Dacă pretindem că suntem cu scaun la cap, de ce am ajuns în halul acesta?

Întrebarea dezarmantă din titlu face parte din folclorul post-sovietic, în limba originalului sună chiar aforistic: „Если вы такие умные, почему такие бедные”? Modificată un pic, sentința e tocmai bună de dăltuit la intrarea în fiecare instituție de stat, și mai cu seamă la Parlament și guvern, pentru ca demnitarii publici mereu să dea cu ochii de această întrebare, în loc de: „Bună dimineața”.

„Если вы такие умные, почему ваш народ такой бедный?” sau „Если народ такой умный, почему только начальники живут безбедно”? Acesta ar fi laitmotivul discuției noastre de astăzi.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere se află fosta deputată Ecaterina Mardarovici, cunoscută activistă pentru apărarea drepturilor egale între femei și bărbați, și telefonic se alătură discuției la masa rotundă scriitorul Vasile Ernu.

Europa Liberă: Mai multă lume spune că degradarea şi compromiterea puterii, a exponenţilor a ajuns la cote maxime. Deşi, după ce am văzut pe internet cât de uşor au făcut o farsă doi interpuşi, se pare că mijloacele de compromitere nu au fost epuizate. În aceste condiţii am vrut să discutăm exact pe subiectul pe care l-a atins Vasile Ernu într-o postare. Sigur că toată lumea sare ca opărită, atunci când Vasile Ernu spune că la sovietici era mai multă rigoare decât acum şi tot ce se întâmplă cu Republica Moldova, în special, este pentru că cei care guvernează sunt pospăiţi. Cu altcineva nu avem cu cine să ne comparăm, pentru că nu avem 300 de ani de democraţie britanică sau civilizaţie britanică, sau nici nu am fost o colonie britanică sau franceză, ca să fi avut măcar îndrumătorii. Vasile Ernu, mai întâi, întru susţinerea tezei că la sovietici era mai multă rigoare, eu îmi cer scuze că am tradus aşa, într-o formulă mai simplistă, ce argumente aveţi dumneavoastră, ce măsurări? Sau vă conduceţi de propriile observaţii?

Vasile Ernu: „Pe mine mă interesează în ce condiţii se produce o anumită clasă politică şi de ce calitate, și aici vorbim strict de clasa politică şi de mecanismele puterii, şi în ce măsură în perioada postsovietică noi nu reuşim să producem o clasă politică de o mai bună calitate și vedem cum, de la generaţie la generaţie sau de la alegeri la alegeri, ea degradează. Şi aici sunt un cumul de întrebări pe care eu mi le pun şi evident că încerc să le cercetez, pornind de la încercarea de a înţelege, pe de o parte, cum sunt construite mecanismele puterii, instituţiile, selecţiile de cadre, care este anatomia corpului social. Din punctul meu de vedere, sunt foarte importante aceste grupuri, pentru că ele cumva produc şi mecanismele care stau în spate, care produc aceste grupuri politice, persoane, selecţie de cadre etc.”

Europa Liberă: Până a ajunge acolo, vreau să mă întorc la observaţii. Nataliei Morari, care s-a referit şi ea cumva la clasa politică, fizionomia ei care este tot mai hâdoasă, cineva i-a dat următoarea replică: „Poate democraţia, pur şi simplu, scoate desuurile la vedere?”.

Vasile Ernu: „Pe noi ne interesează cadrele care au capacitate şi putere de decizie. Aici e o chestie foarte importantă. Evident că mecanismele democratice sunt ceva mai complexe decât mecanismele regimului de tip autoritar sau totalitar chiar. Însă când eu spun că calitatea scade, nu vreau să legitimez, Doamne fereşte, regimul comunist, ci mai degrabă vreau să arăt problemele actuale, în sensul în care, dacă acel regim cu problemele lui a reuşit să scoată un anumit tip de clasă politică, care gândea la nivel de stat, aceasta e foarte important. Adică statul nu este un SRL, statul are cu totul alt tip de mecanisme.

