După cincisprezece ani de la scufundarea submarinului Kursk, soldata cu moartea tuturor marinarilor de la bord, în număr de 118, avocatul care a reprezentat 55 dintre familiile victimelor în instantele ruseşti crede că întregul adevar nu a fost spus încă. Corespondentii RFE/RL, Rob Coalson si Inna Denisova au stat de vorba cu avocatul si au privit in urma la situatia Rusiei de acum 15 ani.
Avocatul Boris Kuznetov, care a reprezentat 55 dintre familiile victimelor de pe Kursk, crede că tragedia de pe Kursk a însemnat un moment de cotitura pentru Rusia modernă:
„Minciunile au început cu scufundarea submarinului Kursk. Cînd submarinul s-a scufundat guvernul a început să se amestece in sistemul legal şi în sistemele agentiilor de fortă. Guvernul a început de atunci controlul masiv al presei. Intregul proces de a submina democraţia din Rusia, din multe puncte de vedere, a început atunci, cu aceasta tragedie.”
In opinia sa in august 2000 a început lungul şir al minciunilor preşedintelui Putin.
Avocatul trăieste acum in Statele Unite. Guvernul rus i-a deschis dosar penal şi a emis un mandat internaţional de arestare. El este acuzat ca ar fi facut publice secrete de stat – avocatul a demonstrat intr-un proces într-un tribunal rusesc că, Serviciul de securitate al Rusiei, FSB-ul, înregistreaza ilegal convorbirile membrilor Parlamentului. Avocatul spune ca acţiunea împotriva lui este menită să îl orească să mai investigheze cazul şi să îşi faca meseria.
„Acum 15 ani, într-adevar, peisajul media al Rusiei era foarte diferit de cel de astazi. Multe canale de televiziune erau controlate de oligarhi, dar ORT, televiziunea naţionala, ce-i aparţinea lui Boris Berezovski, a putut sa prezinte intr-o transmisiune live de o ora situatia de pe Kursk.”
Jurnalistul Serghei Dorenko îşi încheia astfel emisiunea consacrata tragediei de pe Kursk si greşelilor autorităţilor:
„Povestea submarinului Kursk nu este încheiată. Am ridicat numai nişte întrebări si am ajuns la anumite concluzii. Principala concluzie este ca guvernul nu ne respecta şi minte. Si lucrul cel mai important este ca guvernul se poarta asa cu noi pentru ca noi ii permitem sa ne trateze asa…”
Acum 15 ani, preşedintele Putin a venit la locul tragediei si soțiile marinarilor i-au spus in față tot ce aveau pe suflet, acuzindu-l de incompetenţă si strigind la el.
Avocatul Kuznetov spune că acela a fost „ momentul cel mai dur” pentru Putin şi fiind atît de umilit, a decis să nu mai permită niciodata acest lucru.
Raportul guvernului Rusiei despre aceasta tragedie are 133 de pagini si numai patru dintre ele au fost facute publice la doi ani dupa august 2000.
In cartea pe care a scris-o, avocatul respinge toate teoriile conspiraţioniste – că submarinul s-ar fi ciocnit cu un alt submarin sau cu o alta navă, că ar fi fost scufundat de Alianţa Nord Atlantică sau că ar fi avut loc un schimb de focuri din greşala intre două submarine rusesti.
Kuznetov susţine ca guvernul si liderii armatei ruse sunt raspunzatori de întreaga situatie si primul care trebuie sa raspunda este presedintele Vladimir Putin, in calitatea lui de comandant sef al forţelor armate ruseşti. Putin ar fi trebuit sa stie, scrie Kuznetov, situatia exacta a exerciţiului naval care avea loc in acea perioada si care a fost unul dintre cele mai mari din istoria post-sovietica a forţelor armate ruse.
„Exercitiul militar naval, la care a participat submarinul Kursk cind s-a scufundat, era cel mai mare din istoria post-sovietica a Rusiei. Si in calitatea lui de comandat şef Putin era obligat sa cunoasca bine esența exercițiului si poate că prezența lui acolo nu ar fi fost necesara, dar el trebuia sa stie in detaliu cum au fost organizate aceste manevre. Era obligat sa faca toate astea si nu le-a facut.”
Daca Putin i-ar fi consultat pe experti si pe comandantii militari, ar fi ştiut, spune avocatul Kuznetov că submarinul Kursk nu a tras niciodata o torpilă de felul celei pe care a trebuit sa o lanseze in cadrul exercitiilor și care a explodat distrugîndu-l, si că dispozitivul de salvare atașat pe submarin, nici el nu fusese niciodata testat pentru acest tip de submarin.
Mai mult, avocatul spune ca intre momentul in care s-a anuntat explozia de pe Kursk, ora 11:28 dimineata, de catre un marinar de pe crucisatorul Petru cel Mare, care semnalase exact si pozitia submarinului si pina cind s-a declarat oficial că ceva nu este in regula cu submarinul au trecut 12 ore.
„S-a anuntat ca submarinul are probleme la 11 jumătate seara. 12 ore au trecut fara ca sa se faca ceva. Aceste 12 ore au fost timp pierdut…”
Mai mult, spune avocatul, comandantii militari rusi l-au asigurat pe Putin ca pot rezolva singuri situatia, fara ajutor străin – care fusese oferit imediat de catre Marea Britanie, Norvegia si Statele Unite. Abia dupa cinci zile acest ajutor strain a fost acceptat.
Nimeni nu si-a asumat vreodata raspunderea pentru tragedia petrecuta pe 12 august 2000. Amiralul Vladimir Kuroiedov, care si-a oferit demisia dupa tragedie, a iesit la pensie in 2005, Putin nedorind să îl indepărteze din functie. Alti 13 inalti comandati ai marinei ruse au fost inlocuiti, dar li s-au oferit alte pozitii de conducere in guvern sau in companiile de afaceri apartindind statului.
In tragedia de la Kursk au murit 118 marinari.