Nu a mai fost posibil nici să-mi facă o invitaţie personală, dar nici eu să răspund la ea.
Cu începere din 1980 mi s-au deschis şi mie drumurile lumii, astfel că am întreprins o serie de călătorii, mai întâi ca turist, apoi ca membru în diverse delegaţii, fie scriitoriceşti, fie de altă factură, astfel că am văzut mai multe ţări din Europa, ba am vizitat şi America (SUA), iar în România am revenit abia în 1990, dar Mircea nu mai era aici - emigrase în Franţa.
Iată că în toamna lui 1997 îmi telefonează şi-mi spune că ar vrea să ne... întâlnim.
- Unde eşti, Mirceo?
- La Chişinău!
- Cum: la Chişinău? Care: Chişinău?
- Chişinăul... vostru?
- Oare crezi că e... al nostru?
Pe atunci criptocomuniştii agrarieni îşi făceau mendrele numai cum le trăsnea prin căpăţânile lor aburite cu tot felul de ceţuri... Aflu că vine din partea radioului Europa Liberă şi e cazat în fostul hotel de lux al fostului CC al PC din RSSM, acum proprietate a celebrului om de afaceri internaţional Boris Birstain, despre care, la vremea lui, primul preşedinte al RM, Mircea Snegur, fiind întrebat, în plin plenul Parlamentului, de către un deputat frontist, ce caută acest tip la Chişinău, dânsul a răspuns: „Dacă el ne aduce... dolari?!!”
Iată dar în ce context spaţio-temporal a fost să se producă cea de-a treia, şi ultima mea întâlnire cu mult regretatul prieten Mircea Iorgulescu.
Or, acolo, în acel local mişunând de tot felul de indivizi obscuri, şezând faţă în faţă, pe hol, la o măsuţă cu reportofonul între noi, am realizat acel dialog care avea să răsune în cadrul ciclului „Oameni, destine, istorie” la începutul anului viitor, ba chiar pus pe post în două rânduri, şi pe care eu, necunoscând ora emisiei nu l-am audiat niciodată, luând cunoştinţă de el abia acum câţiva ani, iar integral doar zilele acestea...
Am fost profund emoţionat să aud vocea atât de cunoscută a neuitatei Monica Lovinescu, cea care a anunţat începerea emisiuni, apoi să parcurg, cu sufletul la gură, desfăşurarea dialogului nostru în doi, vibrând sincer, iar şi iar, la întrebările ce mi le adresa bunul şi mult regretatul Mircea, de parcă am fi fost iarăşi, după ani şi ani, alături, aproape, faţă în faţă...
Dumnezeu să-l aibă în paza lui...
22 ianuarie 2014
P.S. Anexez aici textul introductiv rostit de Mircea Iorgulescu, dar şi adresa emisiunii, care se păstrează în Arhiva istorică a Europei Libere (21.03.1998) şi la care am avut acces graţie bunăvoinţei aleşilor mei prieteni Mihai şi Tudor Papuc, tată şi fiu, cărora le mulţumesc din toată inima...