Aparat de stat înseamnă altceva decât un simplu SRL. Şi dacă acel mecanism reuşea să producă lucruri care, într-o formă sau alta, rezolvau anumite probleme destul de dificile în perioada anilor ’60, ’70, ’80 şi chiar ’90, într-un fel s-au rezolvat. Noi observăm brusc după anul 2000 o degradare foarte pronunţată în defavoarea a ceea ce numim spaţiu politic, instituţiile statului, clasă politică, chiar dacă a apărut o generaţie în care ne-am pus cu toţii mari speranţe: oameni mai educaţi, evident, oamenii mai stilaţi, evident. Şi brusc aceşti oameni în care ne-am pus încrederea dovedesc că produc un aparat sau construiesc un soi de stat care devine captiv unui mic grup, care este în defavoarea dură, în defavoarea aproape violentă împotriva propriilor cetăţeni. Aici e problema foarte mare şi întrebarea mea este: din ce cauză se produce acest lucru? Nu e vorba doar de chestii legate de calitatea umană, cât eu tind să cred că este legată enorm de mult şi de modul în care s-a refăcut, reconstruit statul actual moldovenesc, instituţiile statului, aparatul de selecţie, tipul de construcţie a partidelor ş.a.m.d. Deci, e clar că acolo avem nişte probleme foarte grave.”

Europa Liberă: Doamnă Mardarovici, sunteţi de acord cu teza domnului Vasile Ernu, că degradează şi instituţiile, nu doar calitatea umană?

​: „Absolut de acord. Cu regret, am reuşit să avem o clasă de funcţionari publici care au fost formaţi sau promovaţi în aceste funcţii pe criterii politice. Și atunci cetăţeanul de rând, când trece pragul unei instituţii publice, nu este tratat nici cu respect, el nu mai ştie unde ar putea să se ducă să-şi găsească acea dreptate. Acel mit care exista în Uniunea Sovietică, că va merge la partid şi se va plânge pe un funcţionar şi are şansa să i se facă dreptate, acest mit nu mai există. Funcţionarii nu ţin la funcţiile lor, aplicând principiul să-şi onoreze obligaţiunile de funcţie şi să fie corecţi, ci doar să fie loial şefului şi partidului pe care îl reprezintă. Pe de altă parte, clasa politică ne dă un exemplu de comportament amoral la luarea deciziilor, prin deciziile pe care le iau ei, dar şi acele abuzuri pe care le fac şi în cadrul partidelor, şi folosind funcţiile şi abuzând de funcţiile pe care le deţin. Bineînţeles, trebuie să constatăm că o parte dintre liderii din această perioadă, cu regret, nu au făcut niciun fel de şcoală de leadership. Sunt, în marea lor majoritate, nişte oameni cu studii superioare, dar nu orice facultate îţi dă şi educaţia morală, şi cei şapte ani de acasă. Problema partidelor politice în Republica Moldova, din punctul meu de vedere, în mod special după anii 2000, este următoarea: în Partidul Comunist unic sovietic s-a făcut mult voluntariat la etapa primară. Acest lucru se face şi în partidele politice din Europa şi din Statele Unite ale Americii. Cu regret, după 2000, în Republica Moldova au început să fie create partide după principiul contribuţiei sau dacă îl plăteşti pe acel aşa-numit „voluntar”. În timpul campaniilor electorale, voluntariat ca atare nu prea avem, toată lumea este plătită pentru a face ceva pentru partid. Membrii de partid participă la tot felul de reuniuni de partid la nivel naţional şi raional, li se plăteşte cazarea, drumul, masa. Şi atunci acești oameni în cadrul partidului nu mai au nimic de spus, ei benevol îşi dau toate atribuţiile pe care ar trebui să le aibă, de fapt, le au conform Legii cu privire la partide, conform propriului statut. Dar prin faptul că se lasă plătiţi, prin faptul că li se achită aceste servicii pentru a participa la tot felul de reuniuni, atunci pentru ei decid liderii.”

Europa Liberă: Deci, mercenariat sută la sută?

Ecaterina Mardarovici: „Exact aceasta se întâmplă, ceea ce nu a fost. Generaţia mea, cei care am participat la aşa-numita perestroikă şi formarea statului Republica Moldova prin participarea la manifestaţii publice în piaţă nu am fost niciodată plătiţi. Îmi amintesc că în 1989 mi-am luat din cont propriu concediu de la serviciu pentru a lucra pentru un candidat care era reprezentantul din partea Frontului Popular din Moldova, acea mişcare care era chiar bazată pe voluntariat şi noi credeam în aceasta. Multe lucruri s-au

transformat, banul a devenit tot ce poate să ofere un om care pretinde şi vrea să ajungă într-o funcţie. Cei care nu au banul au abilităţile, calităţile pentru a ocupa o funcţie sunt daţi într-o parte şi rămânem cu ceea ce rămânem. Eu am urmărit chiar ultimul an un partid care avea foarte buni reprezentanţi în etapa formării în raioane, în momentul în care s-au apropiat de putere, aceste persoane cu integritate, cu intelect, cu moralitate, au fost daţi într-o parte de aşa-numiţii „baroni” locali. Aceia au venit pentru că au avut banul şi iată am ajuns unde am ajuns. Dar este de înţeles prin exemplul liderilor: ce cer ei, aceea li se oferă.”

