Despre soluții



Țara noastră se duce de râpă. Tot mai mulți încep să conștientizeze acest lucru și tot mai puțini încearcă să-l combată. Poate doar activiștii înflăcărați ai partidelor de la guvernare, dar din aceștia ramân tot mai puțini și mai puțini. Însă viteza, cu care țara merge de râpă în ultimele luni, săptămâni sau chiar zile, este mult mai mare decât ne-am așteptat cu toții.

După ultima mea postare «Eroii sunteți voi» am fost criticată ca aș fi promovat ideea că e mai bine să stăm, cuminți, acasă și să renunțăm la diferite forme de presiune. Voi încerca sa fiu mai explicită.

Eu nu mai cred în proteste. O dată am protestat deja. Dezămăgirea, pe care am trăit-o după, m-a vaccinat pe mult timp înainte. Eu nu mai cred în lozinci «Moldova fără comuniști!», «Moldova fără Voronin!», «Moldova fără oligarhi!» și soluții imediate. Până la urmă, acestea rămân doar lozinci, iar cei care le promovează, de cele mai dese ori, se conformează, treptat, regulilor de joc.

În condițiile de astăzi, când în Republica Moldova există un stat în stat, în care regulile sunt scrise de clanuri pentru clanuri, numirea sau ne-numirea lui Iurie Leancă sau Chiril Gaburici în funcție este o schimbare neesențială. Bineînțeles, cu Iurie Leancă „fațada" Moldovei ar arăta mai îngrijită și proaspăt vopsită, dar fundamentul, oricum, ar rămâne putred.

Soluții există, însă nu este îndeajuns să strigăm «Jos!» atâta timp cât nu avem ce propune în schimb. Republica Moldova, ca niciodată, are nevoie de schimbări nu de formă, ci de conținut.

Doru Petruți a scris în aceste zile despre formarea unui Guvern din Umbră și are perfectă dreptate. E nevoie de alt guvern, alt program, alți oameni și altă viziune. Nu mai este vorba despre Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală, e vorba despre noi și ce va fi cu noi în 20 de ani. Dacă vom mai fi. Dubai a fost construit în 20 de ani (nu-mi povestiți despre petrol - și în Rusia este petrol, ei și ce?). Singapore în 40 de ani s-a transformat dintr-o insulă de nisip în una dintre cele mai performante economii din lume (nu-mi povestiți despre autoritarismul lui Lee Kuan Yew - pot să vă aduc multe exemple de țări cu regimuri autoritare, care n-au reușit nimic). Finlanda, Estonia... Lista poate fi continuată. Știți ce le unește pe toate? În aceste țări au existat vizionari care au știut ce să facă în perspectiva nu doar a unui singur ciclu electoral, ci de zeci de ani.

Moldova are nevoie de un proiect politic pro-european nou și acest lucru devine tot mai palpabil. El trebuie neapărat construit de jos și nu de sus, altfel istoria se va repeta. Oamenii integri și cu viziune ar trebui să demonstreze acum capacitatea de a se organiza, să uite, măcar pe o perioadă, despre adevăruri istorice, supărări geopolitice și să înceapă să schițeze un program concret de dezvoltare. Apoi vor urma patru ani de bătut la fiecare ușă din Moldova. Altă soluție nu există.

În rest, căutați-vă de treabă. Deveniți profesioniști în ceea ce faceți, câștigați bani, căpătați-vă experiență, aveți grijă de cei apropiați și încercați să nu vă mai creați eroi. Eroii sunteți voi. Va veni timpul și voi veți face schimbarea.

Cu toate că, cine știe, poate timpul deja a venit?