Despre onestitate şi responsabilitate în alegerea profesiei

După ce patria, părinții și veacul nu sunt de ales, omul se revanșează pentru această dependență atunci când alege profesia. Calul, pușca și nevasta, cum ar veni. O carieră strălucită, cumulată cu performanțele din viața privată, ne alimentează orgoliile, iar rateurile de pe ambele culoare, dimpotrivă, de cele mai dese ori le trecem pe aceeași notă de plată a destinului.

De aici, probabil, vine alteori și atitudinea lejeră față de alegerea viitoarei meserii pentru că oricare ar fi opțiunea tot în pârtia sorții rămâi. Genul acesta de defetism a fost cultivat cu bună știință în vremuri de tristă pomină, când omul trebuia să servească cauza partidului, subordonând acestui scop vocația, talentele și orice dram de aspirații. Acum suntem într-o societate liberă, dar nu ne grăbim să ne asumăm răspunderea totală pentru ce am ales. Astăzi, vom vorbi despre alegerea profesiei.

Așadar, în studioul Europei Libere de la Chișinău se află viceministra Educației Loretta Handrabura și experta în psihologie Daniela Terzi-Barbăroșie.

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Doamnă Loretta Handrabura, Codul Educaţiei ce platformă, ce posibilitate oferă societăţii să se gândească la alegerea pe care o face un om tânăr, care nu are nici experienţă, crede că are toate căile în faţă, şcoala nu prea l-a pregătit să fie atent la ce poate, nu doar ce vrea, părinţii de aici vin cu sfaturi: „Măcar tu să facultatea aceasta, dacă eu nu am ajuns”. Şi m-am convins de aceasta la admitere la Școala de Jurnalism, când veneau fete şi spuneau: „Am făcut până acum facultatea pentru mama, acum să fac pentru mine”. Aceasta înseamnă trei ani rataţi etc. Şi, iată, vine Codul Educaţiei care ar trebui, mă gândesc eu, să facă ordine în problema aceasta, alegerea să fie cât de cât conştientă, astfel încât oamenii într-adevăr să-şi simtă vocaţia şi societatea, părinţii să beneficieze cât mai repede, cu randament maxim. Sau sunt prea idealist?

Loretta Handrabura: „Nu sunteţi idealist. Ceea ce ne-am propus noi cu întreaga, sper eu, comunitate educaţională este să asigurăm în primul rând în învăţământul preuniversitar o curriculă şi un mediu educaţional în care elevul să reuşească să se descopere pe sine, pe de o parte abilităţile, competenţele pe care le dobândeşte, pe de altă parte să înţeleagă că toată informaţia care i se comunică, i se explică şi pe care el o descoperă, prin diferite strategii şi metode, îl va ajuta să reuşească în viaţă. Exact aş rezuma această filosofie a Codului cu ceea ce aşteaptă de regulă elevii, atunci când spun şi prin celebrul vers: „Tu, dascăle, învaţă-mă să fiu o binecuvântare pentru omenire”. Vedeți, parcă sună abstract, dar până la urmă aceasta s-ar putea descifra: să-mi găsesc locul în viaţă prin cariera profesională, să mă pot integra şi social şi să pot să reuşesc şi în viaţa de familie. Aceasta ne-am propus noi, prin mai multe articole care vin să spună o dată în plus că trebuie să modernizăm cu adevărat curricula, aşa încât ea să răspundă aşteptărilor copiilor, trebuie să revizuim pachetul de discipline obligatorii, oferind în schimb mai multe rute opţionale, cum le zic eu. Dacă ai înclinaţie spre arte, să-ţi alegi un pachet de discipline opţionale care deja te ajută să mergi spre viitoarea ta meserie sau profesie. Dacă alegi profesii sau meserii inginereşti, să mergi pe un pachet care să te ajute să te dezvolţi deja şi să te pregăteşti pentru şcoala profesională de mâine, colegiu sau universitate. Ne propunem să acordăm mai multă atenţie ghidării în carieră. Ghidare care nu trebuie să se producă doar la dirigenţie, la ore speciale, dar să fie o abordare transversală, prin care cadrul didactic să mă ajută pe mine şi să-mi spună: „Uite unde îţi reuşeşte şi eu îţi recomand să continui să te dezvolţi pe această filieră”, să discute cu părinţii şi, de asemenea, să-i facă să înţeleagă că faptul că dânşii nu s-au realizat într-o profesie sau nu şi-au realizat un vis nu înseamnă că trebuie să insiste cu acest vis, în cazul băiatului sau al fetei, aşa se întâmplă de regulă.”