Europa Liberă: Domnule Ernu, dar poate era inevitabil să dăm la o parte faza aceasta romantică, despre care spune Ecaterina Mardarovici, să iasă în avanscenă politicienii profesionişti, mai cinici decât scriitorii care au făcut eliberarea naţională? Poate acum inevitabil este timpul lor?

​Vasile ​Ernu: „Era evident că lucrurile vor merge spre o schimbare în această direcţie. Şi nimeni nu cred că reproşează acest lucru. Ceea ce reproşăm şi ceea ce spune colega mea în studiou este foarte apropiat de această idee, că este înlocuit spaţiul politic cu spaţiul şi cu mecanismele pur economice, adică sunt lucruri total diferite. În momentul în care un partid, şi observăm că cele trei partide, cam toate sunt pe acelaşi calapod, sunt construite pe sistem de business şi management, adică de SRL, care scopul SRL este cu totul altul. Scopul SRL nu este binele comun, ci este profitul pentru liderii sau pentru acţionarii unei instituţii. Chestia aceasta când rămâne în spaţiul economic eu o înţeleg. Trăim într-o perioadă confuză, trăim într-o perioadă în care bătăliile sunt cum sunt şi

aceasta s-a întâmplat peste tot. Dar când acest model este adus şi transformat ca singurul model politic, el produce aceşti monştri. Pentru că transformarea acestui SRL într-o formă de luare de putere, care transferă, de fapt, banii contribuabilului, adică banii publici în spaţiu privat, e o formă foarte vulgară de a transforma statul într-un SRL care lucrează în slujba cui? În slujba unui grup de interese. Dacă acum, când citim aceste stenograme, sau ce sunt, că la noi deja sunt videograme, România e cu stenogramele, în Moldova e alt plan, un nivel mai „superior”, vedem că lucrurile au degradat într-un aşa hal, încât omul simplu ce poate să spună, după ce vede chestia aceasta? Spune foarte clar: „Domnule, aceştia ne-au furat ca în codru”. Şi atunci mie mi se pare că acest tip de mecanism a dus la un anumit tip de selecţie de cadre care au fost supuse acestui tip de funcţionare. Şi de aici avem o problemă foarte mare.”

Europa Liberă: Mai trist este că se acreditează o normă halucinantă – şmecherul, omul cu o educaţie aproximativă, cu un limbaj gângâit, acesta este modelul scos în faţă. Ca să nu dau nume de la Chişinău, am să dau nume de la Bucureşti – Becali, deşi pot da şi de la Chişinău, că sunt în văzul tuturor. Nu cumva aceasta e tendinţa şi lumea acceptă, ca şi în cazul soul popperilor, noi am tot zis: „Nu ne mai hrăniţi cu manele”, dar poporul vrea manele?

Vasile Ernu: „Problema în politică nu este de nivel de educaţie atât de mult. Am văzut foarte bine că aceşti băieţi au învăţat un discurs de tip nou, adică pot vorbi în faţa publicului foarte bine – vectorul pro-european, integrare, democraţie, piaţă liberă ş.a.m.d. Ați văzut că s-au „pupat” cu Merkel foarte bine, cu toţi liderii europeni, nicio problemă, iar când îi auzim la telefon vedem realitatea, cum se face politica în Republica Moldova, politica şi economia ş.a.m.d. Nu e problema de educaţie, pentru că până la urmă sunt o mulţime, în istoria cel puţin a secolului 20 avem o mulţime de mari oameni politici care nu au doctorate, universităţi terminate ş.a.m.d., dar sunt oameni politici. Şi un ţăran poate face în felul lui un anumit tip de politică. Deci, nu e problema de nivel de educaţie. Cu toate că educaţia evident că te ajută să performezi mult mai bine.”

Europa Liberă: Dar educaţia spirituală, morală, pardon, de asemenea cuvinte?

