Referendumul prin care irlandezii au decis la 22 mai să legalizeze căsătoriile cuplurilor de același sex a redeschis tema drepturilor minorităților sexuale în Europa. Unii observatori spun că în această privință continentul este divizat între partea occidentală, tot mai inclusivă și mai liberală, și un est încă intolerant, unde homofobia este ridicată uneori la rang de politică de stat. Parlamentarul german dr. Bernd Fabritius este unul din membrii Bundestagului care urmăresc cu atenție soarta minorităților europene, mai ales că el însuși provine din minoritatea sașilor ardeleni, pe care a părăsit-o cu familia pentru a se stabili în Germania pe când avea numai 18 ani. Într-un interviu telefonic, dr. Bernd Fabritius a spus Europei Libere că referendumul irlandez confirmă o schimbare profundă în societățile europene.
Bernd Fabritius: „Cred că toate țările din UE ar cam trebui să se preocupe de realitățile din societatea noastră. Referendumul din Irlanda a arătat că societatea civilă a realizat de mult că există două forme în viață, una căsătoria clasică, cum o știm de mult, a doua sunt parteneriatele între persoane de același sex, un grup de persoane care alcătuiește poate cinci până la zece la sută din societate. Nu cred că mai este cazul ca acest grup de persoane să fie discriminat în continuare. Sunt convins că decizia din Irlanda arată că societățile sunt pregătite pentru o viață mai modernă.”
Europa Liberă: Dar chiar țara dvs. Germania pare să nu fie gata să accepte căsătoriile cuplurilor de același sex. Partidele conservatoare, inclusiv al dvs. CSU, sunt de părere că „ajung” uniunile civile. Credeți că această opoziție se va schimba în timp?
Bernd Fabritius: „Asta nu vă pot spune direct, dar părerea mea este că nu este absolut necesar să schimbăm denumirile. După părerea mea parteneriatele înregistrate sau uniunile civile, care depășesc cu mult un contract civil încheiat de cineva care cumpără o mașină, sunt totuși parteneriate înregistrate la serviciul de stare civilă cu exact aceleași consecințe cum le are o căsnicie...
Eu sunt convins că nu are nici o semnificație cum denumim acest raport între două persoane, care se bazează pe răspundere reciprocă, pe planificarea vieții, deci aceste raporturi care se încheie în fața statului, inclusiv dacă noi le numim căsnicie sau le numim parteneriat înregistrat au același scop și ar trebui să aibă aceleași drepturi. Însă părerea mea este că nu este obligatoriu să aibă și aceeași denumire.
Dezbaterea publică în Germania în momentul actual se focalizează pe acest punct. Este neapărat necesar să folosim și aceeași denumire? Eu sunt convins că nu este absolut necesar acest lucru dacă se înlătură discriminarea cotidiană. Dacă nu mai este vorba de o consecință juridică diferită, atunci după părerea mea am ajuns la punctul în care am dorit să ajungem, indiferent dacă le numim pe amândouă „căsnicii” sau una este „căsnicie” și alta „parteneriat înregistrat”.
Europa Liberă: Urmăriți atent evoluțiile din estul Europei. Credeți că Europa este „divizată” în ce privește libertățile și drepturile LGBT, cu un vest care acceptă minoritățile sexuale și est dominat de Rusia în care homofobia este uneori politică de stat? Poate face occidentul ceva pentru minoritățile din est?
Bernd Fabritius: „Da. Poate face și trebuie să facă. Trebuie să apere drepturile omului în toate țările din sfera europeană. Eu observ cu destul de mare îngrijorare că nu numai în Rusia, dar și în celelalte țări unde predomină o linie religioasă extremă - observ acolo o reținere în acceptarea drepturilor omului pentru persoanele respective. Eu m-am mirat de exemplu să constat că, chiar și în România, Biserica Ortodoxă s-a profilat într-un mod destul de negativ față de asemenea înlăturare a discriminării. Cred că bisericile în țările est-europene ar fi bine sfătuite să se îndepărteze de la aceste poziții de discriminare care nicidecum nu-și găsesc o justificare nici chiar în religie.
Europa Liberă: Credeți că UE când se va gândi poate din nou la extindere ar trebui să condiționeze mai mult apropierea unor țări estice de organizație și de respectarea drepturilor LGBT?
Bernd Fabritius: „Da, sunt convins că va trebui să fie așa, în orice caz eu o să fac eforturi în acest scop. Cred că trebuie să fim atenți ca concertul de valori în UE să nu se schimbe în nefavorabil. Deci o țară în care drepturile minorităților, inclusiv comunității LGBT, nu sunt respectate, nu are ce căuta în Uniunea Europeană.
În momentul actual privim cu mare atenție cum se dezvoltă situația în Serbia, dar o să privim de exemplu și în Moldova și în celelalte țări care tind spre un viitor european, spre o perspectivă europeană, să rezolve și această situație. Cred că aceste țări, în special guvernele acestor țări trebuie să aibă grijă ca dezvoltarea societății să țină pasul cu dorința de aderare.”