În 1982, într-o scrisoare adresată lui Isaiah Berlin, Svetlana Alilueva, fiica lui Stalin, îi povestea filozofului britanic cu origini ruse, întîlnirea ei la Londra cu o celebră balerină de la Bolshoi Teatr, Sulamith Messerer.
„Mita” Messerer ceruse azil politic în Anglia, la 72 de ani, iar concluzia întîlnirii celor două vechi prietene, după ce evocaseră suferințele sub stalinism – familia balerinei suferise intens de pe urma epurărilor, iar ea o salvase pe nepoata ei Maia Plisețkaia, după arestarea și trimiterea în Gulag a mamei acesteia – era că liderii de la Kremlin s-au schimbat, dar nu și sistemul.
Svetlana povestea cum au rîs împreună, cumva sarcastic, la adresa naivității presei occidentale, care vorbea tot timpul despre „destindere”.
Istoria fiicei lui Stalin, așa cum o reconstruiește Rosemary Sullivan, într-o biografie deosebit de bine documentată și instructivă, publicată anul acesta la editura Harper & Row*, este impresionantă. Unul din momentele cheie îl constituie anul 1967, cel al defecțiunii Svetlanei în Occident, cînd KGB-ul întreprindea o operație menită să minimalizeze impactul publicării primelor ei memorii în Statele Unite și în Anglia.
În acest scop, o copie cenzurată a versiunii ruse a „Douăzeci de scrisori către un prieten” era vîndută, pentru numai cinci mii de lire sterline, editorului cu origini basarabene, stabilit la Londra, Alec Flegon (Oleg Flegonț) pentru a o publica imediat, înaintea ediției originale în limba engleză. Spre necazul KGB-ului, intenția ajungea la urechile editorului britanic Hutchinson și a celor de la săptămînalul The Observer, care cumpăraseră dreptul de a publica în serial, în avans, extrase din carte.
Cum reface istoria Rosemary Sullivan, editorul britanic nu putea invoca în fața justiției o încălcare de copyright, fiindcă Uniunea Sovietică nu era membră a Acordului Internațional al Copyright-ului. În plus, Alec Flegon pretindea că ar fi fost inocent, deoarece „obținuse manuscrisul legal de la agentul său «de o cinste totală», care scosese textul din Uniunea Sovietică la 27 iulie”. Flegon refuza însă să facă public numele «agentului» său, sub pretextul că ar putea pune în primejdie viitoare livrări de literatură ale disidenților ruși.
S-a discutat relativ mult dacă basarabeanul Flegon, crescut, educat, și fugit din România în 1956, a fost un agent de influență al sovieticilor sau le-a făcut doar jocul, din timp în timp, din simple motive mercantile. Nimic nu pare să fie clar în lipsa unui studiu istoric de caz.
Necrologul lui Flegon din 2003, publicat de „Daily Telegraph”, amintea doar că Flegon a cîștigat un proces la o înaltă instanță de la Londra, împotriva unei astfel de acuzații pe care i-o adusese Soljenițîn, căruia îi publicase ilegal versiunea rusă a romanului „Stejarul și vițelul”. Soljenițîn a fost obligat să-i plătească lui Flegon, în 1987, zece mii de lire sterline despăgubiri pentru calomnie…
În 1967 – așa cum avea să se mai întîmple odată în 1971 în cazul unei cărți a lui Soljenițîn, „August 14” – Flegon a fost împiedicat pînă la urmă să publice memoriile Svetlanei Alilueva, Hutchinson cîștigînd în fața tribunalului în baza acuzației de „încălcare de încredere”: Svetlana încredințase la Moscova manuscrisul unor persoane care nu aveau dreptul să îl împartă cu alții.
Interdicția de publicare pentru Flegon odată cîștigată, editurile Harper & Row și Hutchinson s-au grăbit să publice ele o ediție în limba rusă a memoriilor fiicei lui Stalin. Procedînd astfel - notează autoarea biografiei -, KGB-ul a obținut, totuși, o parțială victorie, în măsura în care știrea apariției cărții pe piață nu s-a mai produs exact la data aniversării de 50 de ani a Revoluției din Octombrie și nu a mai eclipsat direct celebrările sovietice.
KGB-ul nu avea să-i ierte niciodată Svetlanei Alilueva fuga în Occident. Iar fiica lui Stalin avea să condamne în curînd, în următoarea sa carte, „Numai un singur an”, ceea ce a numit „neo-stalinismul” guvernului sovietic, cît și, mai ales, originile leniniste ale sistemului terorii sovietice.
„Lenin - scria ea - a pus fundațiile sistemului partidului unic, terorii, și suprimării inumane a tuturor disidenților. El a fost părintele a tot ceea ce Stalin a dezvoltat ulterior pînă la limitele posibilului”.
La Muzeul Stalin din Gori
Iuri Andropov, instalat șef al KGB-ul, propunea în noiembrie 1969, într-un document secret, o serie întreagă de măsuri pentru neutralizarea fiicei lui Stalin, pe fundalul „necesității de a demonstra încercările dușmanului de a submina măreția și autoritatea lui V.I. Lenin, instilînd neîncredere în sistemul nostru cu ajutorul unor asemenea figuri ca S. ALILUEVA…”
*Rosemary Sullivan, Stalin's Daughter. The Extraordinary and Tumultuos Life of Svetlana Alliluyeva. Fourth Estate, London, 2015. 741 pp.