Vasile Ernu: „Problema la noi este legată de instituţii şi mecanisme, adică e chestie structurală, din punctul meu de vedere. Sunt tot mai convins că dacă noi am trage la sorţi în Republica Moldova şi România oamenii care să ne conducă, vom avea oameni de mai bună calitate. Văd oameni care înţeleg foarte bine, se descurcă şi gândesc politic foarte bine şi sunt convins că ei sunt capabili să rezolve nişte probleme. Adică oameni simpli care oricum îşi rezolvă problemele, dovedind, aşa cum vedem, că astăzi peste două milioane de oameni rezolvă cam toate problemele din Republica Moldova, în termenii realişti.”

Europa Liberă: Aici voiam să ajung cu întrebarea: contează calităţile umane şi structura morală a omului astăzi, când dumneavoastră spuneți că dacă am trage la sorţi cred că am găsi manageri mai buni?

Vasile Ernu: „Din punctul meu de vedere, evident că contează. Calitatea umană întotdeauna va conta. Calitatea umană este una dintre surse, mai ales a unor ţări care nu au bogăţii, nu au o istorie lungă a acumulării ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Dumneavoastră spuneţi că mai curând ar trebui să conteze, dar instituţiile au un asemenea filtru?

Vasile Ernu: „Ceea ce eu cred este că la noi problema undeva s-a defectat enorm de mult la nivel structural – mecanisme de selecţie, tipul de ideologie dominantă, tipul de instituţii. Noi am degradat în zona respectivă. Pentru că de multe ori, personal cunosc oameni de foarte bună calitate, care au intrat în sistem şi au ieşit, şi au spus: „Nu se poate face nimic”. Nu din cauza incapacităţii lor, ci din cauza că maşinăria e deja construită în aşa fel, încât el mi-a zis: „Ori trebuie să fur şi eu, ori aceştia mă linşează”. Practic, noi vorbim despre nişte mecanisme care nu mai permit funcţionarea în termeni politici reali. Aici avem problema şi aici trebuie cumva să gândim foarte mult şi să ne regândim la un proiect funcţional de ţară, dacă mai vrem să... Eu sunt tot mai sceptic de acum cu Republica Moldova, cu toate că am susţinut întotdeauna această idee de a avea un stat funcţional şi am crezut întotdeauna că se poate face. Dar în ultima perioadă, în ultimele luni, încep să devin foarte sceptic şi chiar pesimist.”

Vasile Botnaru

​Europa Liberă: M-aş referi la un exemplu. Şi am să o rog pe doamna Mardarovici de aici să-şi continue comentariul. Înverşunarea cu care se luptă cu corupţia probează faptul că a fura este deja o normalitate şi a nu fura este o excepţie. Cei care nu fură sunt eroi. S-a întors lumea cu fundul în sus. Şi după atâta înverşunare şi luptă cu strategii pe banii occidentalilor oricum nu se reuşeşte, oricum descoperim că ditamai funcţionari de prim rang, de fapt, îşi folosesc funcţiile pentru a se pricopsi şi nu pentru a îmbunătăţi viaţa tuturor, cum spuneţi dumneavoastră, zicând: „Все равно на всех не хватит”. Doamnă Mardarovici, e falsă impresia aceasta sau este adevărată?

Ecaterina Mardarovici: „Este adevărată. Pentru că aş vrea aici chiar să aplic principiul din afaceri, cerere şi ofertă. Cu regret, trebuie să spunem că cererea de pe piaţa politică, cum a fost cererea aşa a fost şi oferta. Pentru că cei care au putut să influenţeze, în linii mari şi la nivel local, şi raional, opiniile sau votul alegătorului, au fost cei pentru care a fura sau a face afaceri ilegale era deja o normă. Ceea ce s-a întâmplat în mai multe scrutine electorale demonstrează că alegătorul şi cetăţeanul din Republica Moldova încă nu este pregătit sau gradul de toleranţă faţă de un anumit comportament al unor lideri politici care vin cu oferte şi în acelaşi timp, ca trecut, au foarte multe acţiuni reprobabile pentru o persoană care vine pe piaţa politică. Şi, în acelaşi timp, ultimele alegeri, cu tot cu miliard, Orheiul a votat o persoană care era învinuită pentru marea corupţie.”

Europa Liberă: Aici întrebarea mea – asteriscul. Nu cumva oamenii aleg pentru că ei sunt în miniatură mici coţcari şi mici corupţi?

