Ieri, dar şi astăzi pe reţelele de socializare au apărut zeci de mesaje de contestare a gestului liberalilor, ieşiţi duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru o întâlnire electorală, dar care a fost văzută mai degrabă ca o contramanifestaţie la reuniunea platformei civice Demnitate şi Adevăr. Iar ideea de bază a criticilor e că liberalii au comis o gafă enormă, bruind o manifestaţie a potenţialilor lor votanţi, ce îi va aduce lui Dorin Chirtoacă eşecul la apropiatul scrutin local.
„Visul cel rău s-a împlinit: forţele pro-europene sunt mai polarizate şi compromise decât ar fi putut planifica un artizan criminal. A rămas un fleac: sa alegem răul cel mic şi să-l suportăm pe bani publici”, scria bunăoară pe contul său de pe Facebook directoarea „Ziarului de gardă”, Alina Radu.
„Daca ai organizat contra-evenimentul, de ce să sperii lumea cu autobuze şi camioane, ocupând artificial întreaga piaţă?”, se întreba un internaut.
„Ce am văzut azi în piață pur și simplu m-a distrus moral. Un primar pe care l-am susținut de-a lungul anilor și eram pe cale să-l votez în curând, dă muzica tare atunci când oamenii sinceri scandează „Vrem miliardul înapoi”, scria un alt internaut.
„Ce prostie ... foarte prost au gestionat liberalii evenimentul de astăzi, iar aceasta deja e istorie. Dorin, aici s-a terminat şi cariera ta”, nota un alt vizitator al reţelelor de socializare.
De ce a enervat totuşi atât de mult comportamentul de duminică al liberalilor? Iată opinia analistului politic Anatol Ţăranu, director al centrului de analiză şi consultanţă politică „Politicon”:
„Cultura politică în Republica Moldova este la pământ şi chiar oamenii cu aceleaşi viziuni politice nu sunt capabili să găsească limbă comună într-o situaţie elementară cum a fost cea de duminică. PL a gestionat de-o manieră dezastruoasă această situaţiei şi va fi principalul care va suferi pierderi politice irecuperabile. A făcut o gafă enormă.”
Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, are două posibile explicaţii ale comportamentului liberalilor de duminică. Una ar fi că, fiind incapabil să-şi adune prea mulţi adepţi, Mihai Ghimpu a încercat să profite electoral de prezenţa sporită la celălalt miting:
„Însă vorba aia: unde dai şi unde crapă.”
O altă posibilă explicaţie e, la părerea analistului, că acţiunea de duminică ar fi „o notă de plată” achitată anticipat de liberali pentru o eventuală participare la o coaliţie postelectorală ulterioară:
„În mod obiectiv, acest miting al platformei „DA” diminuează din popularitatea partidelor de la guvernare şi asta se vede din sondaje. Se pare că guvernul Gaburici o să pice, nimeni nu e interesat în alegeri anticipate şi atunci aceasta ar putea fi una din condiţii pentru ca să acceadă şi dl Ghimpu la guvernare. Pentru că este bună opoziţia, dar ea nu mai are nici un rost după alegerile locale. Or, iarăşi nu a ieşit aşa cum a planificat dl Ghimpu şi lucrurile au luat o turnură nu tocmai potrivită pentru partidul domniei sale.”
Chiar dacă se pare că şi-au anunţat primii manifestaţia, liberalii au fost criticaţi pentru că nu au cedat în faţa numeroşilor simpatizanţi ai celeilalte manifestaţii. Şi totuşi nimic nu a stârnit atâta zgomot în opinia publică ca speculaţia pe care a insistat, de exemplu, jurnalista Natalia Morari, că liderul liberalilor s-ar fi întâlnit în ajun cu liderul neformal al democraţilor, Vlad Plahotniuc, o speculaţie pe care Mihai Ghimpu a negat-o cu fermitate, dar nu se ştie cât de convingător.