La aeroportul Serghei Prokofiev din Donețk, din primăvara anului trecut, pe cer, în loc de avioane, zboară rachete și proiectile.
Corespondenta „Current Times” Shahida Yakub povestește că a încercat să ajungă la aeroport de pe partea controlată de militarii ucraineni, prin mijlocirea Consiliului de Securitate Național al Ucrainei. Drumul din Donețk, care de obicei îți lua nu mai mult de 20 de minute, a durat patru ore. Jurnalista a trebuit să treacă patru puncte de control ale autoproclamatei Republici Populare Donețk, iar după asta – avanposturile vamale și de frontieră ucrainene.
Shahida spune că a devenit martora oculară a „stării în care se află armata ucraineană pe linia frontului”, a văzut „murdăria, lipsa unor condiții elementare de trai, produsele alimentare aduse de voluntari”.
Teritoriul este controlat de batalionului Dnepr. În subsol, unde militarii stau cu lunile, pe pereți sunt atârnate desenele făcute de copiii lor pentru a le ridica moralul. Ele au fost aduse de voluntari.
Un militar din batalionul Dnepr povestește că „nimeni nu simte existența unui armistițiu”: în fiecare zi, de câteva ori, pozițiile lor sunt atacate.
După cuvintele ostașilor, această subdiviziune este finanțată de șeful administrației din Dnepropetrovsk Igor Kolomoiskii, care în fiecare lună îi răsplătește cu câte două mii de dolari.
Shahida a intrat și în subsolul „Gardei Naționale a Ucrainei”, care se afla peste drum de batalionul Dnepr. Deși arăta la fel, i s-a interzis să-l filmeze „din motive de securitate”.
Jurnalista totuși a ajuns la aeroport, însă nu din partea apărată de militarii ucraineni, ci cu ajutorul „mercenarilor” din batalionului Vostok.
Zona aeroportului seamănă cu un cadru dintr-un „thriller american”. Luptătorii din batalionul Vostok se simțeau acolo în apele lor și jurnalistei i s-a părut că ei controlează, de fapt, aeroportul.
Militarii vorbesc despre tacticile folosite, când fiind puțini la număr, au dat de înțeles că ar fi mai mulți: prin strigăte, vorbe și insulte.
Shahida spune că atâta timp cât a fost la Donețk, focurile n-au încetat. Împrejur, sate pustii și distruse. Iar mormanul de dărâmături este ceea ce, cândva s-a numit, un aeroport.