Ecaterina Mardarovici: „Exact. Şi aici aş vrea să-mi amintesc ceea spunea regretata Lidia Istrati atunci, pentru că „Lupta cu corupţia!” şi „Jos mafia!” în Republica Moldova se strigă încă din anii ’94, dacă vă amintiţi. Eu ştiu că la o întâlnire ea a spus: „Noi vrem să nu fure aceştia de sus mult. Că noi, da, mai furăm”. Şi a zis atunci: „Haideţi să facem o înţelegere. Sau luptăm cu furtul şi o torbă de porumb, şi o căruţă, şi o maşină, şi un vagon e tot furt. Şi atunci să punem punct furtului. Sau lăsăm toată lumea să fure atât cât poate, ca la colhoz”. Pentru că acest lucru a fost admis în toţi aceşti ani, furtul sau anumite lucruri care se întâmplă, ceea ce nu ştiu politicienii. De aceea mulţi și apar în spaţiul public, cum a fost şi fostul prim-ministru, apar în spaţiul public, fără să cunoască lucruri elementare pe care trebuie să le cunoască o persoană, că un politician are viaţă şi alegătorul, cetăţeanul are dreptul să cunoască tot ce se întâmplă și în viaţa lui de familie. Familia unui politician nu mai este ceva personal. Ceea ce a făcut el ca afaceri până a veni în spaţiul public nu mai este ceva doar personal. Şi dacă a făcut lucruri reprobabile sau nelegale, el nu ar trebui să fie votat. Noi iată că îi votăm pe aceşti lideri aşa cum sunt ei. Nu avem toleranţă zero la aceasta.”

Europa Liberă: Doamnă Mardarovici, întrebarea sau teza domnului Vasile Ernu, un om, Doamne fereşte sau dă Doamne, onest care intră în sistem nu poate să meargă împotriva cursului şi este nevoit să lase vâslele. E adevărat? Puţin cât vă ştiu eu, dar faptul că dumneavoastră nu sunteţi astăzi în guvernare, că nu sunteţi într-o poziţie ministerială, nu sunteţi deputat, după mine, dovedeşte acest lucru. Aţi fost eliminată, rejectată de sistem, tocmai pentru că, din câte ştiu eu, aţi încercat să vâsliţi împotriva cursului.

​Ecaterina Mardarovici: „Personal fac parte din generaţia politicienilor romantici, care am pornit cu perestroika şi cu Tricolorul, şi cu Limba Română. De aceea, când lucrurile au început şi partidele au început să se construiască pe alte principii, promovarea pe liste, după câţi bani aduci, cu foarte puţină transparenţă, eu având o experienţă din anii ’90, cu mult mai multă transparenţă în ceea ce priveşte viaţa internă de partid. Chiar şi în anii 1998-2001, când am fost în Parlament, mai mult de o oră sau trei ore să nu am acces la liderul fracţiunii, fostul preşedinte Snegur, nu îmi amintesc. Acum, când vorbești cu deputaţii că ei, ca să ajungă la liderul lor, pentru o discuţie au nevoie de luni, programare, să nu poată intra un deputat la liderul de partid jumătate de an să discute o problemă pentru mine aceste lucruri sunt inacceptabile. Și atunci am zis că probabil au venit timpurile când se face politică altfel decât aş accepta eu. Și nu mai vreau să fiu dată afară dintr-un alt partid, că tot am schimbat câteva, căutând un lider care ar corespunde aşteptărilor mele.”

Europa Liberă: Deci, îi daţi dreptate lui Vasile Ernu?

Ecaterina Mardarovici: „Îi dau dreptate că liderii de azi se comportă astfel. Şi totul vine de la aceea că ei văd aceste partide ca pe nişte SRL. Sunt creaturile lor, ei plătesc totul, ei suportă, nu există transparenţă în ceea ce priveşte finanţele interne, iar cei care vin în partide cu capital intelectual şi am avut mulţi, dacă vă amintiţi, ca să nu dau nume, partidul care a venit cu o echipă, şi am fost şi eu entuziasmată de acea echipă cu care venise un lider. Și, de fapt, toată lumea vorbea: „Vai, cu ce echipă vine”, ca într-un an de zile acea echipă să fie dată într-o parte, pentru că liderul, de fapt, îşi dorea total probabil altceva, dacă a rămas fără echipa cu care a pornit. Iar pe piaţa politică, dacă pot să-i spun aşa, în Republica Moldova am avut şi lideri integri, lideri care au vrut să construiască altfel, cum a fost Oazu Nantoi, dar totuşi alegătorul şi cetăţeanul nostru nu ştiu de ce nu i-a urmat. Suntem mult mai vulnerabili la liderii care ne mint frumos.”