Europa Liberă: Doamnă Terzi-Barbăroşie, la ce vârstă de fapt trebuie să se facă o alegere corectă sau la ce fază este decisivă alegerea?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Până să se ajungă la vârsta la care să se facă o alegere corectă sau decisivă în privinţa meseriei, copiii trebuie învăţaţi de mici să facă alegeri, în general, pentru că aici e deficitul mai mare, din punctul meu de vedere. Şi lipsa unui contact cu sinele, şi autenticitatea neexersată, bineînţeles, va determina un deficit decizional la vârsta adolescenţei sau maturităţii chiar. Şi de aceea discursuri foarte pesimiste sau leneşe cu privire la meserie. Sau de aici un automatism legat de meserii, de aici o loialitate aproape tristă legată de meserii aşa-zise în vogă sau loialitate familială.”

Europa Liberă: Când spuneţi „a alege”, aceasta înseamnă în primul rând a-ţi asuma responsabilitatea pentru alegerea făcută? Ce poţi să-i înveţi pe copii? Am ales între o piersică şi o prună, sunt ambele la fel de dulci.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Aşa începe exerciţiul deciziei, pentru că, dacă îi dai tu pe masă, pornind de la vârsta de un an, şi nu-l laşi să pună mâna şi să vadă ce vrea el, piersica moale sau caisa mai coaptă. Lucrurile de fapt sunt mult mai complexe când vorbim de decizia meseriei, pentru că, dincolo de lipsa exerciţiului deciziei, pe care eu, ca psiholog, îl constat cu tristeţe chiar şi la adulţii cu care lucrez, cred că până la urmă complexitatea este determinată şi de faptul că a existat în istoria noastră nu prea îndepărtată o reticenţă pentru meserii foarte utile, dar absolut nereconfortante din punct de vedere al unor beneficii morale, vorbesc acum de la banalul tâmplar şi terminând cu asistentul medical, meserii care trebuie reabilitate în general, cum se întâmplă la moment cu învăţământul vocaţional. Aici mi se pare cea mai mare treabă de făcut în următoarea perioadă.”

Europa Liberă: Iată, m-aţi adus exact unde am vrut. Toată lumea în Uniunea Sovietică vroia să devină Gagarin sau Tereşkova, dar majoritatea ajungeau să măture sau să fie tractorişti. Dacă nu vei învăţa bine, vei trage sapa.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Sperietoare.”

Europa Liberă: Or, din inerţie, am impresia că există şi acum profesii zise prestigioase sau chiar facultăţi, lumea face acolo corvoadă câţiva ani şi după aceea descoperă că nu are motivaţia internă pentru meseriile acestea.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Aşa este. Noianul aparenţelor ne joacă festa în ceea ce priveşte meseria. Valul acesta – ce este în vogă-ce nu e, ce e prestigios-ce nu e – ajunge să dezvolte o miopie socială urâtă în raport cu sine însuşi, atunci când vorbesc de vocaţie, pentru că mulţi nu o cunosc. Știu oameni şi la 40, şi 50 de ani care se trezesc într-o bună dimineaţă sau rea dimineaţă şi îşi dau seama că nu şi-au găsit calea. Nimic urât nici la vârsta aceasta, pentru că, a propos de noul Cod, eu chiar cred în învăţarea pe parcursul vieţii şi chiar văd cazuri frumoase în care lumea tocmai pentru că dezvoltă un bun contact cu sinele şi îşi dă şanse sau o şansă, sau alte şanse, este capabilă la un moment dat să se oprească, să facă ceea ce făcea, cum făcea, din inerţie, din obişnuinţă, din confort, din confort financiar sau din te miri ce alte motive, şi să facă ceea ce chiar vrea să facă, ceea ce îi aduce şi satisfacţie, şi provocări, deopotrivă, dar şi beneficii materiale, pentru că sunt mai mulţi factori de luat în calcul, atunci când iei decizia cu privire la meserie. Şi eu sper din toată inima ca noul Cod exact aceasta să determine la viitorii absolvenţi.”

Europa Liberă: Mi-aţi promis să-mi spuneţi la ce vârstă este decisiv ca omul să-şi dea seama încotro să o ia.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Din faşă – cel mai simplu şi mai complex răspuns. Și am să vă spun de ce. Pentru că dacă tu, ca părinte, te crispezi...”

Europa Liberă: Înţeleg, la tăiatul moţului, se întinde după toc sau după telefon…

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Nu neapărat. Eu merg pe varianta dezvoltativă acum, când spun de parentajul dezvoltativ, mă refer la faptul că îi dai voie copilului să se exprime aşa cum vrea el. Nu te crispezi atunci când vezi că are o predilecţie pentru ceva sau pentru altceva, chiar dacă tu abominabil nu suporţi acea meserie. Sau nu comentezi cu privire la alte meserii, ceea ce văd de dimineaţă până seara în cabinet – copii traumatizaţi. Cel mai recent caz este o frumoasă tânără care face arhitectură la Paris şi care cântă într-un anume fel, nu pot să vă dau numele, pentru că nu este etic. Dar când am văzut-o pe YouTube şi am văzut câte vizualizări are, iar părinţii nici măcar nu sunt conştienţi de talentul ei, deci, nu au auzit-o niciodată cântând, este o tristeţe. Eu personal, după ce a plecat, am lăcrimat. Pentru că am pus pe YouTube numele ei şi am văzut cum cântă, m-am cutremurat.”

