Criza adevărului occidental (I)

E foarte ușor de observat că Europa are probleme. Nu orice fel de probleme ci serii persistente de probleme care s-au stabilizat sub forma a trei crize majore. Într-un fel știm sau credem că știm totul despre: criza economică, criza islamică și criza rusă. Dacă lăsăm la o parte criza economică, cea mai comentată și familiară criză de sistem a Europei, am putea conchide că atît criza rusă cît și criza islamică sînt noutăți neașteptate. derutante și divergente. Cu alte cuvinte: marile probleme din relațiile cu lumea islamică și Rusia ar fi două necazuri simultane apărute în cel mai nepotrivit moment.

Sub presiunea acestor două crize, Uniunea Europeană a dat în mod repetat impresia că suferă de iluzia frontului unic și a alergat, mai mult sau mai puțin retoric, de la o avarie la alta, de la o criză la alta, pentru a repara ce mai e de reaparat. Dar e, cu adevărat, pusă Europa în situația de a face față unor crize distincte? În aparență, lucrurile stau exact așa. Ieri, criza din Ucraina ia fața actualității și întreg cortegiul politico-mediatic european dă fuga spre a stinge incendiul. Azi, criza islamică aduce un nou atentat sîngeros și întreg cortegiul politico-mediatic european se repede asupra noii urgențe pe care o plasează imediat în centru, uitînd de problema rusească.

Reflexul a fost și mai e, încă, vizibil după masacrul de la Paris. Deodată, drama de pe flancul de Est al Uniunii Europene s-a micșorat și aproape a dispărut, ca și cum Vladimir Putin s-ar fi răzgîndit sau retras. Cine a mai avut timp de știrile venite din Ucraina a înțeles că iluzia frontului unic e o mare eroare. Nu. Vladimir Putin nu e lipit de televizor pentru a afla ce știri mai vin de la Paris și nici n-a uitat de Ucraina. E chiar foarte probabil ca, nu peste mult timp, o nouă baie de sînge ucrainean să trimită atenția Europei la granița de Est, sub presiunea reînoită a crizei ruse.

Într-adevăr, presiunea dublă cu care se confruntă Uniunea Europeană e derutantă și va rămîne așa, în lipsa unei analize duse pînă la capăt. Întrebarea de bază e brutală: ce are lumea cu Europa? Cine nu și va pune această întrebare aparent primitivă va tatona răspunsuri docte și inutile. Răspunsul și calea spre o soluție care exclude alergatul de la o criză la alta pot veni numai dacă pornim de la elementele comune ale celor două mari probleme care agită și amenință Europa. Oricît ar părea de improbabilă, rădăcina comună a celor două amenințări trebuie căutată. Așadar: au oare ceva în comun presiunea islamică și presiunea rusă?