Europa Liberă: La alegerea preşedintelui, când s-a făcut tentativa să se scoată pe piaţă nişte candidaturi, tot s-a văzut ce standarde sunt preferate. Domnule Ernu, există undeva modele spre care s-ar putea uita societatea aceasta sătulă de genul acesta de politicieni, de instituţii? Încotro şi-ar putea îndrepta ochii? Iată noi vedem primarul de Londra care, chipurile, circulă cu metroul, la Bucureşti Oprescu a încercat să cocheteze într-un fel, dar îl vedem unde îl vedem. Unde sunt modele spre care s-ar putea uita alegătorul moldovean?

Vasile Ernu: „Genul acesta de tip de politică, de tip de nici nu i-aş zice politică, dar, mă rog, să-i zicem convenţional politică, a afectat pături foarte largi. De exemplu, sunt o mulţime de oameni, pentru că ei când „cumpără”, „cumpără” la pachet, „cumpără” şi mulţi oameni valoroşi, indirect îi „cumpără” prin funcţii, prin poziţii ş.a.m.d., care au tăcut, adică au participat prin tăcere la toată această poveste, pentru că demult se ştie o mulţime de lucruri, unu la mână, adică oameni intelectuali, instituţii, ONG care au primit bani ş.a.m.d., care au tăcut. Să nu mai zic în zona media, care e foarte importantă. Şi acum deodată ne dăm seama că fiecare SRL-partid cu trustul, cu angajaţii, care, de fapt, sunt un soi de bodyguarzi scriitoriceşti sau bodyguarzi ziarişti, adică dau la „bot” când

trebuie, cui trebuie ş.a.m.d. Aceasta a afectat enorm de mult nu numai credibilitatea, întreaga ţesătură socială ş.a.m.d. Atunci oamenii nu mai au încotro să se uite, oamenii, cetățenii simpli, brusc înţeleg și înțeleg foarte bine jocurile acestea. În acest context, ce e de făcut, ce alegem? Mai ales că – eu tocmai am scris un text săptămâna curentă despre această poveste – opoziţia este parte a puterii. Ba chiar vedem că opoziţia împrumuta puterea cu bani, adică acolo este opoziţia şi puterea, e, de fapt, aceeaşi ţesătură comună. Noi nu avem ce alege în acest spectru politic destul de mlăştinos. Ce e de făcut? E o chestie foarte complicată pentru că trebuie de pornit cumva de foarte jos. Cred că sunt momente în care societatea reuşeşte să producă, pentru că sunt suficienţi oameni, sunt încă suficiente resurse câte au mai rămas care pot produce revoltă de organizare, de regândire, care pot veni cu nişte soluţii. Dar aceste lucruri sunt o chestie de durată medie şi lungă. Nu putem face peste noapte, nu putem noi inventa lucruri, mai ales că e o poveste care nu e actuală doar în Moldova, ea se discută şi la Bruxelles, se discută şi la New York pentru că mecanismele acestea sunt destul de cunoscute şi în Occident.”

Europa Liberă: Să discutăm încă un exemplu relativ recent – Maia Sandu. Şansa Maia Sandu ar fi fost de explorat şi de exploatat, domnule Ernu?

​Vasile Ernu: „Partidele sunt suficient de inteligente să atragă şi oameni de bună calitate. De exemplu, PLDM chiar a avut câţiva oameni pe care eu personal îi cunosc şi ştiu că sunt de bună calitate. Însă mulţi dintre ei s-au refugiat în funcţii de responsabilitate – dar care nu au putut face prea mult, adică spre Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei ş.a.m.d., ministere în care, în general, nu circulă suficient de mulţi bani – sau împinşi spre zona de reprezentanţi externi, adică oameni inteligenţi, bine pregătiţi, ştiu să vorbească cu exteriorul destul de bine. Şi atunci noi ceea ce observăm, mai ales în ultimele zile, ceea ce a fost pe faţă, este că deciziile politice nu se iau prin mecanisme politice, aşa cum sunt stabilite, adică nu prin Parlament ş.a.m.d. În Parlament se iau numai nişte decizii care deja s-au luat undeva în hol, între două telefoane, între nişte băieţi care au aranjat ş.a.m.d. Când s-a discutat soarta BEM, erau patru băieţi într-un hol sau într-un bar la restaurant. Așa se ia tipul acesta de decizii majore într-o ţară precum Moldova. Şi nu trebuie să credeţi că în România nu se iau multe din deciziile acestea. Doar că România este prinsă puţin într-un alt mecanism în care lucrurile sunt mai complicate. Dar în Moldova marile decizii politice, economice, sociale, se iau între trei băieţi într-un subsol, undeva. Şi restul este un decor pentru a fi prezentat frumos populaţiei şi exteriorului, evident.”

