Zeci de prizonieri „ucraineni” au fost obligaţi să mărșăluiască prin Donţek duminică, de ziua independenţei Ucrainei. Erau neraşi şi prost îmbrăcaţi, au fost huiduiţi şi înjuraţi de sutele de oameni care se adunaseră în centrul oraşului. Unii au aruncat în ei cu gunoaie şi sticle goale. Este vorba de o încălcare a Convenţiei Internaţionale de la Geneva privind tratamentul prizonierilor? Ileana Giurchescu rezumă relatarea corespondentului Europei Libere la Washington Carl Schreck.
Separatiştii pro ruşi care au organizat acest „marş al ruşinii” cum a fost repede boteză de mulţi jurnalişti străini aflaţi la Doneţk, au făcut trimiteri directe la „parada prizonierilor germani” organizată de Stalin la Moscova în timpul celui de la Doilea Război Mondial. Inclusiv, camioanele cu apă care spălau străzile „pângărite” de prizonierii de război, la Moscova în 1944 şi duminică, la Doneţk, 70 de ani mai târziu.
Organizaţiile pentru drepturile omului, începând cu Human Rights Watch, au vorbit imediat de încălcarea Convenţiei de la Geneva.
Tatiana Loşkin de la Huan Rights Watch Moscova invocă articolul 3 al Conveţiei, afirmând că acesta se aplică în cazul conflictelor interne şi internaţionale şi interzice orice tratament care încalcă demnitatea individului.
David Glazier, expert în drept internaţional de la Facultatea de Drept Loyola din Los Angeles este mai nuanţat, atrăgând atenţia că în primul rând contează cum este definit conflictul din Ucraina. Când este vorba de un război civil, Convenția de la Geneva interzice orice tratament „care încalcă demnitatea individului”. În cazul prizonierilor într-un conflict internaţional însă, definiția este mult dură, interzicând de exemplu ca prizonierii să fie „expuşi în public şi supuşi pericolului de a fi insultați” – ambele lucruri s-au întâmplat clar la Doneţk.
Mai mult, arată Glazier, chiar dacă parada de duminică este o încălcare a Convenţiei de la Geneva, nu este deloc sigur că este suficient de gravă pentru a constitui baza unui proces pentru crime de război la Tribunalul Internaţional.
Nici Rusia, nici Ucraina dar nici Statele Unite nu sunt semnatare ale tratatului de la Roma prin care s-a înfiinţat Tribunalul Internaţional, dar Ucraina a declarat că recunoaşte jurisdicţia acestui Tribunal pentru orice crimă comisă în Ucraina între noiembrie 2013 şi februarie 2014. Acum ar trebui să semneze un nou acord temporar de cooperare cu Tribunalul Internaţional, pentru a acoperi şi cele întâmplate la Doneţk.
Revenind la problema clasificării conflictului din estul Ucrainei: Crucea Roşie vorbeşte oficial despre „un conflict armat ne-internaţional”. Kievul şi multe cancelarii occidentale susţin însă că Rusia sprijină miliţiile separatiste cu arme şi oameni. Acuzaţie respinsă de Moscova.
Există precedentul unui proces intentat pentru că prizonieri de război au fost prezentaţi publicului. În septembrie 1946, generalul german Kurt Maezler a fost condamnat pentru că a „supus sute de prizonieri de război americani şi britanici insultelor, ameninţărilor şi pericolului de a fi maltrataţi” prin faptul că i-a obligat să mărşăluiască prin Roma, în ianuarie 1944. Maezler a fost judecat şi condamnat de un tribunal militar american.