Europa Liberă: Dar poate va fi la fel de bun şi arhitectă?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Pentru mine contează mai mult barometru ei emoţional. Şi dacă ea spune că vrea să facă muzică şi nimeni nu o înţelege şi este tristă”.

Europa Liberă: Admitem, dacă a ajuns cu arhitectura la Paris, cred că se descurcă şi în arhitectură, şi în matematică.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „E foarte bună, e adevărat.”

Europa Liberă: Dar ce facem cu aceştia, doamnă Handrabura, revin la dumneavoastră, care în viitor, chiar şi acum nu reuşesc să asimileze biologie şi chimie, dar trebuie notă, dar trebuie BAC, dar el are predilecţie pentru cântat sau pentru o vocaţie care nu se înscrie în general în curriculă, iar dumneavoastră îl obligaţi să ştie matematică, să ştie fizică în limitele unui program minim. Ce spune Codul în sensul acesta şi mai ales practicile curente?

Loretta Handrabura: „În primul rând spune să învăţăm nu pentru notă, nu pentru facultate, că de regulă cam aşa se tratează lucrurile şi din perspectiva cadrelor didactice chiar, dar şi din perspectiva părinţilor. Or, eu, şi cu altă ocazie, ziceam: dacă nota s-ar converti în cunoaştere sau atunci când se converteşte în cunoaştere şi competenţe, e lăudabil acest fapt. Dar, când ea rămâne doar o notă în sine, atunci, desigur, avem şi reacţia pe moment la faptul că pentru treapta primară noi am propus să renunţăm la note şi să venim cu indicatori descriptori prin care apreciem efortul copilului de a descoperi lumea şi a se descoperi pe sine. Că anume aici noi descoperim lumea, dar, nu ştiu cum, parcă îl pierdem pe copil din această lume, când el trebuie să interrelaţioneze, când trebuie să stabilească anumite contacte, să ştie cum se descurcă în situaţii-limită. Aceasta tocmai lipseşte încă pe moment din programele noastre de studii. Pe pachetul la care făceaţi dumneavoastră referinţă că are predilecţie sau îşi doreşte altceva decât îi oferă curricula, mai avem restanţe la ceea ce oferă activităţile noastre extracurriculare, care de asemenea ar trebui să fie fortificate şi să meargă mână în mână cu aceste discipline obligatorii, care îţi pun o bază la o anumită etapă a vieţii. În mai multe state deja elevii de la o anumită vârstă sunt subiecţii care discută alături de cadre didactice şi experţi şi pe conţinuturi, după ce au trecut o disciplină. Și ei vin cu reacţia de evaluare, şi spun: „Da, eu văd conexiunea acestei teme cu altă temă”. Or, sunt teme pe care dânşii nu le înţeleg şi întrebarea lor este una foarte firească, atunci când ne întreabă şi pe noi şi întreabă, şi cadrele didactice: „La ce îmi va folosi mie această informaţie?”. Înseamnă că fie la ore nu s-a făcut motivaţia extrinsecă, ca el după aceea să îşi facă motivaţie intrinsecă, „iată la ce îmi va folosi”, fie nu se face legătura dintre teme şi discipline, sau nu există abordare transdisciplinară, pe care noi ne propunem să o asigurăm,

dar care, desigur, este greu de realizat. Fiindcă fiecare cadru didactic ar trebui să depăşească hotarul disciplinei lui, considerând, cum spuneaţi şi dumneavoastră, că ea ar fi cea mai importantă şi celelalte ar fi secundare, dacă am face un top propriu-zis. Vroiam să completez pe întrebarea dumneavoastră anterioară, probabil că stigmatizarea unor profesii şi meserii de către societate vine din explicaţia că părinţii, de regulă, şi-au dorit ca prin copii să depăşească mediul social în care dânşii au rămas datorită unor circumstanţe sau a unor factori. Şi per ansamblu noi cunoaştem că dorinţa ca odraslele să devină mai mult decât mama şi tata, cum zicea Grigore Vieru, se explică prin faptul că noi, în mare, am fost, datorită istoriei, o societate de ţărani înţelepţi, filosofi, cum zicea Preda, dar care şi-au dorit întotdeauna şi au făcut efortul şi sacrificiul ca băiatul sau fata să reuşească. Și prin aceasta să depăşească condiţia socială pe care dânşii nu au reuşit. Şi de unde au venit stigmatizările unor meserii din învăţământul profesional-tehnic şi dorinţa cu orice preţ să se facă profesor (la o anumită etapă, că acum vedeţi că nu mai este în vogă) sau doctor? Fiindcă ele schimbau şi statutul social, şi nivelul de viaţă, automat. Or, acum vedeți că nu întotdeauna o profesie de prestigiu este mai bine plătită decât o meserie, fie tâmplar, fie electrogazosudor care vreau să vă spun că au salarii mai solide decât o persoană care face o facultate.”

