Dreptul familiei în UE ține de legislația națională, ca învățământul sau alte domenii unde statele rămân suverane.
Noul premier luxemburghez, Xavier Bettel (40 de ani), a reușit, pe lîngă performanța de a reuni un guvern liberal-socialist-ecolo, răsturnându-l pe eternul Jean-Claude Juncker, și pe aceea de a fi primul șef de guvern european care se afișează în public cu iubitul său.
Luxembourgul nu a legiferat încă în chestiunea căsătoriilor homosexuale, deși proiectul de lege in acest sens a fost deja adoptat acum cîțiva ani. Odată intrată legea în vigoare, Luxembourgul nu va face decât să își armonizeze legislația pe modelul celorlalte țări din Benelux care sînt Belgia și Olanda.
Olanda a fost prima țară care a autorizat căsătoriile homosexuale, în 2001, urmată la numai 2 ani de Belgia, iar in 2005 de Spania și Canada. 19 țări permit actualmente căsătoriile între persoane de același sexe, printre ele Statele Unite, Canada, Mexic, Franța, Spania și Portugalia și țări sud-americane precum Argentina și Uruguayul.
In Europa, doar patru țări interzic în mod explicit orice legalizare a situației cuplurilor de homosexuali, toate patru foste țări comuniste : Polonia, Bulgaria, Letonia și Lituania.
Majoritatea țărilor care nu recunosc căsătoria între persoane de același sex permit anumite forme de conviețuire cu contract, contract ce are valoare legală. Este vorba de ceea ce se numește "uniune civilă", situație care include drepturi de moștenire și, de altfel, majoritatea drepturilor și responsabilităților unui cuplu tradițional.
La prima vedere, poate părea surprinzător că regate de veche tradiție catolica, cum sînt Spania și Belgia, sau țări latino-americane precum Mexicul sau Argentina au extins definiția căsătoriei până la a include și cuplurile de același sex. In realitate, modificarea mentalităților a avut loc lent și cu multe hopuri.
In Franța, legea nu a fost adoptată decît anul acesta, dînd naștere la mari manifestații și proteste politice, precum și la discuții despre cum Franța atee este conservatoare în realitate decât catolica Belgie sau calvinista Olandă. In Belgia, orientarea sexuală a actualului premier Elio Di Rupo era cunoscută cu mult inainte ca el să devină șeful guvernului, așa încât oamenii au votat în cunoștință de cauză pentru acest politician socialist homosexual, fiul unor imigranți italieni si etern purtător de papion. Mai mult, el rămâne politicianul cel mai popular la nivel federal, chiar dacă e deseori ținta ironiilor presei flamande pentru felul in care el vorbește această limbă. Pe când era însă doar președintele partidului socialist francofon s-a încercat însă compromiterea lui, sugerându-se că Elio Di Rupo ar fi profitat de minori, acuzație nejustificată, respinsa de altfel de justitie, si care nu făcea decât să joace pe enorma confuzie, deseori voită, între homosexualitate și pedofilie.
In urma recentului referendum din Croația, unde căsătoria între persoane de același sex a fost respinsă, s-a pus intrebarea dacă pot exista asemenea divergențe la nivel european și dacă Comisia Europeană nu ar putea interveni în cazul unor țări precum Croația, Polonia sau Bulgaria. In realitate, dreptul familiei ține exclusiv de legislația națională, ca și învățământul sau alte domenii unde statele rămân suverane.
In comparație cu Polonia, care respinge orice formă de oficializare a unui cuplu homosexual, Suedia e singura țară care obligă biserica luterană —biserică de stat-- să oficieze căsătorii religioase pentru cuplurile de homosexuali care doresc să se însoare și religios, nu doar la primărie.