Europa Liberă: Şi nici măcar nu se ţin de cuvânt, dacă e să-l credem pe Vladimir Filat, una s-au înţeles la subsol şi la bar şi de fapt alta au făcut.

Vasile Ernu: „Acolo e deja un alt joc intern politic. Adică sunt politicile între ei: „când îmi va fi mie rău, te voi suna eu”, cum spune deja o vorbă clasică în lumea politicii moldoveneşti.”

Europa Liberă: Doamnă Mardarovici, există modele spre care s-ar putea uita cetăţeanul sătul de mascarada aceasta?

Ecaterina Mardarovici: „Există. Cel sovietic nu-l putem prelua, să se ducă cu toate bune şi rele acolo unde a ajuns. Într-un sistem adevărat democrat cea mai mare frică o are un politician de alegător, acolo unde alegătorul sancţionează în mod clar pentru anumite lucruri pe care le face un politician.”

Europa Liberă: Adică modelul trebuie căutat în statutele partidelor, să se vadă ce scrie acolo?

Ecaterina Mardarovici: „Nu doar în statutele partidelor. Să se facă ce scrie acolo, să se scrie mult mai drastic. Iar cei care consideră că sunt oameni cumsecade, cu moralitate şi valori să nu mai tacă în cadrul acestor partide. Nu vreau şi nu-i cred pe nimeni, cei care au tăcut doi-trei ani în cadrul unui partid şi la un moment dat: „Vai, am refuzat pentru că mi s-a întâmplat ceva personal”. Iar atunci când s-au întâmplat lucruri, în partid nu s-a discutat, şedinţele acestor consilii în cadrul partidelor sunt formale şi toată lumea tace. Aceşti oameni cu multă carte, cu educaţie de Harward, de Oxford, de Europa, de Moldova să mai

aibă şi curajul de a interveni, atunci când văd că lucrurile nu merg bine în cadrul unui partid. Ca să revin la Maia Sandu, eu cred că Maia Sandu ar fi fost şansa Partidului Liberal Democrat. Guvernul ei poate nu ar fi durat mult, pentru că ea s-ar fi manifestat aşa cum a fost ca ministru, dar cel puţin am fi avut un model de prim-ministru care renunţă şi refuză să îndeplinească anumite comenzi politice. Sunt sigură. Şi am ratat şi această şansă. După cum aţi văzut, cu regret, și Maia Sandu spune într-un interviu, că pentru a-ţi construi şi a-ţi face un partid politic, e nevoie de bani. În momentul în care cooptezi oameni care îţi dau bani iarăşi te transformi în dependent. Și atunci nu aş zice că nu sunt soluţii. În cadrul partidelor care sunt acum în Republica Moldova, avem şi politicieni, pentru că eu personal nu aş fi votat în alegerile precedente, şi recunosc, pentru unul dintre partidele de la guvernare, dacă pe listele acelora nu erau nişte oameni integri, persoane pentru care am votat. Dar este ce a spus colegul Ernu, că aceşti lideri politici ştiu foarte bine să coopteze şi să atragă pentru a-şi spăla imaginea lor şi a o retuşa cu oameni de calitate.”

Europa Liberă: Da, umplu „vitrina” cu oameni vrednici.

Vasile Ernu: „În ultima perioadă sunt exemple, Grecia, Spania şi câteva ţări în care s-au întâmplat lucruri destul de complicate, am observat că de jos s-au ridicat. Pentru că şi în Chişinău observ diverse grupuri care discută, fac acţiuni prin oraş, chestii legate de spaţiul urban, de probleme sociale ş.a.m.d. Sunt grupuri de oameni tineri, care gândesc puţin altfel, un soi de democraţie participativă. Şi noi am observat cum au apărut în doar trei-patru ani partide noi,

