Din culisele protocolare ale summitului Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, care va avea loc pe 28-29 noiembrie, în capitala Lituaniei.
În afară de documente oficiale, ce urmează să fie parafate sau semnate la summitul de la Vilnius? Orice mare întâlnire internaţională – cum va fi aceasta – între liderii celor 28 de ţări comunitare şi cei ai celor 6 ţări din cadrul Programului Parteneriatul Estic – are şi o dimensiune mai puţin oficiala, dar tot importantă şi anume cea a întrevederilor particulare între diferiţi lideri, experţi, jurnalişti… întrevederi la care se bea cafea, se mănâncă, şi la dineurile oficiale se bea vin. La acest summit, vinurile preferate vor fi cele moldoveneşti şi georgiene, aşa cum au anunţat ministerele de externe ale celor doua ţări. Vinuri care, cum bine ştim, sunt sub embargo rusesc…. Alla Ceapai a aflat mai multe despre această latură mai puţin în lumina reflectoarelor de la Vilnius.
Pentru musafirii care vor sosi la reuniunea de la Vilnius au fost pregătite vinuri moldoveneşti şi georgiene. Adică exact acelea pe care sanitarul şef de la Moscova le declarase indezirabile. Acestea vor fi servite la prânzul oferit pe finalul summit-ului. Vinurile moldoveneşti vor mai fi prezente şi la cina oficială a forului parlamentar al comunităţii democraţiilor organizat în comun cu preşedinţii comisiilor de politică externă a ţărilor membri UE şi a celor din Parteneriatul Estic care va avea loc tot în capitala lituaniană. Asta am aflat de la Ambasadorul Moldovei la Vilnius, Igor Klipii:
Cei peste 500 de participanţi şi oaspeţi a summit-ul de la Vilnius vor putea degusta vinurile moldoveneşti şi în cadrul unei expoziţii speciale organizate de cele două companii vinicole selectate. Este vorba de Etcetera, declarată marca comercială a anului 2013 şi, bineînţeles, Cricova, beciurile căreia au devenit cartea de vizită a Republicii Moldova. Am întrebat-o pe Liliana Viţu, purtătoarea de cuvânt a premierului, dacă această decizie de a promova activ vinurile la summit-ul de la Vilnius a fost determinată inclusiv de embargoul impus de ruşi:
„Restricţiile care au apărut în livrarea vinurilor moldoveneşti sigur că nu pot fi trecute cu vederea şi sunt un element al acestei decizii, dar nu această involuţie a determinat autorităţile să vină cu o asemenea propunere. Era absolut firesc să folosim un astfel de prilej ca să ne promovăm mândria naţională.”
Participanţii la summit-ul de la Vilnius vor fi serviţi şi cu miez de nuci, dar şi cu prune uscate moldoveneşti. Cineva se întreba astăzi pe o reţea de socializare de ce nu ar fi servite bunăoară mămăliga, brânza de oi sau sarmale moldoveneşti. Iată ce răspuns are Liliana Viţu:
„Am pornit de la ideea că mămăliga, brânza şi sarmalele sunt deja cunoscute. Iar faptul că avem prune uscate, că le procesăm, că sunt ambalate, inclusiv şi miezul de nuci, că toate aceste lucruri se întâmplă folosind tehnologii moderne este un lucru poate mai puţin ştiut. Prin urmare, ne-am propus să punem accent pe promovarea unui astfel de produs şi a unui astfel de tip de afacere de succes din Republica Moldova.”
Printre alte curiozităţi din culisele protocolare Liliana Viţu menţionează că şefa diplomaţiei moldoveneşti Natalia Gherman va pleca cu o zi înainte de summit la Vilnius pentru ca să reuşească să-şi pună semnătura pe toate paginile documentelor care urmează să fie parafate:
Opt oficiali guvernamentali în frunte cu premierul Iurie Leancă constituie delegaţia moldovenească la summit. La ceremonia de parafare vor fi prezenţi şi cei trei lideri ai coaliţiei de guvernare. În perioada 28-29 noiembrie la Vilnius au loc şi alte evenimente, forumul oamenilor de afaceri, o conferinţă a societăţii civile şi un for parlamentar la care vor participa parlamentari din Moldova. Am întrebat-o pe Liliana Viţu dacă a mai avut Moldovă o reprezentare atât de mare la vreun alt for european:
„Din ce îmi amintesc este forul donatorilor de la Bruxelles din martie 2010, unde donatorii şi partenerii care ne ajută să ne modernizăm ţara au reuşit să ofere Republicii Moldova 2,1 miliarde de dolari. Acesta a fost un eveniment de anvergură.”
Despre lucrările reuniunii de la Vilnius vor relata 30 de jurnalişti moldoveni pe care i-au acreditat redacţii de ziare, posturi de televiziune şi de radio. Europa Libera va fi reprezentată de Valentina Ursu. Ambasadorul Igor Klipii remarcă că detaşamentul de jurnaliști din Moldova cedează numeric, şi doar numeric, în faţa detaşamentelor de presă trimise de alte state care şi-au acreditat până la o sută de ziarişti. Igor Klipii menţionează însă că formatul participării a fost impus şi de către gazda summit-ului, capitala lituaniană, care reieşind din condiţiile pe care le poate oferi a limitat atât numărul ziariştilor, cât şi al delegaţiilor oficiale.
Ce costuri va suporta Moldova urmare a participării la summit-ul de la Vilnius urmează să aflam în scurt timp. Guvernul promite că va face publică suma imediat după summit.