România vecină trece şi ea, cum bine se ştie, printr-o puternică luptă cu corupţia la nivel foarte înalt. Aproape că nu este zi fără vreo ştire legată de deschiderea unui nou dosar de corupţie sau de arestarea sau investigarea unora dintre cei bănuiţi de fapte de corupţie. Sumele despre care se vorbeşte în unele cazuri sunt cu extrem de multe zerouri şi, dacă nu ar fi fost furate, ar fi ajutat concret la construcţia de autostrăzi, şcoli, locuinţe sociale, etc…
Două au fost, până de curând, piedicile psihologice și în același timp legale, care au lucrat împotriva confiscării averilor dobândite în mod fraudulos în România: este vorba în primul rând despre Legea 18 din 1968, cunoscută în perioada comunistă drept „legea ilicitului”, lege sub pretextul căreia putea fi pedepsit oricine se răzvrătea împotriva regimului. În al doilea rând a fost vorba despre precauțiile constituționale. Textul legii din 1968 explica faptul că „prin justificarea provenienței bunurilor se înțelege obligația persoanei în cazuă de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea bunurilor”. În 1996, Curtea Constituțională abrogă această prevedere, pe motiv că ar fi în contradicție cu Legea Fundamentală care precizează că „Averea dobândită nu poate fi confiscată”, iar „Caracterul licit al dobândirii se prezumă”.
Așadar amintirile vechiului regim și o Constituție prea permisivă au făcut ca România să întârzie destul de mult până să înceapă confiscările reale. În 1996, vechea lege din Codul Penal comunist este abrogată și o alta îi ia locul (Legea 115/1996) reluând de fapt formulările anterioare, cu efortul legiuitorului de a ocoli cuvântul „ilicit” atât de uzat pe vremea lui Nicolae Ceuașescu. Apoi Legea de funcționare a Agenției Naționale de Integritate, cea care monitorizează averile, modificată și răsmodificată în 2010 permite unei comisii, care se formează în mod ironic după același algoritm ca pe vremea vechiului regim, din doi judecători și un procuror, să trimită instanței dosarele în care se bănuiește că bunurile dobândite nu pot fi justificate.
Prima mare modificare legislativă are loc în 2006 prin intrducerea confiscării speciale și apoi în 2012 prin adoptarea legii privind confiscarea extinsă. Ambele fac parte din noul Cod Penal intrat în vigoare la începutul anului trecut.
Deci, cu toate că legislația românească a avut mereu legi prin care averile ilicite puteau fi confiscate, în practică acestea nu au fost aplicate până foarte de curând.
Confiscarea specială permite confiscarea „bunurilor produse prin săvârșirea faptei” pentru care învinuitul este condamnat, precum și a celor care „au fost folosite” pentru încălcarea legii. Dacă se demonstrează că făptașul a folosit un apartament anume pentru trafic de persoane, apartamentul se confiscă.
Confiscarea specială oferă posbilitatea judecătorului de a confisca bunuri sau bani și de la alte persoane, cărora se presupune că le-au fost transferate, de către inculpat pentru a se proteja. În baza acestei prevederi, în dosarul lui Dan Voiculescu, fondatorul televiziunilor Antena 1 și Antena 3, confiscarea decisă de judecător nu s-a oprit doar la el ci s-a ramificat și asupra bunurilor familiei și trustului media patronat de el, cărora urmează să li se confiște mai multe bunuri, între care chiar sediul televiziunilor. Lucrurile trenează, deocamdată, fiindcă nu e suficientă decizia judecătorului, care este urmată de o instanță care trebuie să execute această decizie.
Confiscarea extinsă, pe de altă parte îi permite judecătorului să hotărască anumite confiscări în funcție de traseul banilor care ajung la cel acuzat, indiferent dacă e vorba despre fapte de corupție sau de trafic de droguri, arme, persoane etc. Spre exemplu în cazul unei persoane care vinde droguri, dacă se constată că veniturile din ultimii patru ani sunt discordante față de ceea ce putea obține pe căi legale, atunci se presupune că întreaga avere a fost obținută în urma traficului de droguri și se confiscă. Nu trebuie dovedită explicit legătura între avere și infracțiune: confiscarea se face automat. Confiscarea extinsă poate fi o completare a confiscării speciale sau poate fi folosită separat. În câteva dosare de medici și vameși și-a produs deja efectul. De pildă, pentru medicul care a fost prins luând mită, procurorii au făcut o evaluare a averii pe care a dobândit-o doctorul în ultimii cinci ani și a găsit mari discrepanțe între veniturile declarate și cele nedeclarate. Judecătorul nu a avut nevoie să demonstreze că bunurile lui au fost cumpărate cu bani din mită, ci a presupus acest lucru pe baza analizei financiare și a faptei pentru care a fost condamnat.