cum sunt Syriza, Grecia, Podemos în Spania, care în doar câţiva ani au chiar au câştigat alegerile, sau cel puţin regionale, în anumite zone. Adică se pot naşte, mai ales prin reacţie. Pentru că oamenii încă au aşteptări, adică ar vota cred că şi pe nu ştiu cine, dacă ar veni cu un proiect cât de cât fiabil, cu figuri noi, și cu un anumit tip de practică în care să ai cât de cât încredere. Şi până la urmă politică aceasta înseamnă. Însă noi trebuie să ne şi învăţăm să facem un anumit tip de presiune. Ei nu au avut o presiune constantă. Noi am mers pe această mitologie, că au fluturat o lozincă şi am zis: „Domnule, sunt ai noştri, sunt pro-europeni, deci, închidem ochii şi tăcem” ş.a.m.d. Şi nu am făcut presiune constantă asupra diverselor forme de abuzuri. Pentru că le ştim de cinci ani, bine mersi, toţi ce tip de abuzuri se întâmplă în Republica Moldova. Se pare că o parte din vină avem şi noi ca cetăţeni sau grupuri, sau presă care ne-am complăcut în această situaţie. Şi acum avem rezultatul pe care îl avem. Eu încă cred că pot apărea anumite grupuri politice.”

Europa Liberă: Platforma „DA” este un embrion de presiune care va genera şi motivaţie politică?

Vasile Ernu: „El este. Dar el a apărut în momentul în care deja toată şandramaua era putredă. Este o formă în care au apărut proteste, în care au apărut oameni și au început să se organizeze, în care au pus un anumit tip de platformă politică pe hârtie şi încep să facă presiuni. Dar mie mi se pare că a apărut cumva din disperare şi mult prea târziu, deși niciodată nu e târziu, adică se pot regândi forme, se pot regăsi. Până la urmă totuşi e viaţa noastră, e ţara noastră, e oraşul nostru, e statul nostru. Trebuie să ne întâlnim şi să le punem cap la cap, să negociem şi să mai facem presiuni, şi să mai băgăm pe unii la zdup, şi să mai schimbăm nişte oameni, şi să mai facem presiuni şi asupra presei, care e cum e, nu trebuie eu să vă spun cum e.”

Europa Liberă: Pentru final cred că aş spune, nu voi divulga un mare secret, dar la o întâlnire mai informală un mare diriguitor spunea: „Domnule, nu avem ce le spune membrilor Parlamentului”. Şi atunci Arcadie Barbăroşie a spus exact ca meşterul care îi zicea unui mușteriu: „Dar nu aţi încercat să ştergeţi ecranul de la televizor, că nu se vede bine?”. Exact aşa a spus domnul Barbăroşie: „Dar nu aţi încercat să inversaţi lucrurile? Nu cumva deputaţii trebuie să-i convocaţi? Ei să vă dea soluţii, nu soluţiile să vină de sus”. Şi aici Vasile Ernu are dreptate că poare ar trebui într-adevăr, graţie presiunilor, graţie oamenilor tineri, care sunt sătui de genul acesta de politică pe care îl văd să fie lăsaţi ei să intre pe scări, oficial, în partide, la guvernare, ca să dilueze, să schimbe compoziţia, să viruseze această guvernare care a devenit, pur şi simplu, periculoasă pentru populaţie, pentru popor şi pentru existenţa statului.

Ecaterina Mardarovici: „Absolut de acord. Ideile şi soluţiile trebuie să vină de la deputaţi, de la membrii de partid. Iar viaţa internă de partid şi însăşi activitatea Parlamentului trebuie să fie bazată pe principii reale de democraţie, de iniţiativă.”

Europa Liberă: Deci, bicicleta nu trebuie inventată?

​Ecaterina Mardarovici: „Nu trebuie inventată. Aceste principii există şi au existat, şi au funcţionat şi în Republica Moldova. Nu îmi închipui în anii 1998-2001, am vorbit chiar şi cu colegi din perioada aceea că liderul de partid, domnul Snegur, putea să-mi spună: „Aceasta nu spui. Aceasta nu faci”. Noi coordonam. Nu s-a întâmplat niciodată ca noi în cadrul fracţiunilor să nu discutăm în contradictoriu. Da, se lua o decizie finală, pentru că aceasta e viaţa de partid. Se discută şi în contradictoriu, toată lumea îşi spune opiniile, se votează o opţiune a fracţiunii şi atunci fracţiunea şi partidul merge cu această opinie comună. Dar în cadrul fracţiunilor sunt dezbateri în contradictoriu și în cadrul partidelor. Ceea ce, din câte eu cunosc astăzi, lipseşte cu desăvârşire, s-a trecut la o formalitate în cadrul activităţii partidelor şi deputaţii nici nu mai sunt atât de motivaţi.”

Europa Liberă: Deci, dacă peştele de la cap se strică, de acolo trebuie pornită operaţiunea. Mulţumim.

Ecaterina Mardarovici: „Dar se curăţă de la coadă.”