E limpede că ceva s-a schimbat și că s-a schimbat în rău. Omogenitatea electoratului s-a spart. Odinioară ea era dată de structura de clasă și geografică. Grupurile sociale cu venituri mici, legate de munca manuală, grupate în jumătatea de Nord care cuprinde Scoția și Nordul Angliei, votau laburiștii. Grupurile sociale cu venituri medii și mari, legate de inițiativa liberă și comerț, grupate în jumătatea de sud a țării, adică în Anglia centrală și de sud, votau conservatorii.
Londra era o excepție, pentru că în ciuda veniturilor mari, dădea voturi Laburiștilor, în special pe baza cartierelor mai sărace, dar mult mai populate. Votul din jumătatea de sud a țării și din Londra a rămas în mare parte același. Însă votul din jumătatea de nord a trecut în mîna naționaliștilor scoțieni. Asta n-ar fi în sine important. Însă naționaliștii scoțieni vor ruperea de Marea Britanie și au forțat un referendum pentru independență, pe care l-au pierdut la mare luptă anul trecut. Cu asta, noua realitate a Regatului în criză s-a impus. Naționaliștii scoțieni profită de o situație ciudată: ei sînt cei ce vor să rupă regatul, dar participă la alegeri în Regat, intră în Parlamentul britanic și decid și pentru englezi, în timp ce au propriul Parlament scoțian, în care englezii nu au nici un cuvînt de spus.
Se poate înțelege de aici că vechiul sistem politic britanic a fost rupt de apariția așa numitei politici a identității. Înainte, sistemul era bazat pe valori - de stînga sau de dreapta, capitaliste sau socialiste. Acum, valorile au fost înlocuite de identitate, de ceea ce simte alegătorul. Și alegătorul se simte orice și încă mai mult. Se simte localnic (scoțian, galez, englez) deși vorbește alături de toți ceilalți engleza. Conștiința națională, reînviată brusc după sute de ani, de regulă, o iluzie agitată de demagogi și folosită de toți cei ce vor să plătească polițe, să stingă frustrări sau să se simtă, în sfîrșit, ceva. Alții se simt autonomi și anti-sistem (stînd acasă, votînd partide de furioși sau votînd pentru copaci și drepturile animalelor). Aleșii se simt totuna cu părinții lor și votează împotriva pericolului de topire în Uniunea Europeană. La rîndul lor, partidele mari au încetat să mai lupte pentru valorile care le definesc.
Laburiștii și Conservatorii sînt greu de deosebit și se rezumă la o listă de danii, pomeni și scutiri pe care le răsucesc altfel cu fiecare nouă campanie electorală. Pe de o parte, convergența partidelor mari, pe de altă parte, fărîmițarea în electorate și partide cu agendă de nișă au venit de hac faimoasei clarități și stabilități britnaice.
Trăgînd linie, dispariția valorilor generale și a credinței în lucruri împărtășite de toată lumea a transformat politica britanică într-o ciocnire dezordonată de interese și obsesii de grup restrîns sau personale. Atomizarea și egoismul care au preluat controlul în viața publică au generat o realitate politică confuză, care alimentează neîncrederea în politicieni și întețește atitudinile anti-sistem. Cercul se închide și garantează o criză în regim permanent.