Corespondență din capitala Lituaniei de la Valentina Ursu.
Proiectul declaraţiei finale a summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius – care mai circulă şi în această seară printre cei prezenţi la summit-ul de la Vilnius – aşa şi nu face referire la posibilitatea ca cele şase ţări care au fost incluse în Parteneriatul Estic să adere cândva la Uniunea Europeană.
Acum însă în proiect stă scris negru pe alb că participanţii la reuniunea de la Vilnius recunosc, din nou, aspiraţiile europene şi opţiunea pentru Europa ale unor parteneri, precum şi hotărârea lor de a crea democraţii adânci şi viabile.
Chiar şi dacă înalţii demnitari de la Bruxelles au declarat că Ucraina are şanse să semneze Acordul de Asociere, până în al 12-lea ceas, le-au dat şansa să se gândească şi să pună semnătura, a devenit limpede că autorităţile de la Kiev nu vor semna acest document ucraineano-comunitar.
Mai mulţi europarlamentari, cu care am discutat aici, la summit-ul de la Vilnius, spun că salută progresele făcute de Republica Moldova, pentru a îndeplini condiţiile din planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Ce e drept, nimeni dintre ei nu se încumetă să vorbească despre o dată precisă, dar rămân încrezători că, până la finele anului 2014, moldovenii ar putea avea şansa, ocazia să circule fără vize în spaţiul Schengen.
La această oră, premierul Iurie Leancă are o întrevedere cu omologul său din Suedia. Până acuma s-a întâlnit cu alţi doi colegi de-ai săi, cel din ţara gazdă şi omologul său grec.
De la 1 ianuarie, Grecia preia preşedinţia Uniunii Europene, iată de ce relaţia moldo-elenă contează foarte mult pentru Republica Moldova, a sugerat Iurie Leancă. Şi a spus că va face tot posibilul ca această cooperare moldo-elenă să cunoască urcuşuri.