Europa Liberă: La țară eu știu că este de prestigiu să ai un bar. Dacă ai bar la țară, ești gospodar. Revenind la obligația dumneavoastră, a celor care faceți politici față de oamenii de la țară, dacă atunci când declarați condiții egale pentru toți, avem și posibilitățile reale? Ceea ce le oferiți copiilor de la Chișinău, de la „Mircea Eliade”, nu le puteți oferi copiilor de la Cimișlia, de la Bălți și, cu atât mai mult, din Fundul Galbenei. În sensul acesta, din start, există nedreptăți pe care nu le vom putea depăși, încă mult timp, doamnă Handrabura?

Loretta Handrabura: „Să zic că nu există nu aș fi onestă cu mine și cu radioascultătorii noștri. Din acest considerent, noi ne-am propus și salarizarea în perspectivă să fie în bază de performanțe, și evaluările să se producă anual, așa încât toți să se pătrundă de înțelegerea că tu modelezi persoane, tu modelezi generații. Până la urmă, articolele de cheltuieli pe care le acoperă statul sunt aceleași la Fundul Galbenei, articolul sau suma respectivă pe acest articol de cheltuieli este aceeași și la Sărata Galbenă, și la Chișinău. Cum se gestionează, care este partea de implicare a părinților, a comunității? Când zic aceasta nu mă refer la aspectul financiar, cunoaștem că și el este important, dar cum se implică în sensul atmosferei și calității studiilor. Zilele acestea, am primit tot mai multe telefoane de la părinții supărați pe reușita sau nereușita de la examenele de bacalaureat. Și întrebarea lor a fost una care mi-a dat de gândit: cum se va face analiza după această sesiune de bacalaureat și în raport cu cadrele didactice care au dat note de 8 și 9 pe trei ani de treaptă de liceu la o clasă întreagă, iar la sfârșit de examen s-a văzut că au picat jumătate din ei, care va fi acțiunea noastră în raport cu aceste cadre didactice? Vreau să vă zic că au fost și voci care au zic că „după noi, dânșii ar trebui să restituie salariile fiindcă nu și-au onorat obligația”. Bine, eu aș spune că mă bucură faptul că

părinții acum înțeleg că responsabilitatea trebuie să fie asumată de către toate părțile și să nu tolerăm situații când se mimează că se face carte, iar noi pe de altă parte mimăm că suntem sau acceptăm și suntem satisfăcuți ca, în finalitate, să înțelegem că la momentul potrivit trebuia să intervenim și să alertăm toate structurile, atunci când am văzut derapajele pe care tacit le-am acceptat fiindcă „ne aduceau și nouă oarecum beneficiu”. Citez acum, prin această ultimă sintagmă, un părinte care mi s-a părut că a făcut o analiză corectă.”

Europa Liberă: Doamne, câtă lume ar trebui să întoarcă înapoi salariile… Cred că ultimii ar fi învățătorii, dascălii.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Eu vroiam să revin un pic la întrebarea dumneavoastră, mi s-a părut un pic tendențioasă. Obiectiv vorbind, înțeleg ce ați avut în vedere, dar mi s-a părut tendențioasă.”

Europa Liberă: Chiar e provocatoare, că acesta e rolul meu aici.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Eu văd un pic lucrurile altfel și, poate, dintr-o altă perspectivă, pentru că aceasta mi-e și meseria. Eu nu văd atât de disproporționat impactul anturajului asupra copilului în creștere fie că vorbim de Sorbona, „Spiru Haret” sau Vâprova pentru că natura copilului este una spre cunoaştere. Există o curiozitate la ei epistemologică, mai târziu se conturează ca fiind aşa, dar la început există o curiozitate intrinsecă pentru orice. Şi atunci când tu îl bombardezi, cum se întâmplă foarte des, şi am copii cu somatizări urâte de tot, pentru că sunt fugăriţi la diferite tipuri de cercuri, de şcoli, de cursuri – și copilul clachează la un moment dat sau dezvoltă un perfecţionism, care mai târziu se repercutează urât de tot asupra dezvoltării personalităţii lui, sau diferite alte consecinţe – versus copiii crescuţi în sânul naturii cu fuga pe toloacă, cu conflicte în mahala şi gestionarea conflictelor în mod constructiv, în cele din urmă cu găsirea soluţiilor şi cărărilor de împăcare, cu operaţii făcute pe broscuţe, ca după aceea să devină pur şi simplu genial la biologie. O cunoscută de a mea era singura la facultate care putea diferenția cântatul mierlei şi al privighetorii tocmai pentru că a crescut în Lunca Prutului şi a fost învăţată de mică cu sunetul acestor păsări. Şi când vorbesc aceasta acum chiar mă gândesc că până la urmă ei sunt mai avantajaţi, dacă ar fi să facem o concluzie…”

Europa Liberă: Acum şi Druţă, şi Beşleagă, şi Vieru sunt de la ţară…

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Şi lista poate continua.”

