rând, să discut nişte lucruri aplicate, concrete, cu autorităţile din Republica Moldova pentru că, în rest, eu cred că cunosc, de câţiva ani de zile, suficient de bine agricultura din Republica Moldova. Dar am vrut să vedem, în etapa actuală, a discuţiilor dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, ce e de făcut, ca să operaţionalizăm anumite instrumente de susţinere.”
Europa Liberă: Şi câţi ani i-ar trebui agriculturii din Moldova să ajungă competitivă? Deşi se cunoaşte bine că foarte multe investiţii trebuie făcute în acest domeniu, unii se sperie, dacă Republica Moldova semnează acordul de asociere care cuprinde şi acordul de liber-schimb, alţii se mobilizează. Sfatul dumneavoastră care e?
Dacian Cioloş: „Înainte de sfat, o precizare. Acest acord de liber-schimb nu înseamnă că Republica Moldova va trebui să deschidă total piaţa pentru produse agricole, pentru produsele care vin din Uniunea Europeană. Noi am negociat acordul în aşa fel, încât Republica Moldova să poată să îşi protejeze unele sectoare sensibile, cum ar fi sectorul producţiei de carne de pasăre sau de porc sau producţia de ouă, sau produse lactate, anumite legume şi fructe. Pentru alte sectoare, am acordat în negocieri.
La cererea Republicii Moldova, perioadă de tranziţie poate să meargă până la șapte sau zece ani, în care deschiderea se va face treptat, tocmai pentru a putea creşte competitivitatea prin investiţii, atâta timp cât de partea cealaltă, Uniunea Europeană deschide practic aproape total piaţa sa pentru produsele din Republica Moldova.
Deci, chiar dacă vorbim de un acord de liber-schimb, acesta a fost negociat în aşa fel încât în anumite sectoare schimbul să nu fie total liber, tocmai pentru ca Republica Moldova să-şi poată proteja anumite sectoare. Uniunea Europeană nu a negociat acest acord ca să câştige piaţă de desfacere, vorbim de 500 de milioane de consumatori în Uniunea Europeană, noi am vrut să folosim acest acord de liber-schimb ca un instrument de stimulare a dezvoltării economice în Republica Moldova, în apropierea ei de Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: Domnule comisar, dar şi până acum Uniunea Europeană oferea anumite cote pentru importul de producţie din Republica Moldova. Unii zic că nici ceea ce oferea Uniunea Europeană nu erau în stare cei de acasă să ducă acolo.
Dacian Cioloş: „Sigur. Dar una e cota şi alta e o perspectivă, pe termen lung, de liberalizare. Tocmai de aceasta dau exemplul sectorului viticol şi a vinului, chiar dacă cota, pe care o oferea deja Uniunea Europeană de importul de vinuri din Republica Moldova, era mai mare decât ceea ce se importa, faptul că acum am liberalizat total piaţa vinurilor europene pentru vinurile din Republica Moldova dă semnal clar celor care vor să investească în sectorul vitivinicol din Republica Moldova că, în viitor, nu vor mai exista astfel de limitări şi că practic integrarea poate să fie totală.
Nu vreau să spun prin aceasta că, a doua zi după aplicarea acordului de liber-schimb, totul se va transforma prin miracol şi că nu vor fi anumite lucruri de făcut. Vor trebui, cum aţi spus, făcute investiţii, va trebui investit nu doar pe partea privată, dar şi pe partea publică pentru toate instituţiile care se ocupă de control, de aplicarea normelor şi standardelor comunitare. Dar am negociat acordul în aşa fel, încât acest lucru să se poată face în timp, fără ca aplicarea acestui acord să afecteze această posibilitate de restructurare.”
Europa Liberă: După acest mesaj, atât de pozitiv, că Uniunea Europeană nelimitat ar putea să absoarbă producţia de vin din Republica Moldova, credeţi că Rospotrebnadzor-ul va fi mai dur, mai răzbunător sau mai indulgent?
