Duminica au avut loc alegeri in regiunile separatiste ale Ucrainei, Doneţk si Luhansk. Alegerile au fost recunoscute numai de Rusia, in timp ce comunitatea occidentala si Kievul le-au respins considerindu-le „o farsa” şi nelegitime. Astazi comandantul rebelilor pro-rusi din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, care ar fi obţinut 84% din voturi duminica, şi-a preluat prerogativele de „sef” al asa-numitei Republici Populare Doneţk. La ceremoniile de astazi au participat deputati din Duma de stat de la Moscova si din regiunea separatista a Georgiei, Abhazia.
La Kiev, presedintele Petro Poroşenko a avut in aceasta dupa amiaza o reuniune a Consiliului National de Securitate si de Aparare şi a decis sa intareasca prezenta militara ucraineana in estul Ucrainei.
Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko a declarat în deschiderea şedintei Consiliului National de Securitate si de aparare că prezenta militara ucraineana in estul ţării trebuie intarita:
„Pentru a împiedica aceasta tumoare canceroasa sa se metastazeze în alta parte, statul ucrainean trebuie sa blocheze acel teritoriu. In funcţia mea de comandat şef am dat ordine echipei mele si ministerului apărarii sa formeze citeva noi unităţi militare care sa ne permita sa blocam cu promptitudine orice posibila avansare a forţelor pro-ruse in directia Mariupol si Berdiansk, Harkov si in nordul Luhanskului si in regiunea Dnipropetrovsk.”
Inainte de şedinta de astazi, preşedintele de la Kiev a fost foarte clar in legatura cu alegerile de duminica, spunind ca ele incalca înţelegerile de la Misnk, din luna septembrie. Atunci, propunerea Kievului a fost pentru a acorda regiunii Donbas un statut special in cadrul Ucrainei, oferind mai multa autonomie si posibilitatea de a organiza alegeri locale in luna decembrie.
„Aceasta farsa, desfasurata sub ameninţarea tancurilor si a mitralierelor nu are nimic de-a face cu exprimarea vointei poporului si nu poate fi vorba despre „alegeri”. Banditi, teroristi si invadatori s-au „incoronat” drept deputati, ministri si prim ministri sau chiar regi si împărați, dar indiferent de ce îşi vor pune pe cap, ei rămân invadatori, hoţi si pistolari…”
Ca urmare a nerespectarii intelegerii de la Minsk de catre separatistii pro-rusi, presedintele de la Kiev a declarat ca ia in considerare să faca nişte „ajustări” propunerii facute in septembrie pentru autonomie lărgita pentru Donbas.
Inainte de sedinta, liderul de la Kiev a declarat ca ramine un „susţinător” ferm al planului de pace in ciuda alegerilor controversate de duminica.
La Viena, secretarul general al ONU, Ban Ki Moon a criticat alegerile de duminica spunind ca sunt „o evolutie contraproductivă si nefericita”. Ban Ki Moon s-a adresat Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa si a spus ca situatia din Ucraina continua sa fie foarte îngrijorătoare.
Reprezentatul permanent al Rusiei la OSCE, Andrei Kelin, a declarat ieri ca este „extrem de important sa existe un dialog susţinut între autorităţile de la Kiev si reprezentantii din Donbas „in contextul acordurilor de la Minsk”, adica exact acele acorduri care nu sunt acum respectate de separatistii pro-rusi. Mai mult, ministrul adjunct de externe de la Moscova Grigori Karasin a spus ca noii lideri „alesi” in estul Ucrainei au mandat sa negocieze cu Kievul.
Aleksandr Zaharcenko, dupa ceremonia de „inaugurare” de astazi de la Doneţk s-a declarat şi el gata de orice negocieri:
„Suntem gata sa ne intilnim cu oricine. Intrebarea ar trebui adresata lui Poroşenko – daca el este gata pentru asta. Sau poate ca ar trebui sa fie gata?! Noi o sa aşteptam…”
Intre timp, comandantul trupelor NATO din Europa, generalul american de aviatie Philip Breedlove spune că cel putin 250-300 de militari rusi continua sa se afle pe teritoriul Ucrainei şi ca apare evidenta o tendinţă în care linia de demarcaţie intre forţele guvernamentale ucrainene si liniile separatiştilor rusi se intareste, in timp ce frontiera dintre Rusia si estul Ucrainei controlat de separatisti devine din ce in ce mai vaga. Generalul a avertizat si ca situatia de acum permite crearea si in Ucraina a unui conflict îngheţat precum cele din Georgia si Moldova.