Europa Liberă: Eu, din păcate, concurenţă pentru ei nu am văzut de la oraş.

Loretta Handrabura: „Și sensibilităţile de la ţară diferă, de regulă, decât la cei care sunt crescuţi în urbe. Și în mediul scriitoricesc aceasta se resimte.”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Sau cazul fraţilor Teodorovici, care au făcut naveta din satul „X” în raionul Leova, tocmai pentru că au văzut părinţii şi au stimulat această parte. Eu cred că atunci când îi laşi copilului libertatea şi doar eşti alături, şi doar facilitezi lucruri pe care el le are, pentru că toţi au câte ceva, propensiuni pentru orice, te miri ce, există, fie tâmplărie, fie chimie sau matematică superioară. Partea proastă este că noi toţi ne dorim matematică superioară şi ureche super perfectă şi mai puţin dexterităţi manuale pentru lemn sau pentru ceramică. ”

Europa Liberă: Da. Sau chiar reparatori…

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Sunt nişte lucruri denaturate în noi ca adulţi. Și eu sper că cei care acum fac politicile educaţionale se gândesc mai mult la intersecţia dintre interesele sociale şi politice cu cele personale în domeniul educaţional.”

Europa Liberă: Dar totuşi la modul practic, acuma în jurul universităţilor gravitează un număr „X” de abiturienţi, cum le spunea lumea tot timpul, candidaţi, care ezită unde să depună dosarul, dar poate ei trebuie să meargă deodată la o şcoală vocaţională? Totuşi, să întreb, iarăşi, de o manieră provocativă, doamnă Handrabura, nu este, în general, inflaţie şi interes exagerat pentru facultate şi pentru studii superioare? Și poate cineva ar trebui să aibă curajul să le spună acestor oameni: „Fraţilor, nu vă pierdeţi timpul, nu vă irosiţi anii, zilele foarte preţioase pe chestii efemere. Încercaţi în ceasul al 12-lea să vă găsiţi pe voi înşivă”, până a începe să funcţioneze pe termen lung Codul Educaţiei?

Loretta Handrabura: „Este o inflaţie, fiindcă noi am trecut de la învăţământul superior de elită la învățământul de masă. Şi trebuie să recunoaştem acest lucru. În perioada interbelică studiile superioare se considerau un învăţământ de elită pentru cei mai buni. Unii mereu îmi fac trimitere la articolul 35 din Constituţie, prin care statul trebuie să garanteze dreptul la studii, fie acoperite de la buget, fie cu taxă. Dar din cauza că noi nu am avut această structură de evaluare şi acreditare prin care se măsoară asigurarea calităţii, au şi apărut foarte multe universităţi. Noi nu am avut şi nu avem pe moment dreptul să le arătăm cod roşu sau cod portocaliu, atunci când semnalăm anumite probleme, doar cât ne permit atribuţiile pe care le avem la minister. De aceea eu ziceam că ghidarea în carieră este important să se producă, chiar începând cu grădiniţa, dar în forme diferite...”

Europa Liberă: Din faşă, spune doamna Terzi.

Loretta Handrabura: „Da, doamna Terzi zice „din faşă”. Eu probabil că nu cunosc nişte dedesubturi pe care le ştie dânsa, de aceasta zic din instituţiile de socializare a individului. Deşi familia tot este o instituţie de socializare, unde şi părinţii, sigur, au rolul pe care dânşii trebuie să şi-l asume. Și să vină împreună cu şcoala şi să-l ajute pe copil să înţeleagă unde dânsul în perspectivă va avea şi confort, fiindcă se va împlini prin ceea ce va face şi nu va trăi disconfortul acesta de a merge zi de zi să presteze o meserie sau o profesie care nu-i aduce satisfacţie şi aceasta imediat are impact şi ca plusvaloare în ceea ce face, nu mai zic de profesiile care presupun relaţionarea cu alţi oameni.”

Europa Liberă: Dar acum în această oră, în această clipă, când cineva stă să vă asculte şi mâine va merge cu dosarul, şi se va decide: dacă vine troleul nr. 13 mă, duc la medicină, dacă vine troleul nr. 14 mă duc la arte. Deci, pentru omul acesta, iată, care stă într-o răscruce, ce puteţi să-i spuneţi acum, dragele mele invitate?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Trebuie să se gândească la ceea ce poate face, trebuie să se gândească la ceea ce vrea să facă şi să se gândească la ceea ce i-ar aduce bani. Şi atunci când desenează trei cercuri din acestea pe o foaie… Este un exerciţiu simplu, pe care toată lumea trebuie să-l facă la un moment dat, dacă vrea să aibă conştiinţa împăcată.”

