Traduce și adaptare de Lucian Ștefănescu.
A ajuns la putere promițînd revenirea țării sale la măreția trecută și la valorile tradiționale. E autoritar și nu tolerează ușor opoziția. Și a devenidt imaginea prin excelență a națiunii, transformînd conducerea țării sale într-un lucru profund personal.
Președintele rus Vladimir Putin?
Sau președintele turc Recep Tayyip Erdogan?
Descrierea li se potrivește la amândoi pentru că, în multe feluri, cei doi sînt foarte similari.
De ani de zile, asemănările au părut să-i facă să se înțeleagă bine unul pe altul. Acum însă, unele din aceste trăsături comune ar putea face greu pentru fiecare dintre ei să ajungă la un compromis privind doborîrea avionului de luptă rus de către Turcia în 24 noiemnbrie.
În ultimul deceniu, Putin și Erogan au avut deseori cuvinte de laudă unul față de altul, în timp ce stabileau relații economice mai apropiate între țările lor.
Nu mai departe de decembrie 2014, Putin îl lăuda pe Erdogan ca fiind un „bărbat cu caracter puternic”. Cu cîteva luni mai devreme, Erdogan călătorise la Moscova pentru a-l ajuta pe Putin să inaugureze una din cele mai mari moschei din Europa.
În aceste zile însă, simpatia din trecut dintre cei doi lideri pare foarte aproape de a se transforma în dușmănie. Și aceleași trăsături care cândva au făcut să fie prieteni ar putea zilele astea juca un rol cheie în menținerea ostilității dintre ei.
Nostalgii imperiale
„Dacă e ceva de țar în Putin, tot ala e ceva dintr-un sultan în Erdogan”, observa în 2009 jurnalistul turc Hilmi Toros.
Sînt multe semne că amîndoi au caractere absolutiste, care s-au întărit în lungii ani de când au puterea, Putin de 16 ani, Erdogan de 12.
„Amândoi au un fel de nostalgie imperială, în legătură cu Uniunea Sovietică la Putin, și cu Imperiul Otoman la Erdogan”, e de părere Gareth Jenkins, analist politic care trăiește la Istanbul și contribuie la proiectul suedezo-american Silk Road Studies.
Cît de mult e așa o ilustrează palatele lor.
Anul trecut, Erdogan a terminat de construit cu 615 milioane de dolari un palat prezidențial în stil otoman cu 1.000 de camere, despre care suporterii președintelui turc spun că e menit să simbolizeze prosperitatea țării și reflectă importanța lui Erdogan ca bărbat care reface Turcia modernă.
Putin are un conac enorm la Marea Neagră în stilul baroc al Palatului de iarnă de la Sankt Petersburg, despre care se spune că a costat un miliard de dolari.
Dar cei doi bărbați au în comun ceva mai mult decît preferința pentru găteli imperiale. Fiecare și-a construit cu grijă o imagine de om puternic și a proiectat-o asupra conaținalilor, fiecare a reprimat criticile și a pus presa sub un control strict.
Putin, care asemenea lui Erdogan a crescut în sărăcie și a practicat diverse sporturi, cultivă o imagine de bărbat macho, cu o presă care-l arată călărind cai în bustul gol, pozînd lîngă tigri, și făcînd scufundări. Erdogan și-a creat o imagine de om puternic prin retorica sa publică necruțătoare față de dușmani.
În același timo, amândoi proiectează un fel de certitudine morală că modul în care văd ei lumea e aprobat de instanțe superioare.
Erdogan este musulman fervent și liderul Partidului Dreptății și Desvoltării fondat pe baze religioase.
Putin, care spune despre sine că e profund religios, a construit relații apropiate între Kremlin și Biserica Ortodoxă Rusă.
Toate astea fac ca acești doi lideri să fie intransigenți în politica lor internă, dar dau și tonul în abordarea lor a relațiilor externe.
„Pe plan internațional, amândoi joacă pînă la un punct mai mult un joc de sumă zero de secol 19, în care unul cîștigă și tabăra cealaltă pierde”, spune Bill Park de la Departamentul de studii în apărare de la King’s College din Londra.
Loc pentru dialog?
De când Turcia a doborît bombardieul rus în 24 noiembrie, atît Putin cît și Erdogan au adoptat poziții care sînt complet pe linia caracterelor lor.
Putin a descris doborîrea avionului ca pe „un cuțit în spate”, sugerînd că a văzut acțiunea lui Erdogan ca pe o trădare din partea unui fost prieten. A plusat apoi, spunînd că „înjunghierea în spate a venit de la un complice al terorismului”.
Erdogan a spus că Turcia a doborît avionul în legitimă apărare și pentru a „apăra drepturile fraților noștri din Siria”. S-a referit, în primul rînd, la apărarea spațiului aerian turc împotriva repetatelor incursiuni turcești și, în al doilea rînd, la apărarea grupurilor de rebeli turcomani din Siria sprijinite de Ankara, care erau bombardate de Rusia în apropiere de granița turcească. Aceste grupuri nu fac parte din ținta declarată a Moscovei în Siria, gruparea Statul Islamic.
Doborîrea avionului rusesc e unul din cele mai serioase incidente dintre NATO și Moscova de la terminarea Răboiului rece, însă e imposibil de prevăzut unde va duce această criză.
Cele două țări au dat de înțeles în 25 noiembrie că vor evita de acum încolo acțiuni militare una împotriva celeilalte.
„Nu avem intenția să ne luptăm cu Turcia”, aspus ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Erogan a spus de asemenea că Ankara nu dorește să mărească tensiunile cu Rusia.
Dată fiind însă natura președinților rus și turc, sînt puține motive să ne așteptăm ca cele țările lor să se întoarcă la fostele lor bune relații, în ciuda legăturilor lor economice.
Turcia e o piață importantă pentru gazul rusesc exportat prin conducta de sub Marea Neagră, iar rușii constituție o porțiune importantă a industriei turistice turcești.
În același timp, Turcia luptă în regiunea sa de sudest împotriva kurzilor separatiști din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), oferind astfel Moscovei un alt potențial punct de presiune.
În contrast, Turcia are are puține pîrghii asupra Moscovei. Principala sa funcție pentru Moscova e aceea de țară de tranzit în planurile Rusiei pentru viitoarea conductă de gaze spre sudul Europei.
Cu toate acestea, acest proiect - supranumit și Magistrala turcă - a fost blocat anul trecut după ce Uniunea Europeană a acuzat compania de stat rusească Gazprom de practici monopoliste pe piața europeană.