S-ar putea spune că anunțul cu care Cancelarul Merkel a deschis porțile Germaniei și-a surprins nepregătit autorul. Declarațiile doamnei Merkel lasă impresia unei poziții precipitate. Dacă și-a făcut calculul că poate amuți stînga germană și că poate prelua supremația publică acasă, atunci Cancelarul a reușit. Însă poziția doamnei Merkel a mai reușit ceva: a scos din joc normele europene. Exista, deja, un acord de principiu al statelor europene, agreat în iulie, la Consiliul european. Acordul vorbea de 40000 de refugiați ce urmau să fie preluați pe baza unui sistem de cote voluntare de statele membre. Alfel spus, fiecare preia cît poate. Odată cu declarațiile doamnei Merkel acest acord a fost radiat. În plus, Cancelarul Merkel a tecut imediat în ofensivă și a încercat să împingă situația creată de propriile declarații în sarcina celorlalți. Doamna Merkel a anunțat, alături de Președintele Hollande, că, pur și simplu, celelalte sate membre UE trebuie să se supună unui sistem de cote „obligatorii și permanente”. În doar cîteva zile, problema refugiaților a fost transformată într-un test cu soluția impusă de la centru. Iar Uniunea Europeană nu e pregătită pentru așa ceva. Era de prevăzut că, așa cum s-a întîmplat în ultimii ani cu problema Greciei, o criză va pune imediat în lumină diferențele reale de concepție, interese și potențial care separă statele membre ale UE. Cotele anunțate fără consultări au provocat reacția nervoasă a satelor estice. Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România au respins deschis planul. Încurajată de atmosfera favorabilă și de poziția de lider moral al Europei, Angela Merkel a răspuns cu amenințări abia voalate: cine nu acceptă cotele ar putea face față unor dificultăți economice. Altfel spus, Estul va plăti, probabil prin diminuarea investițiilor germane și, poate, prin filtrarea mai atentă a fondurilor europene. Chiar dacă nu va fi așa, răul a fost făcut. Criza refugiaților și poziția radicală a Germaniei au forțat o fisură est-vest. Neînțelegerile sînt mai vechi și problema refugiaților n-a făcut decît să grăbească un proces activ. Marele eșec european din Ucraina a fost moșit tot de atitudinea franco-germană și, vrînd nevrînd, asta a provocat neîncredere în est. În genere, raporturile de autoritate uneori arogantă cu care statele vestice au decis în chestiuni de interes comun au sădit nervozitate și, uneori, resentiment în est. Criza refugiaților și sistemul de cote au activat aceste neînțelegeri și riscă să provoace o dezbinare gravă. N-ar fi o exagerare să spunem că poziția germană a devenit o formă de aventurism. Europa s-a trezit în situația de a conta în primul rînd pe lucrurile care o dezbină. Principiul solidarității europene invocat ipocrit de Germania nu e o bază realistă de discuții. Căci oricine poate reproșa oricui lipsa de solidaritate pe atîtea alte teme și în atîtea alte momente grele. În plus, neînțelegerile și diviziunile apărute în doar cîteva săptămîni par astăzi mult, dar s-ar putea dovedi, mîine, o joacă de copii. Criza refugiaților abia începe. Cine crede că îi va pune capăt în cîteva săptămîni, după care totul va reintra în normal, se înșeală amarnic. Un rezervor necuprins de mase umane așteaptă în Africa și Orientul Mijlociu. Fără îndoială, vestea care spune că Europa e disponibilă și incapabilă să facă față a ajuns departe. Greul abia începe, iar diviziunea europeană a apărut de la primul obstacol.