Europa Liberă: Adică şi banii? Şi banii tot?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Şi banii neapărat. Da, bineînţeles, pentru că bunăstarea…”

Europa Liberă: Adică să nu o facem pe pudibonzii, să înţelegem şi aceasta?

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Nu, decât dacă nu vrei să ai altceva pe alături, meserii care să-ţi aducă venit, dar de obicei lumea integrează în meserie şi confortul financiar. Şi aşa ar trebui judecată, luată decizia cu privire la meserii.”

Europa Liberă: Multă lume crede că toată viaţa mama din Italia va trimite bani.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Păi, noi vrem acum să propunem o variantă pentru tinerii responsabili, aţi spus dumneavoastră, care vor să ia un troleibuz mâine. Deci, să deseneze pe o foaie de hârtie trei cercuri pe care să-şi noteze abilităţile, aptitudinile, competenţele la rubrica: „Ce pot să fac, ce îmi iese mie...”

Europa Liberă: Adică „sunt tare la litere, sunt tare la chimie” sau…

Daniela Terzi-Barbăroşie: „…sau „ştiu să fac uşi frumoase, sau îmi place să cos hăinuţe”, mă rog, orice. Apoi „Ce îmi place să fac”, pentru că s-ar putea întâmpla să fii bun la făcut pârjoale, dar să nu-ţi placă să faci pârjoale.”

Europa Liberă: Doar să mănânci.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Exact. Şi scrii aşa mult-mult şi apoi mai faci o listă lungă cu ceea ce ţi-ar aduce bani. Şi atunci când găseşti din toate listele acestea trei zona în care se intersectează aceste trei cercuri, şi sunt sigură că se găsesc, de obicei, în toate situaţiile de viaţă, pe care le-am făcut eu cu adolescenţii sau cu puberii cel puţin cinci-şase, de fiecare dată apar. Deci, din cinci-şase este deja o listă bunişoară, nu? Şi apoi te mai confrunţi şi cu realitatea. Mai întrebi pe unul, pe altul, pentru că este important să ai şi reflecţia ta în celălalt. Este important să ai un feedback de la persoanele relevante din viaţa ta. Şi aşa se ia o decizie, dar foarte puţini fac aceasta. Deşi majoritatea adolescenţilor ştiu că aşa ar trebui să facă pentru că li se mai spune, fie la orele de dirigenţie, fie părinţii le mai dau aceste repere, foarte puţini fac aceasta şi foarte puţini părinţi vin cu copilul la psiholog sau merg cu copilul la profesorii de la şcoală să discute aspectele acestea. Copilul poate să vrea să se facă jurist pentru că a văzut el că procurorii şi avocaţii trăiesc bine în Moldova.”

Europa Liberă: În şcoala sovietică se făceau compuneri „Ce vreau să devin în viaţă?” şi diriginta testa subtil cine şi ce orientări are…

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Era poate şi aceasta o modalitate. Eu cred că tot timpul intenţia este una bună, dar forma prin care intenţia se manifestă nu tot timpul este cea bună. Îmi este greu acum să cred că profesorul de matematică a avut intenţia să manipuleze un copil, când i-a spus că este talentat la matematică, că nu-i dă nimeni un salariu în plus pentru aceasta şi nu-și poate decât mângâia un pic orgoliul, dar peste un an-doi uită. Aşa ca şi părintele care insistă ca și copilul să facă medicină. Nu cred că dorește răul pentru copilul său, doar că are argumentele sale. Şi atunci când se găseşte un soi de compromis între toate acestea, dar mai ales în centru este pus copilul la vârsta de 16 sau 18 ani, când se ia decizia dacă optează pentru colegiu, şcoală de meserii sau universitate, atunci şansa este mai mare decât riscul să gafeze.”

Europa Liberă: Interesant. Doamnă Handrabura, dumneavoastră, dincolo de sfatul academic care rezultă din normele Codului, dacă ar fi să consiliaţi o nepoată de la Bălţi, cum aţi sfătui-o? Sigur că o cunoaşteţi în evoluţie, dar admitem că e un pic paraşutată, a venit să-şi aranjeze viaţa, viitorul. Cum aţi ajuta-o în starea aceasta, pe care eu nu ştiu cum să o descriu, dar nu îi invidiez pe oamenii aceştia, care fac alegerea acum, fără a fi desenat de multe ori aceste cercuri?

Loretta Handrabura: „Eu în ultimele patru zile, fiind şi la ţară, chiar am discutat…”

Europa Liberă: Deci, la modul practic aţi vorbit?