Dacian Cioloş: „Nici nu ştiu dacă e lucrul cel mai important. Eu nu mă uit în urmă, mă uit înainte. Şi înainte în sensul că, în această relaţie dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, există perspective pe piaţa europeană: 500 de milioane de consumatori, e una din cele mai mari pieţe unice, integrate din lume. Sigur, competitivitatea vinurilor moldoveneşti, pe această piaţă europeană, nu va creşte doar pentru că noi am eliberat piaţa vinurilor. Sunt multe de făcut aici, în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Multe? Ce?
Dacian Cioloş: „Multe în sensul de a continua investiţia în calitatea viilor, de a continua investiţiile în calitatea vinurilor, aşa cum am văzut că se întâmplă. Am vizitat o firmă producătoare de vinuri care, în ultimii ani, inclusiv cu un credit de la Banca Europeană de Investiţii, şi-a modernizat partea de producţie de vinuri, a început să investească pe marketing, pe pieţe europene, dar chiar şi în afara pieţelor europene, pentru că standardele europene sunt recunoscute şi în altă parte în lume.”
Europa Liberă: Laboratoare mai moderne ar trebui?
Dacian Cioloş: „Sigur, laboratoare trebuie şi pe partea privată pentru creşterea calităţii şi pentru a putea testa şi identifica tipuri noi de vinuri care se vând pe piaţă. Dar, mai ales, aici am avut discuţii aprofundate cu domnul ministru Bumacov şi cu domnul prim-ministru Leancă legat de laboratoarele de analiză şi autoritatea de siguranţă a alimentelor din Republica Moldova, care are un rol foarte important de jucat pentru că, dacă închide ochii la nerespectarea anumitor norme şi standarde, pe termen lung, nu face rău decât tot sectorului industrie alimentară din Republica Moldova, în care riscă să se piardă încrederea. Aşa că o treabă făcută cinstit, curat, transparent şi profesionist de către aceste autorităţi înseamnă, pe termen mediu, pe termen lung, un gaj de încredere în cei care investesc, într-adevăr, serios, onest în potenţialul agriculturii din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Eu am înţeles că investiţii în agricultura Moldovei ar trebui făcute încă mulţi zeci de ani înainte. Pot conta pe fondurile europene cei care lucrează în domeniul agricol din Republica Moldova?
Dacian Cioloş: „Deja sunt fonduri europene de investiţii, inclusiv prin aceste credite pe durată lungă, cu dobândă mai mică, ceea ce băncile din Republica Moldova oferă mai puţin.”
Europa Liberă: Cunoaştem experienţa României care nu reuşea să absoarbă tot ce i se oferea.
Dacian Cioloş: „Sigur. Aceasta nu pentru că erau bani prea mulţi, ci pentru că nici acolo nu era totdeauna organizarea foarte bună.”
Europa Liberă: Organizare bună înseamnă ce?
Dacian Cioloş: „Organizare bună înseamnă – ca să pornim de la bază – în primul rând servicii de consultanţă şi de consiliere performante, pentru ca beneficiarii să îşi poată pregăti proiecte cu valoare economică şi eficiente. Pe urmă, înseamnă agenţii de plăţi, agenţii de implementare a acestor programe care să lucreze în mod eficient, înseamnă o angajare fermă a guvernului în lupta împotriva corupţiei. Pentru că corupţia nu numai că duce la folosirea ineficientă a acestor fonduri, dar scade şi încrederea, inclusiv a beneficiarilor, în astfel de mecanisme de susţinere financiară. Înseamnă apoi politici şi strategii de dezvoltare a agriculturii clare.
Pentru că nu poate să vină Uniunea Europeană sau oricine altcineva – şi eu nu cred că trebuie să facă treaba aceasta – să elaboreze strategii şi să spună: „Aceasta trebuie finanţată şi nu cealaltă”. Aceasta ar trebui să o decidă guvernul şi autorităţile, şi organizaţiile de producători agricoli de aici. Deci toate lucrurile acestea trebuie făcute. Când spun „trebuie făcute”, nu înseamnă că nu s-au făcut. Din câte am văzut, sunt foarte multe lucruri care sunt, în continuare, în curs de implementare, cred că aceasta e important. Există foarte multe lucruri pe hârtie, foarte multă bunăvoinţă în Republica Moldova, inclusiv la nivel înalt. E important ca lucrurile acestea să fie implementate în practică.”
