Adjunctul Secretarului General al NATO, Alexander Vershbow, a ţinut o prelegere în faţa studenţilor de la USM.
Adjunctul Secretarului General NATO, Alexander Vershbow, a declarat astăzi în faţa unei audienţe formate din studenţi moldoveni de la Universitatea de Stat din Chişinău că situaţia din Ucraina este atât de instabilă şi complicată, din cauza implicării Rusiei în treburile interne ale acestui stat. „Rusia şi-a infiltrat forţe adiţionale şi a stabilit un propriu sistem de apărare în regiunile sud-estice ale Ucrainei, în contradicţie cu Constituţia acestui stat, precum şi oferă susţinere referendumurilor ce nu doar că nu-s legale, ci şi departe de a fi credibile”, a explicat demnitarul NATO, care s-a ferit totuşi să facă predicţii cu referire la direcţia în care crede NATO că se îndreaptă criza:
„Foarte des auzim comparaţii între acţiunile Rusiei în Crimeea şi ale NATO în fosta Iugoslavie. Situaţiile sunt însă total diferite. În Crimeea nu a existat o criză umanitară ca în Iugoslavia, nu au existat refugiaţi, nu sunt probe de discriminare şi epurări etnice”, a spus demnitarul în faţa a câteva zeci de studenţi de la FRISPA - facultatea ce pregăteşte specialişti în relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi administraţie.
După discuţia cu adjunctul secretarului NATO, am întrebat un student ce crede despre declaraţiile făcute de domnia sa:
Daniel Vodă, student FRISPA: „A fost foarte diplomat, dar a dat şi câteva mesaje importante. Unul din ele e că, deşi SUA, UE au avut unele regrete vizavi de operaţiunile pe care le-au realizat, totuşi niciuna nu a violat frontierele altui stat. Rusia a făcut acest lucru cu un partener strategic, cu un popor frăţesc. Crimeea este un precedent foarte periculos. În termen scurt, Putin câştigă imagine, dar pe termen lung va rămâne în izolare totală şi va pierde. Acele 60 miliarde investite în Jocurile Olimpice s-au prăbuşit în zadar, alte 50 miliarde pe care le-a cheltuit pentru a menţine cursul rublei în urma sancţiunilor – sunt bani ai poporului rus şi acest popor ar trebui să se trezească şi să-l penalizeze pe liderul lor.”
Europa Liberă: Dar a fost o întrebare despre diferenţele dintre acţiunile NATO de cele ale Rusiei. A fost convingător domnul Vershbow în răspunsuri, cum ţi s-a părut?
Daniel Vodă: A fost convingător. Iraq nu a devenit al 51 stat american după intervenţia care a existat acolo, nu? La fel cu Iugoslavia. E ca la piaţă – roşiile parcă sunt la fel, dar au gusturi diferite. Nu poţi analiza toate conflictele din acelaşi punct de vedere. Criza din Ucraina este foarte diferită, proximitatea de Rusia şi istoricul relaţiilor între aceste două state nu permitea intervenţia. Dar Rusia a intervenit.
Europa Liberă: Ai auzit totuşi ceva liniştitor astăzi?
Daniel Vodă: „Nu, sunt alarmat… M-a alarmat că nu există o poziţie tranşantă, fermă din partea comunităţii internaţionale. Sunt evazive şi statele NATO, şi cele UE. Rassmusen l-a jucat un pic pe „băiatul ferm”, dar eu cred că se pot utiliza mijloace mult mai convingătoare pentru a explica Rusiei poziţia statelor lumii. Dar eu înţeleg totuşi că statele din vest sunt valoric democratice şi ele nu pot utiliza acelaşi arsenal de acţiuni pe care le utilizează Rusia. Pentru Putin, democraţia a fost doar un mijloc de a ajunge la putere, de a-şi face capital politic şi financiar. Iar pentru Europa - democraţia este un mod de viaţă. În vremurile grele principiile sunt puse la bătaie. Mă bucur că UE ţine la aceste principii şi utilizează doar acţiuni din acest arsenal pentru a opri ambiţiile unei persoane. Doar nu vorbim de viziunea poporului rus, ci a unui lider politic. Care se ţine la guvernare prin manipulare, propagandă, falsificare. Pentru că într-o democraţie nu poţi fii ales cu 99 la sută. Este absurd. Sau nu ai dat şansă unui contracandidat, sau ai lucrat cu buletinele.”