Loretta Handrabura: „Chiar la modul practic şi cu copiii vecinilor mei, întâmplarea anul acesta face să fie foarte mulţi dintre ei absolvenţi de gimnaziu şi de liceu. Trebuie să recunosc, în foarte puţine cazuri am auzit argumentaţia la care făcea referinţă doamna Terzi: îmi place şi ştiu că voi reuşi. Eu aşa zic: după ce ai spus ce „mi-ar plăcea”, trebuie să te întrebi foarte obiectiv: „dar voi reuşi?”, fiindcă efortul este diferit de la o calificare la altă calificare. Vă ziceam, tare puţini dintre ei porneau de aici. Ei porneau de la ce este în vogă, unde merg colegii mei de clasă sau alte raţionamente: să fie mai aproape de casă sau ştiu că este o instituţie care oferă studii bune. Am avut cred că un caz sau doi când părintele îmi spunea că are aptitudini la desen, îi plac construcţiile şi, respectiv, vrea să meargă la construcţii civile. Deci, vedeţi, o îmbinare reuşită în cazul dat a dorinţei copilului şi cu capacităţile pe care le are dânsul. În celelalte cazuri – „unde vom reuşi”, pornind de la media pe care o au sau pe care aşteaptă să o vadă după sesiunea repetată. Chiar pe alocuri o abordare, mi se părea, foarte pragmatică şi foarte formală. Listam instituţiile, corelând cu specialităţile şi ziceam: „Aceasta presupune că trebuie să cunoşti sau să poţi următoarele. Deci, meditează”. În cazul universităţilor, cunoaşteţi că este al doilea an când noi am oferit această libertate de a putea depune dosarul la mai multe instituţii. Raţionamentul de la care am pornit noi a fost să nu aplici cu ochii închişi, că poate „îmi pică norocul şi prind un loc fără taxă”. Dar raţionamentul nostru era că, dacă tu ţii cu tot dinadinsul să devii contabil, aplici la toate instituţiile care oferă acest program de studii. Or, lucrurile nu se întâmplă aşa. Se aplică la calificări foarte diferite, de la educaţie muzicală la inginerie, drept…”

Europa Liberă: Dar acum aţi restrâns prin Cod sau prin regulamentul anului acesta? Totuşi nu poate să aplice şi la muzică, şi la chimie?

Loretta Handrabura: „Nu, nu este restrâns.”

Europa Liberă: În continuare au libertatea aceasta?

Loretta Handrabura: „În Cod, clauza restrictivă constă în faptul că pot să aplice doar deţinătorii diplomei de bacalaureat..”

Europa Liberă: Am înţeles.

Loretta Handrabura: „Şi cei care au absolvit pre-Bologna. Nu mai pot aplica deţinătorii diplomei de colegiu..”

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Mă gândeam la eleva sau elevul de mâine care alege troleibuzul. Este foarte dificil într-adevăr să-ţi dai seama ce meserie te poate releva mai bine ca personalitate, ca potenţial. Și e un travaliu greu pe care trebuie să-l duci câţiva ani buni la rând şi să te expui experienţelor profesionale diverse. Este ceea ce a lipsit învăţământului nostru şi sper să depăşim acest deficit în noul curriculum şi poate Codul Educaţional să ofere o perspectivă mai largă asupra procesului de învăţare în afara şcolii. Pentru că este important, pentru aceeaşi şcoală din satul Vâprova, de exemplu, dacă există o moară în sat, copiii să aibă ocazia să meargă să vadă ce e cu morăritul acesta, să meargă în instituţii medicale să vadă cum este să fii medic, cum este să

fii asistent medical. Expunerea la experienţe profesionale diverse va releva elevului, cel puţin către vârsta de 15-18 ani, va înţelege dacă cu adevărat poate face faţă şi standardelor meseriei, şi aşteptărilor profesionale ca meseriaş sau exponent al acestei meserii. Și multe ţări integrează în curriculă această posibilitate, aşa-zisele burse sau internship-uri pentru copiii din clasele finale din liceu tocmai în speranţa că-i va ajuta pe aceştia să-şi definitiveze decizia. Pentru că până nu mergi şi nu vezi cum se întâmplă realmente munca la birou sau munca de contabil, sau munca de agronom, munca de tâmplar, oarecum abstract de fapt faci o adeziune la o meserie pe care poate vei ajunge să o urăşti în scurt timp. Deci, o adeziune lucidă pentru o meserie se face doar după expunere constantă, repetată la diferite aspecte ale unei meserii, la factori profesionali în măsură să determine decizia finală.”

Europa Liberă: Acum, când spuneţi aceasta, voi recunoaşte, cu riscul de a avea alura unui nostalgic, dar mă gândesc ce noroc am avut eu că la ţară am încercat toate cele posibile, de la sapă până la hamal şi tot ce vreţi, orchestră, fanfară, turism, într-adevăr ca să fiu în aparenţă năucit de toate acestea, dar până la urmă, probabil, am făcut o alegere corectă. Și am ajuns în această meserie, şi mă gândesc cu foarte mult drag şi respect pentru puţinele încercări care există în taberele de vară, unde pedagogii încearcă să-i ducă pe copii şi la fabrica de îngheţată, şi la hipodrom, şi la zoo să vadă din culise, şi la un şantier numai că aceasta se întâmplă greu.

