Însemnătatea istorică și tragică a figurii lui Mihail Gorbaciov pot fi înțelese mai bine, după o comparație foarte largă în care vremurile noastre fac figură de episod nevrotic. Probabil cea mai vizibilă trăsăturuă prin care vremurile noastre s-au despărțit de trecutul recent e nervozitatea violentă. Tot ce era pînă nu demult imposibil și de neimaginat a devenit posibil și vizibil.
Occidentul e încărcat și aproape încercuit de crize simultane pornite din Orientul Mijlociu, Rusia și Africa. Violența a devenit un bun intim, purtată pe Internet în înregistrările scelerate plantate de teroriști arabi. Orientul Mijlociu a devenit o gaură neagră în care a dispărut statul libian. O mișcare de fanatici macabri vrea să tîrască lumea spre începuturile Evului Mediu și a pus pe picioare un așa zis califat care se întinde pe foste teritorii iraqiene și siriene.
Pe frontiera de Est a Uniunii Europene, Rusia a provocat un război murdar, care macină statul ucrainean și așa ros de propriile boli politice. Mediterana e, deja, un culoar de trecere pentru miile de refugiați africani care pun piciorul, lună de lună, în Europa. Marile orașe ale Occdentului sînt atacate periodic de grupuri de fanatici islamici din ce în ce mai îndrăznețe și convinse de victoria lor viitoare. Lumea anului 2015 e un dezmăț greu de urmărit, darmite de supravegheat și controlat. Mai mult decît violența neîngrădită, cinică sau scabroasă, slăbiciunea fostelor mari puteri occidentale a ajuns o evidență înspăimîntătoare.
Ce legătură au toate aceste aberații extreme cu evenimente legate de figura lui Gorbaciov, acum 25 de ani? Nici o legătură directă și toate legăturile indirecte. Gorbaciov nu a apăsat pe butonul care a aruncat istoria în aer, dar, sub conducerea lui, plăcile care țineau istoria politică a Europei, de 50 de ani, într-o strucutură fixă, s-au clătinat. Ce a urmat e un amestec de naivitate, voință și fanatism. Căderea în trepte a arhitecturii comuniste a fost întîmpinată în Occident cu o impresie optimistă greșită: impresia după care comunismul a falimentat de rușine și e gata să facă loc democrației. Această politică a făcut ravagii și în țările arabe, unde multă lume bine și doctă a așteptat izbucnirea (inexplicabilă) democrației. Rezultatul e un dezastru pentru Orientul Mijlociu și o criză în creștere pentru Europa.
Mihail Gorbaciov e, azi, unul din pensionarii venerabili ai politicii rusești și eruopene. Rusia a revenit la tiparul autoritar și nu mai are timp de cel pe care îl acuză de toate relele din lume. Asta, desigur, fără să bage de seamă că în lipsa lui Gorbaciov, Rusia comunistă ar fi suferit o umilință și mai tîrzie și mai gravă. Gorbaciov e un personaj uitat dar, cu timpul, e posibil să înțelegem că schimbarea istorică extraordinară pe care o străbatem a început în anii de conducere politică ai lui Gorbaciov. Cumva, după o logică fără antidot, odată cu Gorbaciov istoria s-a deșirat și, după toate semnalele, va continua s-o facă pînă la dezagregarea completă a lumii așa cum o știam acum 20-25 de ani.