Acesta este titlul recenziei iluminante a lui Henri Astier din Times Literary Supplement (13 ianuarie, 2016) la biografia lui Simon Leys (Pierre Ryckmans) semnată de jurnalistul francez Pierre Boncenne, dar și la alte două cărți ale marelui gânditor umanist, sinolog, critic literar și moralist, incluzând aici „The Hall of Uslessness”, publicată ca ediție broșată de New York Review of Books.
Your browser doesn’t support HTML5
În era imposturii și amneziei
În fapt, Leys a numit timpurile noastre o epocă a imposturii și amneziei și avea dreptate. Astier îl citează pe Leys desființându-i pe maofili într-o faimoasă emisiune „Apostrophes": „Cred că idioții spun prostii așa cum prunii produc prune. Este un proces normal, natural. Problema este că anumiți cititori îi iau în serios". Foucault, Barthes și Godard l-au proslăvit pe Mao până la cer. La fel Philippe Sollers și Julia Kristeva. Președintele Giscard d'Estaing l-a numit pe sociopatul utopist un „far" al umanității. Apoi vraja s-a risipit: „Nicio singură figură nu-și poate asuma creditul pentru ruperea vrăjii. Asemeni multor marote, nebunia maoistă a Franței a dispărut pur și simplu. Dar Simon Leys, care a murit în 2014, va fi amintit drept cel mai timpuriu și mai elocvent dintre demitizatori".
Când s-a stins din viață, doar Marius Stan, din câte știu, i-a adus un tribut în România. Titlul articolului său este grăitor: „Un drept în secolul marii minciuni. In Memoriam Simon Leys (1935-2014)". În același număr din Times Literary Supplement, Rana Mitter recenzează cartea lui Andrew Walder, „China under Mao: A Revolution Derailed”, publicată de Harvard University Press. Walder îl privește pe Mao „nu doar ca pe un tiran, ci ca pe un tiran eșuat”. Simon Leys ar fi fost de acord. Așa cum o spune și Astier, „Leys aduce nu doar claritate factuală, ci și morală în discuția despre maoism. Observațiile sale asupra unei utopii demonice și a fascinației pe care o poate exercita îl transformă într-o figură esențială a literaturii anti-totalitare„. Într-una din scrisorile către Pierre Boncenne, Leys nota memorabil: „Îți dă o stare de bine să înfurii idioții”. Cunosc sentimentul...