Între oamenii, altfel informați, ai societăților occidentale nimeni sau aproape nimeni nu poate spune că e la curent cu ce fac rușii în Siria și cu atît mai puțin că are o părerere, că e indignat sau mulțumit. Singurul lucru pe care opinia publică occidentală îl are la dispoziție cu adevărat e ignoranța. Pare imposibil de înțeles cum anume s-a ajuns într-o asemenea situație, după ce viața civililor în zone de război a ajuns o temă de mare interes, dacă nu cumva o obsesie, a opiniei publice occidentale. În ultimii 15 ani și poate mai mult, fiecare incursiune militară americană sau israeliană a fost însoțită de un cortegiu de date, rapoarte și proteste - toate condamnînd crime presupuse sau reale împotriva populației civile. Nici o explicație a militarilor și nici o circumstanță locală nu au putut slăbi sau elimina acuzațiile și nu au putut repara imaginea forțelor americane și israeliene.
Diferența care începe să explice ignoranța publică atunci cînd e vorba de acțiunile Rusiei în Siria vine, înainte de toate, de la paralizia subită a grupurilor de presiune și protest. Avioanele rusești au bombardat în voie cartiere din Aleppo și au ucis acolo zeci de civili fără ca grupurile de specialitatate să miște un deget. Nici o demnostrație de protest nu a izbucnit la Washington, Londra, Berlin sau Paris. Poliția nu a trebuit să apere magazinele, iar pompierii nu au avut de stins mașinile incendiate de oameni - se vede treaba - înebuniți de furie la vederea crimelor comise de militari ruși în Siria. Nici o campnaie de presă și nici o petiție pe net, nici un documentar anchetă tv pe canale ca BBC sau CNN, nici o fundiță sau insignă pe rever și nici un protestatar infiltrat într-o conferință de presă cu oficiali ruși nu au tulburat liniștea și nu au alarmat conștiințele. Oare de ce?
Militanții cuprinși brusc de tăcere n-ar trebui să se mire sau să se supere dacă vor afla că acțiunile lor spun unul și același lucru: mînia lor nu privește crima și abuzul în genere, ci Statele Unite, Israelul și, mai larg, un Occident care nu e pe placul lor. Mai departe, același comportament ipocrit ne spune că așa numitul civism care găsește culpe cîte-n stele cînd e vorba de Occident, nu e decît o prelungire directă sau indirectă a propagandei rusești. Că unii din actorii acestei farse habar n-au cui cîntă în strună în vreme ce alții o știu prea bine, nu mai contează. Efectul e asigurat. Curentul general de opinie, adică adevărul redus la o formulă simplă, spune că Statele Unite și Israelul, ca reprezentanți ai lumii occidentale, sînt, prin tradiție și prin definiție, un opresor sistematic și criminal, gata oricînd să ucidă civili nevinovați pentru a se impune peste tot în lume.
Acest tipar s-a impregnat atît de bine în opinia curentă încît nimic, nici un efort și nici un tip de precauție, nu îl mai poate clătina. Americanii au ajuns să interzică loviturile asupra convoaielor cu care Statul Islamic transportă petrol spre punctele de vînzare, pentru a evita asasinarea șoferilor. Nu ajută la nimic. Armata israeliană își anunță cu manifeste și mesaje vocale atacurile pentru a permite cvililor să se adăpostească. Nu contează. În același timp, palmaresul atroce al Rusiei e atestat, dar nu există în conștiința publică occidentală. Palmaresul istoric rusesc e sinistru și ar fi trebuit să elimine orice urmă de îndoială. În fond, armata rusă a distrus așezări și a masacrat civili fără reținere peste tot acolo unde a călcat: nu numai în Siria, dar și în Cecenia și Afganistan. Dar toate s-au întîmplat fără să existe. Sau, cu titlul inspirat al unei cărți despre misterele memoriei și propagandei sovietice: a fost demult și, oricum, nu s-a întîmplat.