Invitat de ministerul moldovean de externe, ziaristul şi scriitorul român Cristian Tudor Popescu, cunoscut pentru judecățile tăioase la adresa politicienilor, dar şi a colegilor de breaslă, a purtat un dialog cu jurnalişti de la Chişinău despre obligațiile care rezultă din orientarea pro-europeană a Republicii Moldova.
Fondatorul şi editorialistul publicației „Gândul” din România, care ţine cursuri universitare despre istoria propagandei şi mijloacele moderne folosite de manipulatorii din presă, s-a arătat conştient de dificultăţile cu care se confruntă mass-media din Republica Moldova, care activează în condiţii de presiune propagandistică răsăriteană.
În pofida acestei circumstanţe atenuante „jurnaliștii nu trebuie să fie indulgenţi cu politicienii care se declară pro-europeni, şi trebuie să le taxeze greşelile”.
Vasile Botnaru și Cristian Tudor Popescu
Pentru că, se declară convins Popescu, jurnalismul înseamnă a sluji faptele, nu o cauză nobilă. Cât priveşte propaganda, ea urmează fi demontată prin deconspirarea ţintelor şi mecanismelor în faţa opiniei publice.
Pe când închiderea unor posturi care fac propaganda le dă apa la moară lor însele, pentru că le permite să se autovictimizeze politic.
Doar prin decizia unui tribunal sistarea unor posturi pseudojurnalistice poate avea efectul scontat.
Cristian Tudor Popescu: „În jurnalism, există nişte limite ale iubirii. Eu nu spun că un jurnalist trebuie să fie un ciborg. E un om, are şi el preferinţe, are convingeri, are afecţiuni chiar de natura asta, pentru linia pro-europeană. Dar dacă e de meserie jurnalist, atunci trebuie să-şi pună frână. Nu există, după părerea mea, altă cale. N-ai voie ca jurnalist, la un moment dat, să te apuci să faci nişte declaraţii exaltate în legătură cu integrarea în Uniunea Europeană. Nu sunt în fişa postului.”
În afară dilemelor etice, jurnalistul se confruntă și cu dimensiunea filozofică a meseriei. Cristian Tudor Popescu consideră că duşmanii unui ziarist sunt mai aproape decât pare.
Cristian Tudor Popescu: „Inamicul principal al jurnalistului este el însuşi. Nu există în clipa de faţă, nici în România şi cred că nici în Republica Moldova, un adversar mai periculos pentru jurnalist decât presa. În momentul în care nu există spirit de breaslă... este lucrul cel mai grav care se întâmplă în România. Fiecare stă în cochilia lui acolo şi face ce-i dictează patronul, transformându-se într-un propagandist. Atunci, jurnalistul e din ce în ce mai vulnerabil, pentru că atunci când eşti segregat, eşti singur – eşti la mâna patronilor.”