Europa Liberă: Pentru că aţi vorbit şi de importul de altă producţie din domeniul agricol, am mers pe la piaţă şi lumea acolo vorbea că nu mai sunt ouă sau că au crescut preţurile, din moment ce producătorii au auzit declaraţia dumneavoastră că UE va importa praf de ouă.
Dacian Cioloş: „Va importa praf de ouă, deocamdată. Însă eu, din câte ştiu, producţia de ouă în Republica Moldova e foarte mare şi dacă ceea ce spuneţi dumneavoastră, s-a întâmplat, nu cred că va dura mai mult de câteva zile, pentru că nu faptul că noi vom deschide această posibilitate va însemna că fluvii de ouă vor ieşi din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar, cu excepţia prafului de ouă, altă producţie animalieră UE va importa? Aţi spus carnea de pui?
Dacian Cioloş: „Urmează să vedem, pe măsură ce ne asigurăm că normele şi legislaţia care există în Republica Moldova chiar se aplică pe teren şi că acest control al siguranţei alimentelor se face pe tot lanţul, începând din ferma de creştere a puilor până în galantarul din magazine. Deci lucrurile acestea urmează, în săptămânile care vin, să fie analizate. În următoarele săptămâni, vor veni, din nou, nişte misiuni, nu de control, ci de asistenţă tehnică de la Comisia Europeană, ca să discute cu autorităţile de aici şi cu producătorii ceea ce ar fi de făcut, ceea ce există deja. Şi, pe măsură ce lucrurile vor fi clarificate, piaţa se va deschide.
Dar eu nu cred că locuitorii din Republica Moldova, consumatorii de aici trebuie să fie îngrijoraţi că, datorită acestui export, va creşte preţul în Republica Moldova. Pentru că orice om de afaceri inteligent, care îşi priveşte afacerea pe termen mediu, se gândeşte, în primul rând, la piaţa locală, pentru că aceasta e piaţa cea mai sigură, dacă îţi fidelizezi consumatorii pe piaţa locală, aici e cel mai sigur, sigur să dezvolte şi producţia de export. Dar eu nu am văzut nicio ţară agricolă din Uniunea Europeană unde consumatorii locali să sufere din cauza exportului.”
Europa Liberă: Pe cât de mult contează securitatea alimentară să fie asigurată? E un subiect care se discută astăzi foarte mult, inclusiv în UE.
Dacian Cioloş: „Dacă vă gândiţi la securitatea alimentară, în termeni de siguranţă sanitară, acesta e un lucru esenţial, cel puţin, pe piaţa europeană şi, în general, în pieţele dezvoltate. Consumatorii sunt foarte atenţi acuma la ceea ce consumă. Şi de aceasta şi normele sunt foarte riguroase, nu sunt de neaplicat, pentru că sunt norme de bun simţ, de fapt. Adică să te asiguri că, prin modul în care un animal e crescut şi prin care carnea sau alte produse animaliere sunt procesate, nu îmbolnăveşte consumatorii. Şi acesta e un element esenţial, de bază, pentru creşterea încrederii într-o firmă sau într-un anumit produs.”
Europa Liberă: Încurajaţi agricultorii să aibă şi producţie ecologică?
Dacian Cioloş: „Da, sigur, pe cei care consideră că ştiu să facă lucrul acesta sau că sunt gata să se angajeze, îi încurajez. Pentru că, cel puţin, pe piaţa europeană, consumul de produse ecologice creşte foarte mult, mai repede decât posibilitatea de producţie din Uniunea Europeană. E unul din sectoarele unde UE e în deficit, în sensul că nu produce produse ecologice atât cât e cererea de produse ecologice, pe piaţa europeană.”
Europa Liberă: Ce contează mai mult: calitatea sau inofensivitatea?
Dacian Cioloş: „Păi, eu cred că, în sectorul alimentar, la nivel mondial, calitatea devine din ce în ce mai mult un factor determinant al valorii adăugate pentru agricultor şi pentru sectorul din industria alimentară, mai ales.”
Europa Liberă: Mergeţi la Bruxelles cu o sticlă de vin moldovenesc?
Dacian Cioloş: „Nu cu una, cu patru. Am pus cât am putut să pun în valize.”