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Să ştiţi că aceasta o pot face şi părinţii. Cunosc familii care au negociat cu ateliere mici de croitorie pentru ca fetiţa să meargă acolo pe timp de vară şi chiar să presteze un soi de muncă tocmai pentru că are un talent deosebit… .”

Europa Liberă: Da, măcar să dea cu mătura între timp şi tot e…

Daniela Terzi-Barbăroşie: „Nu, face mult mai multe lucruri decât să dea cu mătura, coase hăinuţe deja pentru păpuşi. Şi eu îmi amintesc cu multă gratitudine pentru părinţii mei şi, în special, pentru mama că mi-a permis tot soiul de experienţe de care vorbiţi. Pentru că până să ajung la meserie am tot testat la propriu. Deci, am făcut chiar şi studii la un moment dat şi m-am oprit. Am început alte studii şi m-am oprit. Noroc de mine că am avut aşa mamă, dar nu ştiu câţi părinţi sunt atât de curajoşi, încât să accepte aşa-zisele capricii ale tinerei de 16-18 ani, care, „uite aşa, cu uşurinţă îşi permite să-şi compromită viaţa”, cum îi spuneau vecinii mamei mele, pentru că este un risc, bineînţeles. Copilul ar putea zburda aşa la nesfârşit. Pentru mine acestea sunt căutări şi sunt benefice atâta timp cât omul este responsabil pentru ceea ce face. Dar, până la urmă, aşa ajungi să te bucuri de meseria ta şi să se bucure şi alţii de faptul că tu ai ales această meserie.”

Loretta Handrabura: „Eu voiam să mai zic o noutate care se înscrie în mesajul general şi al învăţării pe tot parcursul vieţii. O noutate pentru Republica Moldova, dar şi pentru mai multe ţări, care abia experimentează, o constituie certificarea competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale sau, ca să fiu mai explicită, nu trebuie obligatoriu să faci o şcoală, dar ca autodidact sau învăţând meseria care îţi place, de la cineva, să mergi într-un centru, indiferent că ai o calificare, şi într-un timp mult mai scurt, nu de un an-doi, dar de trei luni, de jumătate de an să faci această dovadă că poţi să fii o bună coafeză (noi începem de la meserii simple) sau un bun electromecanic şi să-ţi iei acest certificat, completându-ţi grila de calificări, pe care o ai. Deoarece piaţa locurilor de muncă este foarte flexibilă, se schimbă de la un an la altul, şi o calificare achiziţionată după o facultate încă nu înseamnă că aceasta îţi va asigura un loc de muncă pe tot restul vieţii. Dimpotrivă, profilurile ocupaţionale mai noi, vreau să vă spun, presupun că trebuie să ai mai multe competenţe şi mai multe calificări. Vedeţi, deja şofatul devine un plus din start, când mergi la un interviu sau competenţa de a stăpâni computerul, de asemenea, devine parcă de la sine deja una pe care trebuie să o ai, indiferent că mergi pe o calificare de învăţământ superior sau pe o meserie foarte simplă. Noi am înţeles acest lucru, dezvoltăm deja şi acest concept, pe care îl avem într-un proiect şi într-o metodologie, care nu va fi simplu de implementat. Fiindcă trebuie să pregătim şi cadre didactice, care să accepte că e posibil să vină cineva şi să-ţi demonstreze că, nefăcând o şcoală, este un bucătar mai bun, decât unul care a stat trei ani într-o şcoală profesională.”

Europa Liberă: Mai rămâne şi patronul să creadă, patronul unui bar sau restaurant.

Loretta Handrabura: „Aveţi perfectă dreptate că va trebui şi angajatorul să înţeleagă… Dar ei demult deja ne spun că o diplomă sau un certificat nu înseamnă obligatoriu un specialist foarte bun pe care-l bagi în producere şi îţi aduce imediat şi plusvaloare în afacerea pe care o ai.”

Europa Liberă: Da, uitaţi-vă la mine, sunt exact angajatorul care nu cred în ceea ce scrie în diplomă. Eu cred în ceea ce poate face un om. Nu mi se cuvine mie să intervin cu concluzii, dar totuşi cu un sfat pentru fata care stă şi aşteaptă troleul… Cert este că trebuie să fie onestă şi sinceră şi să nu trişeze, să nu încerce să găsească tot felul de circumstanţe atenuante într-adevăr, exact cum a spus doamna Terzi-Barbăroşie, să înţeleagă că alegerea presupune şi responsabilitate, e pe cont propriu. De acum încolo alegerea făcută suportă consecinţele. Și mama a rămas acasă, chiar dacă plânge în batistă şi continuă să trimită bani. Dacă există onestitate şi responsabilitate pentru alegerea făcută, s-ar putea să reuşească. Vă mulţumesc tare mult.