Probabil nu vă interesează Catalonia dar tot ați auzit ceva, în ultimul timp, despre acest ținut îndepărtat. Oricum, de cînd muncesc și trăiesc în Spania, sute de mii de oameni sosiți din România și Moldova au început să știe mai mult despre politica locală și i-au lămurit, cît de cît, pe cei de-acasă.
Catalonia e o regiune importantă a Spaniei și e, sigur, cea mai bogată parte a țării. Multă lume vorbește limba locală (catalană) și se mîndrește cu tradițiia culturală aparte a locului. Catalonia n-a fost dintotdeauna parte a Spaniei, dar nici n-a trăit fără legături cu spaniolii. Dimpotrivă, legăturile au fost mereu foarte adînci. În anii ´30, în timpul războiului civil spaniol, Catalonia a dat cea mai serioasă parte a taberei republicane, opusă Madridului și a îmbrățișat entuziast o politică de stînga extremistă. Fisura produsă atunci și umilința suferită într-un război civil pierdut, cu tot ajutorul sovietic, au rămas vii. Cu toate astea, ultimii 70 de ani au făcut din Catalonia o regiune prosperă în interiorul unei Spanii care a acordat catalanilor o foarte mare autonomie administrativă. Naționalismul catalan a continuat să se organizeze și, mai ales după dispariția lui Franco, a devenit o mișcare politică extrem de bine articulată și activă. Încet-încet, naționalismul catalan a devenit o mișcare declarat separatistă care a presat Madridul și a obținut noi și noi concesii. Nu tocmai surprinzător, cu fiecare concesie și cu fiecare procent în plus în PIB, catalanii au întețit propaganda și politica separatistă. Separatismul catalan a ajuns la modă și s-a înconjurat de o aură romantică foarte apreciată de mediile de informare și de lumea educată. Rezultatul e o imagine puternică și totodată înșelătoare. Peste tot în afara Cataloniei domnește, deja, impresia unei regiuni care e împiedicată să devină stat și a unui popor care e împiedicat să devină națiune. Imaginea e consecința unei campanii formidabile purtată de sus în jos, dinspre administrație spre populație, și reluată de medii de informare favorabile sau naive.
Administrația Cataloniei e dominată categoric de separatiști și asta înseamnă că autoritățile locale își folosesc din plin puterile legale pentru a promova cauza independenței. Toate mijloacele democratice ale autonomiei locale au fost înregimentate pentru a produce exerciții repetate de propagandă și îndoctrinare. Campanii de presă, rezoluții ale parlamentului local și un referendum, ilegal și nerecunoscut de guvernul spaniol, au fost lansate și folosite pentru a da voce și ecou separatismului. Cu timpul, o mare parte a opiniei neinteresate sau, pur și simplu, neutre din afara Spaniei a învățat că în Catalonia oamenii vor independența, iar Spania se opune sau se face că nu aude. Aceasta e situația în care a început cea mai derutantă mișcare de imagine declanșată de autorităile catalane: alegerile locale de duminică 27 septembrie. La capătul lor, rămînem cu o lecție șocantă despre puterea imaginii asupra realității, despre fragilitatea regulilor democratice în fața propagandei și despre incapacitatea mediilor de informare de a despărți faptele de dorințe. Dar ce s-a întîmplat, de fapt, la alegerile din Catalonia?