Un alt om mare despre care s-a vorbit în 2013 e Peter Higgs. Dacă n-ar fi primit Premiul Nobel pentru Fizică pe 2013, Higgs ar fi rămas cunoscut doar cercetătorilor. Însă, premiul Nobel a deschis o clipă viaţa privată a fizicianului şi aşa au apărut două lecţii extraordinare despre virtuţi uitate: încrederea şi independenţa.
Omul de ştiinţă e, înainte de toate, păzitorul cunoaşterii. Sub această formulă obosită se ascunde o profesie imposibilă. Omul de ştiinţă trebuie, adică, să creadă în cunoaştere şi să sacrifice orice atracţie sau iluzie care promit adevărul. Nici o clipă din cariera unui om de ştiinţă nu poate pune punct pentru a declara triumful final al adevărului. Îndoiala e obligatorie şi, pe de altă parte, încrederea în propria cercetare e nu mai puţin obligatorie.
În 1963, cînd a descoperit în principiu un nou mecanism al fizicii particulelor subatomice, Higgs a fost sigur că descoperirea lui nu poate fi dovedită experimental, adică practic, în realitatea fizică cea mai concretă. În acelaşi timp, Higgs a pariat, dacă expresia e admisă, că lucrarea lui e adevărată şi că duce la adevăr. Au trecut aproape 50 de ani şi, într-o zi, tehnologia avansată a fizicii noi a confirmat pas cu pas decoperirea lui Higgs. Aşa s-a ales Higgs cu Premiul Nobel şi tot aşa a apărut la vedere importanţa încrederii în cunoaştere bazată pe îndoială şi muncă.
Nobelul a făcut din Higgs un celebru bătrîn de 85 de ani. Iar celebrităţile sînt o mină de detalii din care presa scoate, pînă la urmă, ceva. În cazul lui Higgs, n-a fost nevoie de prea multă muncă. Mai multe televiziuni şi ziare au încercat să intre în contact. Primele încercări au dus la un singur rezultat: Higgs, marele fizician, nu poate fi contactat telefonic. Pentru că nu are telefon mobil. Spre oroarea presei, singura cale de acces la Higgs a fost vechea scrisoare, pusă la poştă iar singura şansă de răspuns scrisoarea expediată tot prin poştă de omul căutat. Operaţiunea a luat o săptămînă dar Higgs nu şi-a schimbat regimul. A rămas în continuare omul care ştie că dacă e ceva de spus, atunci acel lucru trebuie spus şi el va ajunge unde trebuie. Cînd?
După 40 de ani, dacă e vorba de premiul Nobel sau după o săptămîna, dacă e vorba de o cerere de interviu. În cursul interviului, a apărut o a doua grozăvie: ilustrul om de ştiină nu are computer acasă. Higgs a explicat limpede că nu îi trebuie nimic atceva în afară de hîrtie, creion şi cărţi. Mai departe, s-a aflat că incomparabilul fizican a petrecut vacanţe alături de alţi pensionari în excursii ieftine orgnizate de companii pentru clienţi în vîrstă. Şi cu asta, gata. Prea multe şocuri strică. Peter Higgs a dat celor din jur o temă de meditaţie: nu e independenţa cel mai important din lucrurile pe care le înşelăm în fiecare zi?